duminică, 22 mai 2011

Andrei Plesu & Alex Vasiliu la TVR Iasi


video

Mai mult: partea 2/6, 3/6, 4/6, 5/6 si 6/6.


sâmbătă, 16 aprilie 2011

Fabrizio De André & Joan Baez - Jordie (1966)


video

Uomo
Mentre attraversavo London Bridge
un giorno senza sole
vidi una donna pianger d'amore,
piangeva per il suo Geordie.

Donna
Impiccheranno Geordie con una corda d'oro,
è un privilegio raro.
Rubò sei cervi nel parco del re
vendendoli per denaro.

Uomo
Sellate il suo cavallo dalla bianca criniera
sellatele il suo pony
cavalcherà fino a Londra stasera
ad implorare per Geordie

Donna
Geordie non rubò mai neppure per me
un frutto o un fiore raro.
Rubò sei cervi nel parco del re
vendendoli per denaro.

Insieme
Salvate le sue labbra, salvate il suo sorriso,
non ha vent'anni ancora
cadrà l'inverno anche sopra il suo viso,

Uomo
potrete impiccarlo allora

Né il cuore degli inglesi né lo scettro del re
Geordie potran salvare,
anche se piangeran con te
la legge non può cambiare.

Insieme
Così lo impiccheranno con una corda d'oro,
è un privilegio raro.
Rubò sei cervi nel parco del re

Uomo
vendendoli per denaro.


miercuri, 13 aprilie 2011

Ioana Parvulescu - interviu



video

"Ce a câştigat şi ce a pierdut omul contemporan faţă de omul secolului 19? " - este intrebarea la care doamna Ioana Parvulescu raspunde pe scurt in interviul realizat de TVR.
Cat de mult am pierdut, daca ne raportam la acele vremuri, ne putem raspunde singuri, fiecare in parte dupa propriile simtiri, dupa educatie, dupa aspiratii. Lectura cartilor acestei scriitoare poate fi un important suport, o baza de la care sa porneasca analiza vietii de azi prin comparatie cu vietile semenilor nostri de altadata. Posibil ca "omul modern" prin excelenta sa conteste din "n" puncte de vedere afirmatiile doamnei Parvulescu. Din fericire (sau din pacate) exista inca printre noi destui nostalgici dupa vechile civilizatii, dupa traditii, dupa educatia de odinioara, in randurile carora ma declar public inclusa, cu fruntea sus, dar cu sufletul destul de plin de tristete.
Si, daca mi-e permis: cititi-ti cartile inainte de a va inflacara in comentarii!

duminică, 10 aprilie 2011

CESARE PAVESE - Il mestiere di vivere (Meseria de a trai)

"Passavo la sera seduto davanti allo specchio per tenermi compagnia."
(Petreceam serile asezat in fata oglinzii pentru a-mi tine singur companie.)

"Certo, avere una donna che ti aspetta, che dormirà con te, è come il tepore di qualcosa che dovrai dire, e ti scalda e t'accompagna e ti fa vivere"
(Sigur, a avea o femeie care sa te astepte, care sa doarma cu tine, e precum caldura vorbelor pe care trebuie sa le spui si astfel te incalzeste, si-ti sta alaturi, si te face sa traiesti.)

"Ma la grande, la tremenda verità è questa: soffrire non serve a niente."
(Adevarul ingrozitor este ca a suferi nu foloseste la nimic.)

"Non si ricordano i giorni, si ricordano gli attimi"
(Nu ne amintim zile, ne amintim clipe.)

"Far poesie è come far l'amore: non si saprà mai se la propria gioia è condivisa."
(Să scrii poezii este ca a face dragoste: nu vei afla niciodată dacă bucuria ta este împărtăşită.)

"Segno certo d'amore è desiderare di conoscere, rivivere l'infanzia dell'altro. "
(Dovada de dragoste este dorinta de a cunoaste, de a retrai copilaria celuilalt.)

"Non ci si uccide per amore di una donna. Ci si uccide perché un amore, qualunque amore, ci rivela nella nostra nudità, miseria, inermità, amore, disillusione, destino, morte."
(Nu se moare din dragoste pentru o femeie. Se moare pentru ca o dragoste, oricare ar fi ea, ne descopera goliciunea noastra, saracia, neputinta, dragostea, deziluzia, destinul si moartea.)

***

Gasit printre hartiile si manuscrisele ramase in camera sa de hotel in vara anului 1950, cand Pavese s-a sinucis, acest jurnal va deveni o carte de capatai, pentru cei ce au cautat sa-l descopere. Inceput in '35 si incheiat in '50, el cuprinde si anii de domiciliu fortat petrecuti in Calabria.
Dintre confesiuni, analize si reflectii existentiale, razbat numeroase contradictii, schimbari de atitudine caracteristice combinatiilor de romantism, misoginism, masochism, toate adunate sub umbra unei singuratati care fara doar si poate i-a semnat sfarsitul.

"Meseria de a trai" nu este o carte care cere sa fie prea mult comentata, analizata, este important a fi citita si simtita. Nimic mai mult.


video

Il Mestiere di Vivere di Massimo Giangrande, Collettivo Angelo Mai

DORIS DAY - Filme si muzici de altadata (1953)



video

"Calamity Jane"
"Secret Love"

sâmbătă, 12 martie 2011

GIACOMO RONDINELLA - Solo tre parole

In alte vremuri si-n alte locuri...

video

Secventa din filmul "... E Napoli canta", (1953) in regia lui Armando Grottini.

marți, 8 martie 2011

duminică, 20 februarie 2011

Tacere




Imprejurarile si imprejurimile aici.

joi, 27 ianuarie 2011

Un boem incorijibil (VERLAINE)

O figura acoperita cu un sal taranesc trece agale pe bulevardul Saint-Germain. Salul ii atarna de pe umeri. Uriasa palarie de fetru ii acopera pe jumatate fata, nu i se vede chelia, nici fruntea extrem de lata, aproape inspaimantatoare. Intra din cafenea in cafenea si continua sa bea. Se intoarce apoi la hotelul ieftin din rue Royer Collard, unde locuieste, si scrie urmatoarele:
"strada alunecoasa, asfalt crapat, canale murdare,
iata drumul meu - si tinta e raiul."
Daca Verlaine n-ar fi existat ca personaj real, nascocit ar fi putut apare numai in imaginatia geniala al unui Dostoievski. Un poet cu o asemenea viata dedublata, n-a mai fost zamislit! Se prefacea a fi cinic dar era plin de gingasie. A imbratisat atitudinile cele mai extremiste, cele mai inspaimantatoare pentru burghezi, desi in strafundul sufletului sau, Verlaine a ramas un pocait plin de suferinta si blande remuscari. In perioada razboiului si a Comunei, tremura sa nu-si piarda umila slujba de la primarie. Era slab si impulsiv, chefliu si papugiu, poet pornograf, care se inclina sfintei Fecioare, era un Villon modern, frate cu Baudelaire, inaintasul lui Apollonaire. Verlaine a slujit toate idealurile si le-a tradat pe toate. A ramas credincios doar poeziei, muzicalitatii versurilor diafane, melodiei lirice implantata in culorile unui Watteau. Sufletul delicat, misterios voalat, dar in acelasi timp framantat, decadent (dupa expresia sa!), blestemat al poetului nu poate fi caracterizata mai bine decat relatand intamplarea petrecuta dupa o noapte de chef, cand a fost in stare sa intre intr-o bisericuta goala din Cartierul Latin tipand:
- Ei, parinte, vino ca vreau sa ma spovedesc!
Batranul ingrijitor, trezit de zgomotul facut de poet, a incercat sa-l dea afara pe chefliu.
- Ai fi in stare sa ma lasi sa mor nespovedit? E ceva mai ingrozitor decat in '93 (poetul se referea la anul 1793). Dar dumnezeii lor, eu vreau sa ma impac cu domnul nostru Isus!
Verlaine s-a purtat minunat cu Mathilde, sotia care l-a parasit: i-a daruit cei douazeci si sapte de mii de franci gasiti in salteaua mamei sale. Ce gest! Aceasta epava, mereu cu burta goala, care isi ducea viata de azi pe maine, a renuntat la o avere din care ar fi putut trai vesel si fara griji pana la sfarsitul vietii. El, care vanduse volumul "Poezii alese" la doi editori in acelasi timp, el, care se intorsese odata la redactia revistei "Art et Critique" reclamand ca i s-a dat o bancnota falsa de zece franci drept remuneratie.
- Dati-ne-o inapoi, va dam alta, spuse secretarul de redactie.
- Pai acum n-o mai am, am plasat-o cu greu...
Altminteri a avut si un "secretar", pe vestitul Bibi la puree, pe care il trimitea mereu sa intervina pe langa ultima sa iubita, Eugenie Krantz, care nu-l putea suferi. Odata, vrand sa puna capat unei discutii cu iubita sa, a tras un foc de revolver (nu se dezmintea faptul ca era fiu de ofiter din Metz). Din fericire n-au fost victime si nici urmari ca acelea din 1873, cand l-a ranit pe Rimbaud. L-au dus doar la camera de garda a politiei din piata Pantheonului de unde a fost eliberat, fara dificultati, de catre unul dintre editorii sai. Verlaine, "faunul divin", despre care Ady Endre scria: "sufletul sau pacatos plange pentru toti acei pe care aceasta societate rea, mincinoasa si ucigatoare i-a schilodit", manca, atunci cand reusea sa aiba cativa banuti, in cantina murdara din rue de la Huchette. Cand primea un onorariu mai mare, ramanea imediat fara bani, lasandu-se jefuit cu o naivitate copilareasca de ortacii sai boemi. Acestia storceau si ultimul banut de la poetul beat, caruia ii puneau apoi un chipiu de hartie pe cap, jucand hora in jurul sau, in sunetele unor cantece care il preamareau pe generalul Boulanger. Zbatandu-se in ghearele ordinarei Eugenie, proiecta sa se "redreseze" cu succes in teatru sau in opereta. Din toate incercarile n-a iesit decat o prozaica piesa intr-un act care a fost prezentata la cafeneaua "Procope". Situata in rue de l'Anciene Comedie, la nr. 13, aceasta este prima cafenea a Parisului si una dinrte cele mai vechi institutii de acest gen din lume, fiind in acelasi timp cafenea literara. A fost fondata in 1689, exact cu o suta de ani inaintea revolutiei franceze de catre un nobil din Palermo, Francesco Procopio dei Cotelli.
In Cartea de onoare a cafenelei "Procope" figureaza nume ca acelea ale lui d'Alembert si Diderot; aici a luat nastere ideea Enciclopediei, aici isi sorbea Vltaire cele optsprezece cafele negre, aici facea bancuri Talleyrand, aici discutau Herbert si Robespierre, aici visa tanarul Bonaparte, in 1792, si tot aici a fost lansata lozinca asaltului asupra palatului Tuileries, care a dus la proclamarea republicii.
Steaua cafenelei "Procope" a stralucit si in secolul al XIX-lea: veneau Musset, George Sand, Barbey d'Aurevilly, Villiers de l'Isle-Adam, Valles si Gambetta, apoi Teilhalde, Coppee si France.
La doi ani dupa reprezentatia piesei "Madame Aubin" , de la "Procope" (asa se intitula piesa lui Verlaine), in ziua de 8 ianuarie 1896, poetul a murit in cea mai deplina singuratate , in rue Descartes, la numarul 37. Ceremonia funebra a avut loc in biserica Saint Etienne du Mont. In cortegiul funerar puteau fi vazuti Coppee, Barres si Mallarme. Furioasa Eugenie a provocat si aici scandal: nu voia s-o lase pe rivala sa, Filomena, la fel de ordinara ca si ea, sa patrunda in biserica (pentru aceste doua femei a scris poetul versurile zglobii din "Cantece pentru ea", 1891 si "Ode in cinstea ei", 1893). "A fost o inmormantare corecta, scria Carco; desi sicriul modest cu care au fost transportate ramasitele pamantesti ale "sarmanului Lelian" spuneau ca pentru prima oara in viata sa nenorocita, acest betiv s-a purtat cu pompa, seriozitate si demnitate". Verlaine se odihnea in sfarsit in "marea noapte neagra", pe care o dorea inca din 1873.
"Marea noapte neagra
se asaza pe inima mea moale
sa doarma toate desfatarile
sa doarma toate dorintele!"
(Un boem incorijibil - Vol. Montmartre, Montparnasse, Cartierul Latin de Bajomi Lazar Endre, Editura Meridiane, Bucuresti, 1975 - editie prescurtata)
Declarat ca facand parte dintre "poetii blestemati" (alaturi de Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Stephane Mallarmé) datorita vietii sale boeme, Paul Verlaine ramane unul dintre simbolurile poeziei universale.

CVARTETUL ARTYS si MUZICA LUMII

Cvartetul Artys - oameni tineri si talentati, care, in lupta cu "sistemul romanesc" castiga batalie dupa batalie, incet dar sigur, marcand cararea pe unde sa poata pasi candva si copiii ce le vin din urma. Ii stim ca solisti instrumentisti la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiesti, ii cunoastem ca dascali in Liceul de Arta "Carmen Sylva".
Seratele lor muzicale la care li se alatura elevii, dar si nume cunoscute de artisti consacrati au fost de fiecare data o incantare.
Despre ultimul eveniment pe care l-au pregatit pentru publicul ploiestean si nu numai, aflati detalii aici.

CVARTETUL ARTYS si MUZICA LUMII -23 feb. ora 19, Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti.

Veniti sa vedeti niste oameni care stiu sa-si transforme visele in realitate!!