joi, 29 aprilie 2010

OCTAVIAN GOGA - O lacrima








O lacrimă

De-ar fi să-ţi împărţeşti odată
Tu bogăţiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.

Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare...


Mai bine "margaritare" decat "lacramioare". Le-am sadit acum doi ani, sa fie companie placuta smochinului, care e invatat cu "plangacioasele" . Acu', cand le vad cum se'nmultesc, de la un an la altul... Noroc ca mai sunt pe lume si lacrimi de fericire..., si margaritare...


luni, 26 aprilie 2010

Scrisoare de dragoste


Cautam ceva "original" (atat cat poate fi de original un "download" de pe You Tube) cu subiectul scrisori de dragoste. Cautam ceva de altcandva, ceva de altundeva, ceva mai altcumva... Si din "search" in "search" am gasit cea mai frumoasa scrisoare de dragoste pe care o puteam posta azi:



Si cum CRED in El si cum cred si-n semne... m-am apucat sa-I scriu raspunsul meu:


joi, 22 aprilie 2010

Asa iubire ...


Fericirea de la sat

... si pe fereastra lor intra LUMINA...

miercuri, 21 aprilie 2010

EMILIANO BONDI ( 1932 - 1996 )




Studii - MANA

Prin anii 90' o studenta cauta un job part-time, care sa-i asigure strictul necesar dupa pierderea bursei. Gasi un anunt in ziar si se "prezenta". Intr-un apartament de bloc dintr-un colt al Pantelimonului, zacea un barbat in varsta, ingrijit de 2 femei: o bucatareasa si o menajera/infirmiera. In urma unui accident de raliu, ramasese paralizat total. Avea o oarecare varsta, dar nu era inca la capatul vietii, a unei vieti traite din plin. "Din plin" , aici, nu se traducea prin dezmat, caci educatia si calitatea morala a personajului erau mai mult decat alese.
Dupa accident, in Romania nu se putuse face nimic pentru a fi recuperat, asa ca rudele din America aranjasera totul pentru a fi operat acolo.
Jobul fetei ar fi presupus supravegherea si organizarea tuturor actiunilor necesare pregatirii plecarii, dar si asigurarea unei "prezente permanente" cat mai placute, care sa-i ofere bietului bolnav regasirea puterii de a lupta, aceasta dupa ce trecuse , ca in multe alte asemenea cazuri, printr-o cumplita depresie la revenirea din coma si descoperirea noii sale "identitati". Spera acum, ca o persoana educata si puternica sa-i fie sprijin in perioada noilor incercari ce se apropia. Apoi, considera ca celelalte doua "angajate" ar fi trebuit tinute bine in frau, iar unul tintuit in pat nu avea mare putere. Ultimul gand era acela de a se prezenta si cu oarecare "forte proprii" in tara si casa rudelor sale, pe care, dintr-o mandrie mai mult sau mai putin inteleasa, nu ar fi vrut sa le deranjeze prea mult pe perioada recuperarii post-operatorii.
Asadar, studenta urma sa le supravegheze pe "hoatele" care faceau deja sa dispara unul cate unul lucrurile de valoare din casa, sa alerge pe la ambasada ca sa rezolve cele trebuincioase plecarii, sa-l insoteasca pe bolnav in State pe perioada operatiei si refacerii si in tot acest timp sa fie o companie agreabila. Se impunea mutarea ei la domiciliul suferindului inca din acel moment.
Din anunt e clar ca nu reiesea mare lucru, oricum nu tot ceea ce a rezultat dupa "interviu". Candidate la postul cu pricina... cu carul, una mai "de soi" ca alta; pe cateva dintre ele studenta avu ocazia chiar sa le vada "in direct". Groaznice imagini, groaznice fiinte... Ce cauta ea acolo?! Un job part-time. Ce fel de job? Unul cinstit. Despre ce era vorba aici? Exact despre un job cinstit, mai mult decat cinstit, doar ca... ce era in capul altora?!...
I se dadu timp de gandire cateva zile, in care urma a-si consulta tatal, cateva rude apropiate care-i tineau loc de mama, prietenul, si mai ales propria-i constiinta. Sa intrerupa scoala pentru (poate) un an, doi si sa se dedice salvarii acestui om? Sa plece de una singura cu un strain bolnav grav in necunoscut, departe de tot ceea ce insemnase viata ei de pana atunci? Cata incredere si cat curaj i-ar fi trebuit? Dar si cata nebunie?
Pleca dupa prima intrevedere.
Primul drum - la camin, unde prietenul si alti 2-3 apropiati (colegi/prieteni) aflara povestea. "Nu sta pe ganduri!!! Du-te!!!"
Al doilea drum - acasa. Tatal, intr-o vreme in care el insusi nu-si mai gasea rostul in viata, ramase mut la aflarea vestii. El, care visase o viata la emigrare, la America... La iesirea din casa, cand se imbratisara de plecare, ii sopti: " Du-te, taticule, du-te!!!"
Al treilea drum - matusa si unchiul, a doua pereche de parinti in viata: "E sansa ta! Nu te teme! Ai sa faci fata si va trece repede! Poate nici nu te mai intorci! Acolo e alta viata, vei avea alt viitor!" Nu, nu o goneau, tineau la ea atat de mult incat ar fi indurat absenta ei pentru a o afla candva realizata cu adevarat, intr-o alt fel de lume, pe care ei, din fericire, o cunoscusera, dar din nefericire o ratasera.
Drumurile se terminara. Ramasese doar drumul intoarcerii "la post". Sufletul ei nu vorbise pana atunci. Doar ascultase si iar ascultase...
Suna intr-o seara, pe o ninsoare aspra si un viscol negru, de la un telefon public al carui receptor i se lipea de manusa de lana, pentru a-si anunta decizia. Bucurie sincera, apoape copilareasca, la celalalt capat al firului. Inca o zi si "serviciul" incepea. Isi facea bagajul pentru a doua zi. Cam neincapatoare cele doua genti... Nu avea atat de multe haine, pe cate alte obiecte de suflet ,de care simtea ca nu s-ar fi putut lipsi ajugand atat de departe de toti ai ei.
In dimineata urmatoare un taxi o duse la "noul ei domiciliu". Cobora din masina, tragand gentile grele de atatea "comori" si intra in blocul vechi, cu miros de statut. Liftul era chiar la parter. Ar fi vrut sa fi fost cel putin la etajul 10... Intr-un minut se afla sunand la usa si din spatele ei aparu "colega", o matahala cu basmaua pe cap, cu un mop in mana si cu un zambet fals pe toata gura mare. Intra. Se propti acolo, in hol, uitandu-se imprejur, dar nereusind sa identifice nimic. Era ca si cum privirea ei se rotea interminabil intr-un gol infinit al unui nou inceput; total necunoscut. Din camera lui, bolnavul fericit ii ura "bun venit!" si o pofti inauntru. Se salutara, schimbara cateva politeturi si fata se aseza pe un scaun langa patul lui. "Nu vrei sa mergi sa-ti desfaci bagajele si sa te instalezi in camera ta?" o indemna el zambind. Cu un altfel de suras,decat al lui, ce ascundea doua valize de tristete, studenta ii raspunse: "E timp. Abia am venit. Pana diseara sa ma tot instalez. Prefer sa mai stau de vorba cu dumneavoastra. Data trecuta a fost destul de scurt." "Ai sa te saturi de vorbit cu mine, desi sper sa nu fie asa. Cred ca te cunosc deja. Si cred ca am ales bine,"adauga el. "Intai de toate, oamenii vorbesc unii cu altii cate o viata intreaga, nu doar un an, doi. Nici nu conteaza cate ore pe zi vorbesc sau tac. Conteaza ce-si pot spune. De asta depinde plictiseala, saturatia," indrazni ea sa-si exprime un punct de vedere plin de multa bunatate, mai mult decat de experienta de viata. Figura lui fu strafulgerata de o tristete adanca, dar se duse repede, lasand iar seninul sa-l lumineze.
Vorbira ore, si ore in sir, fara sa se uite careva la ceas. Parea ca se cunosc de cand lumea desi abia se descopereau reciproc. Ea afla pe larg povestea cu accidentul, afla despre familia lui de departe, despre ocupatia lui de dinainte de accident, despre pasiunile lui: masini, raliuri, calatorii, pictura... De partea cealalta, se facu un scurt rezumat cu prezentarea rubedeniilor, a ultimilor ani (cei mai tristi din viata fetei), cu gandurile si sperantele ei de viitor si cam atat.
Timpul trecea. Femeile celelalte isi vedeau de ale lor prin casa. Bucatareasa pleca imediat dupa pranz. Cealalta ramase acolo; era si ea "cu domiciliu stabil". Avea un pat pliant pe care si-l desfacea noaptea langa patul bolnavului. Studenta o tot urmarea cu o oarecare teama, oroare si o gramada de altfel de sentimente stranii.
La un moment dat, infirmiera cu dublu rol, fusese chemata sa-l ridice pe domn in sezut, ca sa vorbeasca la telefon cu un avocat, care se ocupa de anumite afaceri, ce trebuiau "aranjate" in vederea plecarii. Avea niste casti ca de telefonista, pe care bruta de femeie i le indesa bietului om pe cap, peste ochi, peste nas, julindu-i fata pentru a i le fixa pe urechi. Cand vru sa stea din nou culcat, tot ea avea sa-l tranteasca si sa-l rostogoleasca in cateva miscari pana sa-l fixeze intr-o pozitie franta de ... "om de carpa".
Noroc ca nu era nimeni atent. Emotiile ii siroira fetei lacrimi pe amandoi obrajii. Era constienta ca, paralizat total fiind, nu simtea nimic dureros din bruscarile alea, dar mintea lui functiona, sufletul lui era viu, amintirea zilelor lui bune si cu sanatate era acolo, treaza. Cum sa poata indura un om de o asemenea natura, josnicia manipularii unui sac din piele si oase?! O durea, dar nu putea face in clipa aia nimic; o putere enorma ii spunea insa dinauntru ca va pune lucrurile la punct incepand chiar de maine. Azi nu se putea dezlipi de scaunul de langa pat. Nici ochii nu i se duceau prea departe. Tot ce putura zari in jur fura niste draperii grele de catifea verde inchis legate pe jumatate cu snururi cu ciucuri de matase. Si patul acela mare, vechi, din lemn masiv, cu noptiere inalte impodobite cu sculptura fina a unei dantele. Aaaa, si patefonul de pe comoda din coltul camerei. Si multe tablouri si multe carti pe care ea le iubea dinainte de a le "inventaria". Atat. Doar atat. Nici in restul casei nu fusese. Isi luase la un moment dat un pahar cu apa dintr-o bucatarie, a carei cochetarie si frumusete la fel de antica precum si restul apartamentului, plangea sub mizeria bucataresei si a menajerei. Si aici isi facuse planuri mari.
Incepuse sa se insereze, intunericul iernii venea cam devreme. Bagajele erau tot in hol. Nemiscate. Usa camerei ei era inca nedeschisa.
Dupa un oftat prelung, bolnavul ii spuse:"M-as odihni un ceas. In timpul asta instaleaza-te si tu si mai vorbim cand ma scol. Ne putem uita si la televizor daca vrei." Nici nu observase ea ca era si un televizor pe acolo, dar...cine se gandea la asta?!... Se ridica de pe scaun si genunchii i se inmuiara, muschii gambelor ii tremurau, mainile la fel. Nu se putea urni spre camera ei. Incepu sa planga. Il privea acolo lat, una cu patul imens, cu o falca nearanjata bine pe perna si cu cealalta asteptand parca o mangaiere. Da. O mangaiere... Fata se aseza in genunchi langa pat, sub ochii lui trecuti, care parca presimteau urmarea, ii mangaie fruntea si obrazul liber, ii potrivi apoi perna saltandu-i cu grija capul mare si alb si... Se uitau unul la altul si nu mai vorbeau. Ea plangea, el avea ochii din ce in ce mai luciosi. Il saruta pe frunte si abia ingana:"Iertati-ma, ... nu pot!!" Cu vocea tremuranda, paralizatului parca ii incremenise si sufletul:"Nu pleca, stiu ca de tine am nevoie. Incearca, mai ramai cateva zile, ca nu te leaga nimeni! Pricepe ca te cunosc si ca tu trebuie sa mergi cu mine. Ce sa fac cu ... astea? Le-ai vazut si tu. Pe altele nici nu ti-ai fi dorit sa le vezi. Dau anuntul asta de o luna si ... nimic. Dupa ce ai plecat atunci de la mine, am si sunat-o pe sora mea si i-am spus ca am gasit "fata" si ca ii voi trimite datele pentru invitatie, ca sa facem actele cat mai repede. Ei au relatii mari si aici la ambasada si acolo... Sunt oameni MARI. Mergem, ma opereaza si poate intr-un an cel mult ne intoarcem. Asta daca nu vei vrea sa ramai acolo. Poate ca asta e trenul vietii tale. Nu se stie niciodata. Eu vin acasa oricum, dar tu poti ramane. Voi vorbi sa te ajute. Meriti. Nu ma lasa!"
Cutremurata, fata isi impreuna mainile ca-ntr-o rugaciune: "Va rog, intelegeti ca nu pot si ca ma doare sufletul pentru asta, dar ma voi ruga pentru dumneavoastra si veti vedea ca o sa apara o alta fata, mai buna decat mine. Si nu mai insistati, ca nu ma puteti cunoaste nici pe mine asa, dupa cateva ore atunci, si alte cateva acum."
"Ba uite dupa ce te cunosc: dupa mainile astea" , zise el aratand cu privirea catre...
Ea le desfacu iute din rugaciune. Si le ascunse la spate si continua:"Aiurea. Mainile astea urate ..."(de cand se stia se sfiise sa-si etaleze mainile, prea de copil, prea fara unghii frumoase, prea...urate) Iar acum tocmai ele vorbeau despre ea "de bine"?!...

"Da, mainile spun multe despre om."

Mainile ei plecara de tot, iar el ramase cu lacrimile lui pe care nu avea cine i le sterge, sperand sa apara o alta... Ea ii povesti ani la rand lui Dumnezeu despre cum fugise si despre cum nu fusese in stare de mai mult. O vreme a tot sunat, fara sa vorbeasca, la numarul de telefon din anunt. Dupa cateva luni, anuntul nu mai aparu, iar la telefon nu mai raspunse nimeni. Ei i se lua o piatra de pe inima. "A gasit-o! Ai, Doamne grija de el!!"

.............................

Poate ca nu intamplator, Cineva stia si de ce fugise fata. Sufletul ei se lupta cu o "absenta", pe care nu ar fi suportat-o usor atat de departe...

luni, 19 aprilie 2010

Simboluri...


vineri, 16 aprilie 2010

Imagini - filmari - arhive despre VIATA


In goana trenului am zarit padurea inverzita, tanara, de un verde intens. In padure gonea o turma de oi. Pastorul era departe, in zare. Oile il urmau. Din spate, insa, un caine mare, alb, frumos, avea grija sa nu se piarda vreuna...

Imi pare asa rau ca nu am avut camera la mine pentru a filma, chiar daca nu ar fi rezultat mare grozavie... Era un spectacol rar al VIETII.

miercuri, 14 aprilie 2010

Scrisori nedesfacute - N. Alifantis


o mână de ajutor

cu sufletul la gură,
cu ochii pe ceas,
în grabă,
în mare grabă,
mi-am înghesuit anii
într-un sac de umăr,
de-a valma,
şi-am ieşit în goană
după un taxi.
la gară,
am de prins un tren,
am zis.
ultimul tren,
pe care-l credeam al meu,
numai al meu,
se-ndepărta deja de la peron.
am aruncat bagaj
şi tot ce aveam pe mine,
pentru a mă agăţa de ultimul vagon,
care alerga înaintea mea,
din ce în ce mai repede.
am intrat în panică,
mi-a fulgerat prin minte teoria
cu gara si trenurile ce trec prin ea;
nu puteam,
nu aveam voie,
nu-mi era permis
să ratez o astfel de ocazie.
şi totuşi,
pierdeam văzând cu ochii,
pierdeam orice speranţă,
chiar şi pe-aceea de-a mă mai opri,
când,
deodată,
uşa s-a deschis
şi cineva
necunoscut,
mi-a întins ceva de-ajutor,
o coasă,
de care m-am agăţat
cu amândouă mâinile,
rămânându-i recunoscător pe viaţă.

presimţire


nu ştiu de ce,
simt că voi pleca.
e o călătorie a mea
şi numai a mea.
un dor nebun de ducă
m-apucat.
mângâie-mi fruntea a drum bun
şi nu-mi spune
de dor şi de-aşteptare
nici un cuvânt.
mi-e teamă,
că nu mai sunt în stare
să mă întorc.

Sursa: http://alifantis.ro/



http://www.trilulilu.ro/sonya27/41f53eed5dc93a


Fineturi...moda...negru si ATAT







Ar fi nevoie de culoare si totul ar fi "de vis". Ar fi chiar viata, chiar ceva viu. Altminteri ramane doar un fel de eleganta fina si un fel de ... NIMIC in dantele si matasuri negre. Mastile ... altora... un fel de arta plina de tristete, asa ca mai bine un tatuaj chiar si pe suflet, decat o masca pe viata.
Un tatuaj permanent de dantela neagra pe suflet!

marți, 13 aprilie 2010

Stari...

... ... ...


luni, 12 aprilie 2010

...


marți, 6 aprilie 2010

Jovanotti - Questa e la mia casa




o signore dell'universo ascolta questo
figlio disperso
che ha perso il filo
e che non sa dov'e'
e che non sa neanche
piu' parlare con te
ho un cristo
che pende sopra il mio cuscino
e un budda
sereno sopra il comodino
conosco a memoria il cantico
delle creature
grandissimo rispetto per le mille sure
del corano
c'ho pure un talismano che me l'ha
regalato
un mio fratello africano
e io lo so che tu
da qualche parte ti riveli
che non sei solamente chiuso dietro
ai cieli e nelle rappresentazioni
umane di te
a volte io ti vedo in tutto quello
che c'e'
giro per il mondo
tra i miei alti e bassi
come pollicino
lascio indietro dei sassi
sui miei passi
per non dimenticare
la strada che ho percorso
fino ad arrivare qua
e ora dove si va
adesso si riparte per un'altra citta'
voglio andare a casa
la casa dov'e'
la casa dove posso stare in pace
io voglio andare a casa
la casa dov'e'
la casa dove posso stare in pace
io voglio andare a casa
la casa dov'e'
la casa dove posso stare in pace
con te
in pace con te
o signore dei viaggiatori
ascolta questo figlio immerso
nei colori
che crede che la luce
sia sempre una sola
che si distende sulle cose
e le colora di rosso di blu
di giallo e di vita dalle tonalita'
di varieta' infinita
ascoltami proteggimi ed il cammino
quando e' buio illuminami
sono qua in giro per la citta'
e provo
con impegno a interpretare
la realta'
cercando il lato buono delle cose
cercandoti in zone pericolose
ai margini di cio' che e' convenzione
di cio' che e' conformismo
di ogni moralismo
yeah yeah
e il mondo mi assomiglia
nelle sue contraddizioni
mi specchio nelle situazioni e poi
ti prego
di rivelarti sempre in cio' che vedo
io so che tu mi ascolti
anche se a volte non ci credo
voglio andare a casa
la casa dov'e'
la casa dove posso stare in pace
io voglio andare a casa
la casa dov'e'
a casa dove posso stare in pace
con te
in pace con te
in pace con te
in pace con te
o signore della mattina
che bussa sulle palpebre
quando mi sveglio
mi giro e mi rigiro
sopra il mio giaciglio
e poi faccio entrare il mondo
dentro me
e dentro il mondo entro fino a notte
barriere confini
paure serrature
cancelli dogane
faccie scure
sono arrivato qua
attraverso mille incroci
di uomini di donne
di occhi e di voci
il gallo che canta e la citta'
si sveglia
ed un pensiero vola
giu' alla mia famiglia
e poi si allarga
fino al mondo intero
e vola su su in alto fino al cielo
e il sole la luna
e marte e giove
saturno coi suoi anelli e poi
le stelle nuove
e quelle anziane piene di memoria
che con la loro luce hanno fatto
la storia gloria
a tutta l'energia che c'e' nell'aria
questa e' la mia casa
la casa dov'e'
la casa dove posso portar pace
questa e' la mia casa
la casa dov'e'
la casa dove posso portar pace
questa e' la mia casa
la casa dov'e'
la casa dove posso portar pace
io voglio andare a casa
la casa dov'e'
la casa dove posso stare in pace
con te
in pace con te
questa e' la mia casa
questa e' la mia casa
questa e' la mia casa
questa e' la mia casa

luni, 5 aprilie 2010

LUMINA

"Hristos a inviat!"
"Adevarat a inviat!"

Sunt vorbele rostite de crestini (ortodocsi, catolici, reformati, ...) intr-un "ritual de credinta" creat de biserica. Daca si simtirea adanca ar fi pe masura vorbelor, daca rostul sacrificiului divin ar fi corect inteles, atunci crediciosii aceia nu ar avea decat sa se bucure de Lumina Dumnezeiasca, dar din pacate multe se vad si multe se aud la unison cu aceste vorbe. Nu noi ii putem judeca pe cei semeni, dar un indemn la limpezirea gandurilor prin Sfanta Scriptura ...