"... Nu ştiu foarte bine dacă visez sau dacă-mi amintesc, dacă mi-am trăit viaţa sau dacă am visato. Amintirea, ca şi visul, mă face să resimt profund irealitatea, evanescenţa lumii, imagine fugitivă în ape mişcătoare, fum colorat. Cum se poate ca tot ce se ţine în contururi nete să se stingă? Realitatea este infinit de fragilă, efemeră, tot ceea ce am trăit ferm se face trist şi dulce. Vreau să reţin tot ceea ce nimic nu poate reţine. Fantomele. Sînt un om de zăpadă pe punctul de a se topi. Alunec, nu mă pot împiedica, mă separ de mine însumi. Sînt din ce în ce mai departe, o siluetă şi apoi un punct negru.
Lumea o să îngheţe. O insensibilitate polară a început deja să se întindă peste noi. Apoi, o să iasă un soare mare care va face să se topească aceste blocuri de gheaţă, şi apoi vor fi aburi, ceaţa se va risipi ea însăşi în lumina albastră. Nu va mai rămîne nici o urmă.
Vai, toată sinceritatea, toată autenticitatea, tot adevărul, tot ceea ce am trăit şi simţit singur dispare deja în clişee, în expresiile care aparţin patrimoniului public şi generalului.
Nu există individ absolut singur, ne spun sociologii structuralişti. Toată psihologia lui provine din exterior, din societate, din pulsiu-nile şi contrapulsiunile ansamblului. Nu e deci decît un pion pe un eşichier. Nu are valoare decît prin raport cu ansamblul. Individul ar fi deci o iluzie. El n-ar exista. N-ar fi nimic.
Nu numai studiul societăţilor arhaice a făcut să luăm cunoştinţă de acest lucru, dar, cu siguranţă,
şi totalitarismele moderne. Cu toate acestea, în orice situaţie s-ar afla pe un eşichier, regina îşi va juca rolul de regină.
şi totalitarismele moderne. Cu toate acestea, în orice situaţie s-ar afla pe un eşichier, regina îşi va juca rolul de regină.
Oriunde ar fi plasaţi, pionul sau calul sau regele nu vor fi decît pioni, cai sau regi şi vor juca sau vor fi puşi să joace propriul rol de pioni sau de cai.
Eu însumi sînt, în ansamblul colectivităţii, un nebun, de exemplu. Sînt făcut să joc, desigur.
Eu însumi sînt, în ansamblul colectivităţii, un nebun, de exemplu. Sînt făcut să joc, desigur.
Nu pot fi făcut să intru în joc decît în calitatea mea de nebun. Spre deosebire de jocul de şah, nebunul din societate are conştiinţa că el e nebunul. Sînt nebunul, ştiu lucrul acesta, şi voi juca, ţinînd cont de celelalte figuri ale jocului, jocul meu de nebun. Sînt obligat să fiu nebun, dar joc conştient, ţinînd cont de ansamblul situaţiei. în orice situaţie aş fi, sau chiar dacă situaţiile se schimbă, calitatea mea de nebun nu se va schimba. Ansamblul n-are conştiinţa că e ansamblu. Individul, eu, nebunul, am conştiinţa personalităţii mele de nebun. Nu există conştiinţă de ansamblu! Nu există decît conştiinţă individuală. Aşadar împrejurările se schimbă, dar esenţa mea e inalterabilă. Noi am ştiut dintotdeauna că asta era situaţia. De asta trebuie să ţin cont mai mult în acest moment semnificativ. Dar tot eu sînt cel ce ia cunoştinţă de ansamblu. Accentul se pune astăzi pe grup, ceea ce este o manie ideologică. Eu însă pot, la fel de bine, să pun mai mult accentul pe ceea ce e diferit, pe ceea ce nu este ceilalţi, deşi e împreună cu ei. Mă simt ireductibil.
Miracolul s-a produs. Cel puţin pentru mine. Prietenii din diferite ministere mi-au aranjat un paşaport bun, cu vize în regulă. Mîine iau trenul. împreună cu soţia mea. Sînt ca un evadat, care fuge în uniforma gardianului. Miercuri voi fi în Franţa, la Lyon."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu