" 1 iulie 1854 Zi de munca neintrerupta. Sentiment maret si delicios al singuratatii si al linistii, al fericirii profunde pe care acestea ne-o dau. (Totusi) Nu e om mai sociabil ca mine. De indata ce ma gasesc in prezenta unor oameni care-mi plac, chiar dintre primii veniti - cu conditia ca nici un motiv de iritare sa nu-mi inspire aversiune impotriva lor - ma simt cucerit de placerea de a fi deschis fata de ei: iau pe toti oamenii drept prieteni, ii intampin cu buna-vointa, am dorinta de a le placea, de a fi iubit. Aceasta dispozitie ciudata trebuie sa fi dat o idee gresita despre caracterul meu. Nimic nu seamana mai mult cu falsitatea si cu lingusirea ca aceasta dorinta de a te pune bine cu toti oamenii, care este o pura inclinatie a firii. Atribui constitutiei mele nervoase si iritabile aceasta neobisnuita pasiune pentru singuratate, care pare atat de opusa atitudinii mele binevoitoare, impinsa la un grad aproape ridicul. Vreau sa fiu placut unui lucrator care imi aduce o mobila; vreau sa-l las sa se desparta de mine satisfacut pe omul pe care intamplarea m-a facut sa-l intalnesc, fie el taran sau mare senior. Dar alaturi de dorinta de a fi placut si de a trai in bune relatii cu oamenii, este in mine o mandrie aproape prosteasca care m-a facut mai intotdeauna sa evit de a-i vedea pe oamenii care imi puteau fi utili, de teama sa nu am aerul ca-i lingusesc. Teama de a fi intrerupt, cand sint singur la mine acasa, imi vine de obicei din faptul ca sint ocupat cu munca mea, care este pictura; nu am alta care sa fie importanta. Aceasta teama, care ma urmareste de asemenea cand ma plimb singur, este un efectal insasi dorintei de a fi cat se poate de sociabil in tovarasia semenilor mei. Temperamentul meu nervos ma face insa sa ma tem de oboseala pe care mi-o va impune cutare intalnire placuta; sint ca acel gascon care spune, mergand la lupta: "Tremur la gandul primejdiilor la care ma va expune curajul meu."
19 august 1854
Oare fiecare om isi are soarta sa scrisa si fixata, asa cum isi are chipul si temperamentul? In ce ma priveste - si pana acum - nu ezit sa recunosc si sa fiu convins de acest lucru. In definitiv sint un om foarte fericit, cu toate ca a trebuit intotdeauna sa cuceresc fiecare avantaj cu pretul luptei. M-am bucurat astfel de cateva favoruri ale destinului, acordate - ce e drept - cu oarecare zgarcenie, dar prezentand sioarecare siguranta: seman cu arborii care cresc pe terenuri sarace - dezvoltandu-se incet si cu greutate - si ale caror crengi sint strambe si noduroase datorita greutatilor existentei; lemnul acestor copaci este socotit mai tare decat al arborilor frumosi, crescuti repede pe un pamant bogat si ale caror trunchiuri drepte, fara cusur par a se fi dezvoltat fara osteneala.
7 noiembrie 1855
...Aveam nevoie altadata de un motiv de bucurie sau de o ocupatie interioara, ca sa nu fiu trist; e adevarat ca fericirea mea era extrema cand imaginatia gasea cu ce sa se hraneasca. Acum sunt mai linistit, dar nu mai rece."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu