Nervi de primavara - George Bacovia

Primavara...
O pictura parfumata cu vibrari de violet.
In vitrine, versuri de un nou poet.
In oras suspina un vals de fanfara.

O noua primavara de visuri si pareri...

O lunga desteptare zvoneste imprejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pala lucratoare
Arunca o privire in zarea de azur.

O noua primavara pe vechile dureri...

Apar din nou taranii pe haul din campie,
In infinit pamantul se simte tresaltand:
Vor fi acum de toate cum este orisicand,
Dar iar ramane totul o lunga teorie.

O, cand va fi un cantec de alte primaveri?.

E drept ca nu mai ploua, dar starea...e tot aia...Poate martisoarele vor mai aduce un strop de soare. Daca nu, ... contez pe iepuri. Aflati: Ghiocel si Copacel asteapta sa le facem maine o cusca, adica o casuta frumoasa pentru "iepuri cu suflet" la fereastra Martei.

Da, frumoasa sarbatoarea de Dragobete!

Ce puteri miraculoase are muzica! Cata fericire pot aduce copiii oferindu-si inimile in forma de turta dulce! Ce imagine impresionanta, aceea a unei multimi de oameni care, uitand de cumparaturi, se opresc pentru o clipa sa-si aminteasca de dragoste, ca mai apoi, descoperind-o, sau redescoperind-o, sa nu mai vrea sa se desparta de spectacol! Cum s-a facut ca arta, in toate formele ei, sa transpuna o intreaga scena de viata, parca in alta lume, in alte timpuri... Si de ce n-am gandi ca acesta este firescul viitorului, nicidecum o amintire a vremurilor de altadata?...

Cine si de ce mai are nevoie de dragoste in vremurile astea

Iubim? Mai iubim? Ne iubeste cineva? La ce ne ajuta sau cat de rau ne face? Mai avem nevoie de sentimente d-astea clare, nevoalate de ambient, crize economice, evolutii socio-profesionale, etc., etc.

Vrem dragoste? E de ajuns sa mergem la un teatru bun, sau sa-l ascultam pe marele pianist care apare rar pe scenele de provincie, sau pur si simplu sa vizionam extaziati grandiosul film premiat si para premiat, recomandat de cea mai buna prietena. Ne umplem de o bucurie sufleteasca care seamana a ...

Ne simtim neimpliniti, neapreciati si parca am fi tentati sa credem ca un strop de dragoste in plus ne-ar da aripi? Ne indarjim in munca, studiem suplimentar, schimbam job-ul, dam din coate, uneori peste cadavrele disponibilizatilor, facand tot ce ne sta in putinta ca sa ajungem cat mai in varful piramidei. Chiar asa, cred ca afara de manele, nimic nu a fost mai repede inteles de romani, ca modul de ascensiune intr-o "intreprindere privata cu structura piramidala". Tragi, inainte, si iar inainte, pe branci, ingenuncheat, ca sa obtii satisfactiile "inaltimilor". Ei da, dar acolo sus, cata "dragoste" nu se poate cumpara.

Vrem chestii mai "fiebinti"? Este! Televizorul are o gramada, revistele si ziarele colcaie, "duduile darnice de amor" au deja locurile insemnate, fara a mai vorbi de magazinele specializate in "d-ale sexului" (iertat sa-mi fie, dar am zis-o p-aia dreapta, ca nu stiu cati indragostiti, bantuie asemenea shopuri). Ei, si iar ne napadeste "dragostea"...

Si cand chiar nu mai facem fata, cand lucrurile ne depasesc, prietenul Alcool nu ne lasa niciodata la necaz. Si atunci sa vezi cum dragostea te invaluie, cum viata e cu adevarat "en rose", cum toata lumea iubeste pe toata lumea. Ce mai, dragostea e frumoasa, domne! Si, ca sa asortam licoarea cu evenimentul, apelam la o sticla de vin bun, cu vechime, atunci cand suntem cu sotia, sau la o sticla de wiskey mai de mana a doua, cand e vorba de-o iubire "second hand".

Dar daca ne-a lovit si ne-a lovit disperarea, si nu e nimeni pe o raza de mii de kilometri care sa se prinda ca ne dorim sa fim iubiti/iubite, ne indragostim nebuneste de shopping, despre care expertii spun ca e si o terapie beton. Si cand avem pungile cu antet vizibil pentru restul lumii ( ca sa se stie clar, cine, ce, de unde are posibilitati, nu gluma ) pline, si cand ne mai comandam o masina ultimul ragnet dupa care intorc toate "damele" capsoarele lor frumos coafate, ei, ce mama ei de dragoste... Dragoste are tot prostu', dar pretiosenii..., sa avem pardon.

Si uite cum dam DRAGOSTEA pe orice, pe cariere, pe aventuri si vicii la moda, pe avutii si alte chestii ieftine.

Si uite cum astia mici n-or sa-si mai trimita biletele pe sub banca, si n-or sa mai stranga bani la pusculita ca sa cumpere o floare. Si cum ei cresc tare repede, ne vom trezi maine ca nu mai vor sa se insoare/marite, "ca asta era pe vremuri", ca n-or sa-si mai doreasca urmasi, pentru ca nu vor mai putea avansa in cariera si...

Si...eu una sunt disperata, pentru ca vreau sa apuc ziua in care sa-mi iau nepotii in brate (cat mai multi, ca-i iau pe rand), vreau sa merg la nunta lor si sa-i vad iubind si iubiti de oameni normali. Atata doar. E prea mult?

Spre a nu se rata ocazia!

Nu am de gand sa adaug mult mai mult decat scrie in afis. Asa ca, daca vreti sa va bucurati de Dragobetele autohton, veniti la Moll, conform celor scrise mai sus, si veti avea ocazia sa participati la manifestari variate: lansare de revista, concert de muzica de camera, folclor si expozitie de arta fotografica. Toate acestea daruite cu cea mai curata dragoste de micii si mai marii copii artisti de la Liceul de Arta Ploiesti.

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi

"Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale

Acolo unde este ura s-aduc iubire,

Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,

Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,

Acolo unde este greseala s-aduc adevar,

Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,

Acolo unde este disperare s-aduc speranta,

Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,

Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat

Spre a fi consolat... cat pentru a consola,

Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,

Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand... primesti,

Pierzand... gasesti,

Iertand... esti iertat,

Murind... reinvii la viata eterna!"

O duminica cu investigatii sufletesti amanuntite. Rezultatele analizelor: in general bune in raport cu varsta. Tratament: 2-3 picaturi de speranta/zi si cat mai multe ceaiuri de flori de munte sau de camp, culese de mana de om bun ). In caz de urgenta, apelati neintarziat la ingerul de serviciu!

Foarte pe scurt

Doar cateva chestiuni SIMPLE:

1. Multumesc tuturor celor care mi-au transmis aprecierile pe Email. Nu e o rusine pentru nimeni ca nu stie ce si cum se face intr-un blog. Nu le putem cunoaste pe toate, mai ales cei care nu ne-am nascut in epoca internetului. Puteti insa, lasa mesaje direct aici, la "comentarii" (sub fiecare postare).

2. Bunului si stravechiului meu prieten: nu, nu am innebunit. Nu, am destul de lucru, m-am bagat deja in prea multe pentru puterile mele, dar d-aia traiesc. De ce o mai fi trebuind sa si dormim, n-am inteles niciodata. Cate n-am putea face si-n orele alea 8, 6, 4?

3. Prietenei si colaboratoarei mele dragi: am retinut ideea de a va oferi direct informatii referitoare la programele teatrului, filarmonicii, muzeelor, etc. Si eu vreau, dar inca n-am apucat. Putintica rabdare! Pana una, alta, aveti in lista de bloguri/site-uri pe care le urmaresc/recomand si aceste institutii. Mai mult, blogul "traiesc in ploiesti" e intotdeauna la zi cu toate cele trebuincioase timpului liber. Multumesc si autorului/autorilor acestui blog pentru pretuire.

4. Cei care ma cunosc stiu ca mi-am deschis deja casa, copiilor (colegilor Martei) pentru proiectul "Revista NOI" si viitoare "Seri culturale". Astept cu drag si alte propuneri.

5. Visez ca pana la Pasti sa aducem si-n Ploiesti "Schimbul de carti" (un proiect bookblog). Daca vrea careva sa se bage in treaba asta... Incepusem sa ma interesez, dar am lasat-o balta (doar temporar, jur!). Voi reveni, dar astept si un pic de interes exterior. N-as putea face schimb de carti eu cu mine.

6. Altui prieten bun, viitor tatic responsabil: nu e nimic "prea greu" aici. Nu as avea de unde sa le scot "p-alea grele", iar d-ale altora, nu mi-as permite sa postez ceva aici, despre care eu insami sa nu pricep. Oameni suntem! Si mai cu seama, ne cunoastem limitele, nu? Specialistii nu zic ca n-or trece din greaseala vreodata pe aici, dar a doua oara... E mai mult asa, intre noi, oamenii de rand, dar cu un minim bun simt. Atat.

7. Va multumesc ca m-ati vizitat si va mai astept pe la mine!

Usa interzisa - GABRIEL LIICEANU

"Cum se poate schimba «culoarea» unei zile? Te poţi vindeca scriind în chiar clipa în care îţi este cel mai greu? Pot eu schimba tonul acestei zile scriind ce scriu acum, pur şi simplu scriind? Să mai rămîn agăţat de cuvinte ― încă o propoziţie, şi apoi încă una ― cu speranţa că ele mă vor scoate la mal din acest înec în dezgustul de mine? Dacă îmi spun asta, dacă îmi scriu, mă ajut oare? Şi apoi cum poţi scrie în timp ce îţi vine să te ascunzi şi să dispari? Cît timp se poate prelungi acest exerciţiu pe fond de lehamite continuă, cu un nod în gît, cu respiraţia nedusă pînă la capăt, cu gustul ăsta mizerabil de iască şi leşie? Duminicile dupăamiaza... Toate zilele în insuportabilul după-amiezei lor... Panica urîtului care mă cuprinde la căderea zilei... Nimic din ce ai putea face să nu te atragă: nici să te ridici din fotoliu, nici să rămîi, nici să citeşti, nici să dormi, nici să mănînci, nici să vorbeşti, nici să mergi. Cam la atît se reduc posibilităţile noastre. Rămîne, doar, tentaţia vagă de a te aşeza în pat, cu genunchii la gură, pliat în tine ca înainte de a fi fost expulzat în existenţă, foetus recucerit, renăscut din valul de greaţă care te împinge încet către ţărmul pre-începutului tău. Nu este acesta modul cel mai simplu de a dispărea, prin retro-gradare, prin gîndul că ai putea să ieşi din camera vieţii prin chiar uşa pe care ai intrat în ea?
Dar nici măcar să mă ridic nu pot. Nu pot să ajung pînă la pat pentru a mima starea în care aş vrea să fiu. Ce îmi rămîne, atunci, să fac? Mai ales să nu ascult muzică, să nu-mi administrez, prin insidia sunetului,, o supradoză de otravă. (De ce muzica mă înfundă mai tare?) Să scriu, să scriu... Dar ce să scriu mai departe? Cuvintele mi s-au terminat şi, odată consemnată această grimasă a durerii, nu mai urmează decît căderea în propriul meu gol."
Medicii numesc această stare depresie. Eu o înţeleg mai bine ca dezagregare a sistemului de iluzii în virtutea căruia înaintăm, făptuim, ne agităm, dăm contur clipei următoare şi zilei de mîine. "Sistemul de iluzii" ― acesta este pintenul întregii noastre vieţi, "morcovul existenţial" pe care viaţa ni-l aşază şi ni-l flutură sub nas, planurile pe care le alcătuim din propria noastră substanţă vitală şi pe care le ridicăm, ca pe un prunc nou-născut, deasupra capului nostru, pentru a le aşeza apoi, de îndată ce le-am făcut, la o distanţă convenabilă de locul în care ne aflăm, urmărindu-le neabătut prin ani, asemeni unui animal care merge, halucinat, pe urma de miros a hranei sale. Aşa se naşte sensul vieţii noastre. Numai că hrana pe care o adulmecăm fără încetare cu fiecare zi nou începută, noi sîntem cei care o secretăm şi tocmai fabricarea aceasta neîntreruptă a "sistemului de iluzii" este garanţia sănătăţii noastre mentale."

Merita ( si accept chiar antipatia pe care o voi castiga din partea celor care nu mor dupa Liiceanu) a fi citita cartea asta in intregime. De ascultat cd-ul, nu mai vorbesc. Pana nu-l invat pe de rost nu ma las.

Pagini din jurnal - DELACROIX

" 1 iulie 1854

Zi de munca neintrerupta. Sentiment maret si delicios al singuratatii si al linistii, al fericirii profunde pe care acestea ne-o dau. (Totusi) Nu e om mai sociabil ca mine. De indata ce ma gasesc in prezenta unor oameni care-mi plac, chiar dintre primii veniti - cu conditia ca nici un motiv de iritare sa nu-mi inspire aversiune impotriva lor - ma simt cucerit de placerea de a fi deschis fata de ei: iau pe toti oamenii drept prieteni, ii intampin cu buna-vointa, am dorinta de a le placea, de a fi iubit. Aceasta dispozitie ciudata trebuie sa fi dat o idee gresita despre caracterul meu. Nimic nu seamana mai mult cu falsitatea si cu lingusirea ca aceasta dorinta de a te pune bine cu toti oamenii, care este o pura inclinatie a firii. Atribui constitutiei mele nervoase si iritabile aceasta neobisnuita pasiune pentru singuratate, care pare atat de opusa atitudinii mele binevoitoare, impinsa la un grad aproape ridicul. Vreau sa fiu placut unui lucrator care imi aduce o mobila; vreau sa-l las sa se desparta de mine satisfacut pe omul pe care intamplarea m-a facut sa-l intalnesc, fie el taran sau mare senior. Dar alaturi de dorinta de a fi placut si de a trai in bune relatii cu oamenii, este in mine o mandrie aproape prosteasca care m-a facut mai intotdeauna sa evit de a-i vedea pe oamenii care imi puteau fi utili, de teama sa nu am aerul ca-i lingusesc. Teama de a fi intrerupt, cand sint singur la mine acasa, imi vine de obicei din faptul ca sint ocupat cu munca mea, care este pictura; nu am alta care sa fie importanta. Aceasta teama, care ma urmareste de asemenea cand ma plimb singur, este un efectal insasi dorintei de a fi cat se poate de sociabil in tovarasia semenilor mei. Temperamentul meu nervos ma face insa sa ma tem de oboseala pe care mi-o va impune cutare intalnire placuta; sint ca acel gascon care spune, mergand la lupta: "Tremur la gandul primejdiilor la care ma va expune curajul meu."

19 august 1854

Oare fiecare om isi are soarta sa scrisa si fixata, asa cum isi are chipul si temperamentul? In ce ma priveste - si pana acum - nu ezit sa recunosc si sa fiu convins de acest lucru. In definitiv sint un om foarte fericit, cu toate ca a trebuit intotdeauna sa cuceresc fiecare avantaj cu pretul luptei. M-am bucurat astfel de cateva favoruri ale destinului, acordate - ce e drept - cu oarecare zgarcenie, dar prezentand sioarecare siguranta: seman cu arborii care cresc pe terenuri sarace - dezvoltandu-se incet si cu greutate - si ale caror crengi sint strambe si noduroase datorita greutatilor existentei; lemnul acestor copaci este socotit mai tare decat al arborilor frumosi, crescuti repede pe un pamant bogat si ale caror trunchiuri drepte, fara cusur par a se fi dezvoltat fara osteneala.

7 noiembrie 1855

...Aveam nevoie altadata de un motiv de bucurie sau de o ocupatie interioara, ca sa nu fiu trist; e adevarat ca fericirea mea era extrema cand imaginatia gasea cu ce sa se hraneasca. Acum sunt mai linistit, dar nu mai rece."

La cafeaua din zori...despre...14 februarie

Dragostea nu are nevoie de celebrari. Dragostea nu vrea o zi/doua pe an pentru a fi marturisita.

Ea trebuie sa umble libera.

Iat-o! S-a ridicat din asternutu-i fin, s-a racorit in cristaluri pure, si-a pus straiele-i vaporoase si a pornit. O vedeti? Umbla pe strazi. Vorbeste cu soarele. Abia ce-si atinge talpile de caldaramul ud. Pluteste. Danseaza. Canta. Are un cos cu flori placut mirositoare. Le imparte trecatorilor care, fericiti,fiindca de multa vreme n-au mai vazut asemenea flori, incep si ei sa danseze. "O cunosc!", zice o fata tanara. "E Dragostea!" abia mai ingana un batran garbovit. "Da-gos-tea?!", clipoceste un glas de copil mic.

E atat de naturala! Miscarile-i infinit de firesti! Parul ravasit chiar si la o ora care da spre ajunul zilei! Face acum schimb de zambete cu copacii, ii sopteste ceva aleii cu ghiocei si rade, rade in hohote, rade a sanatate.

Peste alte cateva milioane de clipe se intoarce acasa, isi improspateaza trupul cu uleiuri si petale inodore (pielea ei insasi miroase a primavara), isi pune rochia de catifea albastra cu dantela, isi ridica buclele-i intr-un coc elegant si se grabeste sa plece. Trasura cu cai albi o asteapta s-o poarte intr-acolo unde cineva o asteapta.

Acum intreb: pentru care motiv, prin ce eroare sa ajung sa iau Dragostea, sa-i fauresc o cusca, s-o port in mijlocul pietei in zi de sambata, o data pe an, ca s-o vada lumea?!...

Am cunoscut-o inca de copil si copiii copiilor mei sper s-o cunoasca intocmai. Ziua indragostitilor este in fiecare zi, iar cei care se intalnesc cu Dragostea cu portia, nu pot castiga un loc in fata.

"Dragostea dureaza trei ani", ce titlu infiorator! Nu vreau sa-l citesc pe Beigbeder, refuz sa vad piesa.Nu ma intereseaza.

Dragostea poate dura o viata si chiar inca ceva. Depinde de cate ori pe an stim sa sarbatorim Ziua Indragostitilor.

Completare pentru fiica mea:

"Dragostea nu se masoara in inimioare de plus, ori in cadouri frumos legate cu funda rosie! Dragostea inseamna ganduri, vorbe, fapte!"

Ce bine ca esti inca mica! Sper in revenirea lumii!

Grigorescu

" Eu nu reviu. ( pictorul ajunsese sa lucreze foarte repede - era in perioada in care se refugiase in Franta mahnit profund de atitudinea pe care cei ce conduceau atunci tara si cultura o avusesera fata de el - aici picteaza mai mult peisaje ) Cat am putut prinde dintr-o data, atata ramane. Daca nu-mi place, sterg si incep din nou. Bineinteles, cand e o lucrare de atelier, se schimba vorba. Dar acelea, greu traiesc! Pana sa le ispravesti, fuge viata din ele. Toate-ti fug. Fuge expresia lucrurilor, ca s-a unei figuri omenesti - fuge lumina si, ceea ce e mai important, pentru ca e in adevar ireparabil - fuge fragezimea sentimentului tau, privirea, dispozitia, sufletul tau de atunci, cu care n-ai sa te mai intalnesti niciodata.

De cate ori nu mi s-a intamplat, cand n-aveam culorile la mine, sa vad un colt de natura admirabil. Ma uitam la ceas, ca sa viu a doua zi exact la aceeasi ora sa lucrez. Veniam si nu mai era nimic. Erau copacii, era valea, s-aceeasi lumina era. Dar...nu mai eram eu cel de ieri..."

...completez cu permisiunea dvs.: de cate ori nu mi-am dorit ca o anumita clipa sa poata fi repetabila macar o data, ca sa nu mai vorbesc de visul de a transforma acea clipa in eternitate...

Alta era CALDURA casei...

Iata, dara, stimabile doamne si stimabili domni, cam ce se cheama "interioare de altadata"! Fara pretentii de specialist, doresc a-mi exprima o simpla si umila parere referitoare la "caldura casei". Rog a nu se repezi domnii patroni de firme de sisteme si echipamente de incalzire, caci nu despre panouri solare, seminee sau centrale termice e vorba in propozitie. Aici se discuta despre alt tip de "energie termica".

Si, ca sa nu fiu atacata, voi continua sa vorbesc la singular, in propriu nume, fiindca nu exclud posibilitatea de a ma fi rupt intr-atat de lume incat restul ei sa gandesca, sa simta totalmente divers.

Va sa zica, ma afund intr-un fotoliu moale, a carui husa de catifea am cusut-o cu grija cu multi ani in urma, imi iau o perna in brate si ma uit in jur. In dreapta, asezate pe masa imensa sub care m-am jucat copil fiind, dupa mama, si bunicul, si strabunica, stau 3 sfesnice matuite de vreme pe care nu vreau in ruptul capului sa le lustruiesc. Intre ele, un vas cu frezii galbene, flori preferate deopotriva de generatii si generatii (posibil sa avem o gena sensibila la mirosul lor). In fata, dulapul vechi, pe a carui marmura stau ordonate intr-un singur sir primele carti de dupa revolutie. Undeva, in spatele meu, pe secreterul LOR unde, stau in mai multe randuri cartile LOR, iar in sertare, fara doar si poate nu pot avea loc decat documentele importante de familie (scrisorile de dragoste ale fiecarei generatii, cartile postale trimise intre rudele plecate in calatorii, teancurile de fotografii neordonate inca in albume, etc.). De icoane, de fotografii, de tablouri de mana lor pictate (oooo, nimic pretios pentru colectionari!) sa va mai spun cata energie degaja?!

Asa caldura, dragii mei, nu-mi poate da nici mama centralei termice. Ei, da, la minus "x" grade afara, mi-as pune imprejur toate pledurile si paturile de lana de prin casa, as lua-o pe mama in brate, cu rama cu tot si tot n-as ingheta.

Asta DA caldura!

Maxime si sageti ("Amurgul idolilor") - FRIEDRICH NIETZSCHE

"Pentru a trai singur, trebuie sa fii animal sau zeu - spune Aristotel. Lipseste cel de-al treilea caz: trebuie sa fii ambele - filozof...

O data pentru totdeauna: multe lucruri nu vreau sa le stiu. - Intelepciunea traseaza si cunoasterii limite.

In propria-ti natura salbatica te recreezi cel mai bine de pe urma ne-naturii tale, a spiritualitatii tale...

Femeia deplina comite literatura asa cum ar comite un mic pacat: de proba, in treacat, cautand in jur daca o vede cineva si pentru ca s-o vada...

Cand femeia are virtuti barbatesti, iti vine sa-ti iei campii; si cand n-are virtuti barbatesti, ea singura isi ia campii.

De cat de putine are nevoie fericirea! De sunetul unui cimpoi. - Fara muzica viata ar fi o eroare. Germanul si-l inchipuie pana si pe Dumnezeu intonand cantece.

Fugi, luand-o inainte? - O faci ca pastor? Ori ca o exceptie? Un al treilea caz ar fi fugarul... Intaia problema de constiinta.

Esti autentic? Sau doar un actor? Un inlocuitor? Sau insasi ceea ce inlocuiesti? - Pana la urma poate ca nu esti decat un actor contrafacut... A doua problema de constiinta.

Esti dintre cei care doar privesc? Sau care pun umarul? - Sau care se uita in laturi, se dau la o parte?... A treia problema de constiinta.

Vrei sa mergi impreuna cu ceilalti? Ori sa mergi in frunte? Ori de unul singur?... Trebuie sa stii ce anume vrei, si ca vrei. - A patra problema de constiinta.

Formula fericirii: un Da, un Nu, o linie dreapta, un tel..."

Felii de carne umplute - M.Kogalniceanu, K. Negruzzi

" Iei felii de carne rotunde si le bate bine; apoi iei carne fripta si putina pane muieta in lapte si le taie maruntel; apoi pune cativa zbarciogi si coaja de alamaie, si putin piperiu, doua oua, doua linguri de smantana si le mesteca bine la un loc; apoi intinde tocatura pe feliile cele de carne, le pune in tingire cu putina grasime sau slanina si le asaza pe jaratic pana se ruminesc; apoi pui intr-o tingire putina grasime, doua linguri de posmag, putina zama, cincizeci dramuri smantana, putina floare de sofran, zama de la jumatate alamaie si le lasa sa fearba bine; asaza feliile de carne pe farfurii si toarna sosul deasupra; asemine se face si carnea de caprioara."- Carte de bucate boieresti

Dimineata prin fereastra trenului

Nuditatea fara urme de pudoare a copacilor in asteptarea matasurilor verzi, albe, roze.

Dublura cerului in oglinda neregulata a lacului cu maluri frante, tinzand spre dezghet total.

Acoperisuri lucii, ascutimi, multitudini de culori avangardiste, in contrast cu chirpiciul predominant la doar 1 km distanta.

Abur evaporandu-se din pamantul inca amutit de frig, magie fara de care campul ar semana numai tristete.

Gunoaie, gunoaiele lumii, gunoaiele oamenilor, gramezi ce si-au castigat dreptul de proprietate asupra terenului.

Cer inalt, pastel de griuri, bleuri, auriu, orange, intregit de lumini binefacatoare si rarisime umbre.

Nori adapostindu-mi ingerii, ingerii mei, grupati dupa categorii de iubire mai mult decat dupa grade de rudenie.

Cale ferata brazdand pamantul, trasand traiectoria clara a drumului prescris spre a fi strabatut de doua ori pe zi.

Poduri izvoratoare de ganduri, mereu aceleasi ganduri, interminabile aceste ganduri.

Triade de turle desemnand locasurile Domnului, indemnand credinciosii la executarea semnului crucii.

Ochii-mi preafericiti de lumina diminetii descoperira intreg acest tablou dincolo de zoaiele verticale ce decorau fereastra trenului.

Sufletu-mi curata degraba murdaria obstacolului de sticla, adaugand tonuri si nuante imaginare, pastrate cu sfintenie din tablourile alor mei...

Prezent trecut, trecut prezent - EUGEN IONESCU

"... Nu ştiu foarte bine dacă visez sau dacă-mi amintesc, dacă mi-am trăit viaţa sau dacă am visato. Amintirea, ca şi visul, mă face să resimt profund irealitatea, evanescenţa lumii, imagine fugitivă în ape mişcătoare, fum colorat. Cum se poate ca tot ce se ţine în contururi nete să se stingă? Realitatea este infinit de fragilă, efemeră, tot ceea ce am trăit ferm se face trist şi dulce. Vreau să reţin tot ceea ce nimic nu poate reţine. Fantomele. Sînt un om de zăpadă pe punctul de a se topi. Alunec, nu mă pot împiedica, mă separ de mine însumi. Sînt din ce în ce mai departe, o siluetă şi apoi un punct negru.

Lumea o să îngheţe. O insensibilitate polară a început deja să se întindă peste noi. Apoi, o să iasă un soare mare care va face să se topească aceste blocuri de gheaţă, şi apoi vor fi aburi, ceaţa se va risipi ea însăşi în lumina albastră. Nu va mai rămîne nici o urmă.

Vai, toată sinceritatea, toată autenticitatea, tot adevărul, tot ceea ce am trăit şi simţit singur dispare deja în clişee, în expresiile care aparţin patrimoniului public şi generalului.

Nu există individ absolut singur, ne spun sociologii structuralişti. Toată psihologia lui provine din exterior, din societate, din pulsiu-nile şi contrapulsiunile ansamblului. Nu e deci decît un pion pe un eşichier. Nu are valoare decît prin raport cu ansamblul. Individul ar fi deci o iluzie. El n-ar exista. N-ar fi nimic.

