sâmbătă, 14 februarie 2009

La cafeaua din zori...despre...14 februarie


Dragostea nu are nevoie de celebrari. Dragostea nu vrea o zi/doua pe an pentru a fi marturisita.

Ea trebuie sa umble libera.
Iat-o! S-a ridicat din asternutu-i fin, s-a racorit in cristaluri pure, si-a pus straiele-i vaporoase si a pornit. O vedeti? Umbla pe strazi. Vorbeste cu soarele. Abia ce-si atinge talpile de caldaramul ud. Pluteste. Danseaza. Canta. Are un cos cu flori placut mirositoare. Le imparte trecatorilor care, fericiti,fiindca de multa vreme n-au mai vazut asemenea flori, incep si ei sa danseze. "O cunosc!", zice o fata tanara. "E Dragostea!" abia mai ingana un batran garbovit. "Da-gos-tea?!", clipoceste un glas de copil mic.

E atat de naturala! Miscarile-i infinit de firesti! Parul ravasit chiar si la o ora care da spre ajunul zilei! Face acum schimb de zambete cu copacii, ii sopteste ceva aleii cu ghiocei si rade, rade in hohote, rade a sanatate.

Peste alte cateva milioane de clipe se intoarce acasa, isi improspateaza trupul cu uleiuri si petale inodore (pielea ei insasi miroase a primavara), isi pune rochia de catifea albastra cu dantela, isi ridica buclele-i intr-un coc elegant si se grabeste sa plece. Trasura cu cai albi o asteapta s-o poarte intr-acolo unde cineva o asteapta.

Acum intreb: pentru care motiv, prin ce eroare sa ajung sa iau Dragostea, sa-i fauresc o cusca, s-o port in mijlocul pietei in zi de sambata, o data pe an, ca s-o vada lumea?!...

Am cunoscut-o inca de copil si copiii copiilor mei sper s-o cunoasca intocmai. Ziua indragostitilor este in fiecare zi, iar cei care se intalnesc cu Dragostea cu portia, nu pot castiga un loc in fata.

"Dragostea dureaza trei ani", ce titlu infiorator! Nu vreau sa-l citesc pe Beigbeder, refuz sa vad piesa.Nu ma intereseaza.

Dragostea poate dura o viata si chiar inca ceva. Depinde de cate ori pe an stim sa sarbatorim Ziua Indragostitilor.

Completare pentru fiica mea:

"Dragostea nu se masoara in inimioare de plus, ori in cadouri frumos legate cu funda rosie! Dragostea inseamna ganduri, vorbe, fapte!"

Ce bine ca esti inca mica! Sper in revenirea lumii!




5 comentarii:

Anonim spunea...

superb..sunteti EXACT asa cum va cunosc, atat cat va cunosc, din realitatea de la suprafata!felicitari si succes..nu pot sa dau sfaturi, lectii, sensuri, nu cu dumneavoastra,ok? Continuati pe drumul acesta si lumea sigur isi va reveni..acesta este primul semn ca este totul bine.

Anonim spunea...

Eu cred ca e bine ca dragostea sa fie sarbatorita rar dar constant. In nici un caz zilnic: daca am face asta, am sfarsi prin a nu o mai sarbatori deloc. Cred ca e o diferenta intre a o sarbatori si a o pretui zilnic. Si poate chiar nuanta asta ultima e ceva excesiv.

Anonim spunea...

Multumesc si bun venit primilor mei oaspeti!Un vin bun, sau o placinta cu mere?
Iertare pentru intarzierea cu care am raspuns, dar..., dar...nu conteaza. Promit ca nu se va mai intampla.
Sa nu riscam ca in ziua in care trecem peste "pretuirea" sau "sarbatorirea" iubirii, sa ranim intr-atat incat ranile sa doara. Niciodata nu stim prea sigur cand are nevoie celalalt. Poate taman in ziua aia astepta SARBATOAREA.

Anonim spunea...

Aveti dreptate: riscam sa (ne) ranim daca trecem peste "pretuirea" zilnica a iubirii sau peste "sarbatorirea" ei la anumite momente asteptate. Nu stim, intr-adevar, cand are celalalt nevoie de noi, de aceea poate e bine sa fim intr-o asteptare binevoitoare tot timpul, sa "pretuim" ceea ce ni se poate oferi sau ceea ce putem oferi - aici, in spatiul iubirii, pare a fi acelasi lucru; si, daca o "sarbatorire" neplanificata se face simtita, sa-i dam curs. Totusi, parca n-as propune sarbatoare in fiecare zi de frica sa nu pierzi ocazia. Dispare ideea de sarbatoare, de extra-ordinar, de reintoarcere la illo tempore. Si, sa recunoastem, ne pierdem si ingenuitatea, si entuziasmul.

Roxana Creanga spunea...

Sa asteptam e atat de simplu...Sa alegem momentul sarbatorii e greu. Nu si pentru cei care se iubesc cu adevarat. Ce altceva inseamna dragostea decat a simti pentru si prin celalalt.
Iertati-ma! Vorbele mele sunt greu de inteles, probabil. Par a fi "chestii telenovelistice". Incerc sa mai visez la ele, daca de crezut se pare ca sunt fortata sa nu mai cred adesea.
Va anunt, insa, sunt o luptatoare!