Nu numai studiul societăţilor arhaice a făcut să luăm cunoştinţă de acest lucru, dar, cu siguranţă,
şi totalitarismele moderne. Cu toate acestea, în orice situaţie s-ar afla pe un eşichier, regina îşi va juca rolul de regină.

Oriunde ar fi plasaţi, pionul sau calul sau regele nu vor fi decît pioni, cai sau regi şi vor juca sau vor fi puşi să joace propriul rol de pioni sau de cai.
Eu însumi sînt, în ansamblul colectivităţii, un nebun, de exemplu. Sînt făcut să joc, desigur.

Nu pot fi făcut să intru în joc decît în calitatea mea de nebun. Spre deosebire de jocul de şah, nebunul din societate are conştiinţa că el e nebunul. Sînt nebunul, ştiu lucrul acesta, şi voi juca, ţinînd cont de celelalte figuri ale jocului, jocul meu de nebun. Sînt obligat să fiu nebun, dar joc conştient, ţinînd cont de ansamblul situaţiei. în orice situaţie aş fi, sau chiar dacă situaţiile se schimbă, calitatea mea de nebun nu se va schimba. Ansamblul n-are conştiinţa că e ansamblu. Individul, eu, nebunul, am conştiinţa personalităţii mele de nebun. Nu există conştiinţă de ansamblu! Nu există decît conştiinţă individuală. Aşadar împrejurările se schimbă, dar esenţa mea e inalterabilă. Noi am ştiut dintotdeauna că asta era situaţia. De asta trebuie să ţin cont mai mult în acest moment semnificativ. Dar tot eu sînt cel ce ia cunoştinţă de ansamblu. Accentul se pune astăzi pe grup, ceea ce este o manie ideologică. Eu însă pot, la fel de bine, să pun mai mult accentul pe ceea ce e diferit, pe ceea ce nu este ceilalţi, deşi e împreună cu ei. Mă simt ireductibil.

Miracolul s-a produs. Cel puţin pentru mine. Prietenii din diferite ministere mi-au aranjat un paşaport bun, cu vize în regulă. Mîine iau trenul. împreună cu soţia mea. Sînt ca un evadat, care fuge în uniforma gardianului. Miercuri voi fi în Franţa, la Lyon."

Intoarcerea la viata

Incepusem treaba in noiembrie, hotarata sa ma "aliniez" timpurilor si sa am propriul blog. Mi-am zis: "Nu ma pot prezenta oricum." Asa ca am purces la cules (de informatii, de imagini, de valori, adevarate valori, pe care, asa cum imi propusesem, sa le pot aduce dinaintea tuturor.) Am reluat lecturi care candva ma marcasera, extragand "vorbe magice", am patruns in paralel si-n "noi aparitii". Structuram totul (note de lectura, fotografii, muzica, etc.), incercand sa-mi creez un plan dupa care sa le "expun". Mi-am propus inca de la inceput sa nu contribui decat in foarte mica masura, lasand spatiu la discretie musafirilor (fie ei autori, sau "cautatori de comori").
Prin decembrie mi-am zis: " Cat mai ai de gand sa aduni? Oamenii asteapta la usa. Deschizi, sau ii lasi sa tremure pe la ferestri? Gata! Poftiti! Casa mea e si a voastra! Veniti prieteni dragi!"
Nu a apucat sa intre nimeni, caci oarece necazuri dadura navala taman atunci. Intuneric, frig, tacere apasatoare, soapte fara de inteles, umbre...PUSTIU. Viata reala avea sa ma fi oprit din visele care incepeau sa devina realitate. Le-am tinut piept. Si de data asta! Cum de nu ma mai invat odata?! Cum de reuseste tristetea sa ma doboare iar, si iar?
In fine. Important e ca m-am intors. Sunt din nou aici si va astept cu drag in lumea BINELUI. Vreau sa fim fericiti cu totii! Am pregatit un ascunzis de nepatruns pentru tot ceea ce s-ar mai putea intitula "suferinta", despre care nimeni nu va mai afla cate zile oi avea.