marți, 15 decembrie 2009

RECITAL CAMERAL - ,,Mediartys@Friends’’


MIERCURI 16 DECEMBRIE- ORA 17.30
MUZEUL ,,PAUL CONSTANTINESCU’’ PLOIESTI
RECITAL CAMERAL
,,Mediartys@Friends’’
http://www.mediartys.blogspot.com/
IN PROGRAM:
Poulenc- Sonata pt. clarinet si pian, partea I
Bruni, Pleyel- Duete pentru vioara si viola
J.Strauss- ,,Dunarea Albastra’’ pt. pian la 4 maini
J.Brahms- ,,Dansuri ungare’’ pt. 2 clarineti si pian
E.Grieg- Suita ,,Per Gynt’’ pt. pian la 4 maini
,,Silent Night’’, ,,O Christmass Tree’’, ,,O ce veste minunata’’,
,,Jingle Bells’’, ,,Mos Craciun’’- aranjamente speciale de Craciun pentru 2 viori
Cvartetul ,,ARTYS’’
www.youtube.com/artysquartett
Mozart- ,,Mica Serenada’’, Strauss- ,,Wiener Walzer’’, ,,Fruhlingsstimmen’’
Brahms- ,,Dansuri Ungare’’, Dvorjak- ,,Humoreska’’
Tangouri celebre: ,,El Choclo Tango’’, ,,Tico-Tico’’, ,,New York’’
=MINIEXPOZITIE PRODUSE HAND-MADE DE SARBATORI SI CD-URI
CU VANZARE: http://www.laminenpravalie.blogspot.com/, cosmin_faur@yahoo.com=
=INTRAREA LIBERA=
Multumim domnului profesor Cosmin Faur, care ne-a inclus pe lista prietenilor invitati la evenimentul pe care il organizeaza, prilej cu care vom expune si cateva dintre creatiile noastre. Asadar, va invitam si noi la Muzeul Paul Constantinescu in ton cu afisul de mai sus. Sa ne bucuram impreuna de un vis frumos de iarna!
Sursa: Mediartys

duminică, 13 decembrie 2009

INSEMNARI IN CADRUL TRADITIEI



"Romania e o tara democratica, - Romanii sunt democrati. Si totus clasele sunt foarte distincte. E o ciudatenie aceasta. Democratia e in genere nivelatoare. Poate ca e mai accentuata ciudatenia, prin constatarea, - imposibil de tagaduit, - ca deosebirea e mai mare intre burghezie si micii comercianti.
In goana adaptarii, burghezia, impinsa de curaj si ajutata de noroc a evoluat grabnic, insusindu-si aspectul nobilimii, dar primenind traditia cu vigoarea brutala a tineretii.
Mica burghezie s'a silit sa imiteze. A imitat si maimutareste docil, dar neavand curajul celei dintai, tanjeste intermediar, intre pasivitatea populara si comicul neputintei de prefacere.
Cea dintai sburda intr'un modernism acceptat ori - cum si nazueste sa faca fata curentului de moda anti-traditionalist. In aceasta ciocnire de imprumutari si acomodari, se lafaeste ceeace numim de obiceiu cu usurinta, snobismul.
Iar cea de-a doua, naclaita in prejudecati, se sbate anemica in vrerea de a trece pragul dincolo, in lumea, care se arata dornica de libertate, confundand morala, datoria si progresul in bucuria egoista a sfidarii.
*
Dar ce-i snobismul?
E o forma de a te tine legat de moda, de a fi in randul intai al actualitatii, sub imperativul capriciilor si inovatiunilor, determinate in deobste de motive comerciale, sau hotarat personale.
M'am uitat cu deosebita grija la tipii snobi. M'am silit sa-i inteleg si cred ca nu gresesc afirmand, ca la orice snob e o parte de naivitate, e alta parte de supunere si mai e o parte de prostie.
Snobul e naucit de exterior. Vanitatea il impinge sa se conformeze aparentelor. Si cu asta, e impacat. Dar cand aparentele au cazut, ramane snobul ranjind prosteste.
*
La serbari, - la tot felul de serbari, - e un amestec de traditie, moda si snobism.
Traditia e mai mult sau mai putin pastrata in popor. Valul de rabujniri civilizate a adus si in popor, o oboseala in manifestarile festive. Greutatile traiului au sfasiat bucuriile, care asteptau sa se resfete, potrivit datinelor familiare si moravurilor regionale.
Dar a contribuit cu mult mai mult la scuturarea traditiei de micile si interesantele ei solemnitati, invazia politicei, care a tins sa darame orice credit legaturii cu trecutul.
In orice prilej, fruntasii politici au cautat printre aparentele democratiei sa smulga din tezaurul serbarilor traditionale, tot ceeace putea sa aduca un val de magulire momentana. Si azi asa, maine asa, caracterul festiv s'a banalizat. I s'a irosit continutul de solemnitate pentru o anume zi.
Irozii si calusarii apar oricand, fatarniciile oratorice ii cheama pentru mascarade populare.
Sorocurile si urarile se debiteaza in sir de lingusiri pentru toti gura-casca, infumurati sa ajunga, spre a-si satisface vanitatea de oameni la moda politica.
Sarbatorile Craciunului sunt in genere sarbatorile copiilor.
Dar cand parintii fac in fiecare zi partasi ai vanitatilor si necazurilor lor, pe copii; nu imprastie ei din sufletul copiilor tot magnificul importantei sarbatoarei si nu risipesc toata magia necesara sufletului copilului?
Ne crestem copiii, - si acasa si la scoala - cu toata lipsa de intelegere a copilariei.
Consideram pe copii in stare sa priceapa duritatile maturitatii noastre confuze.
Ii asvarlim pe terenurile de sport, sa-si fortifice muschii si-i ducem la cinematograf, ca sa vada orice si ne jenam sa le explicam. Amutim de pudoare de vorba.
La sarbatori, le dam daruri. Jucarii, care tin o zi. Ne facem o datorie sadica de a-i purta pe la vitrine, unde sunt insirate tinichele vopsite si hartii colorate fara gust.
A scris undeva Anatole France, ca cea mai placuta lectura e lectura unui catalog. El probabil s'a gandit la catalogul librariilor. La noi, lectiunile acestea sunt si mai rare, si mai funeste. Dar sunt fara indoiala cautate cataloagele pe care le distribuie magazinele cu jucarii. Aceastea sunt de cele mai multe ori singurile daruri cu care se fac bucuriile copiilor. Cu ele isi perd copiii vremea si nu supara parintii. Ele insufletesc iluziile, se deprind cu calculele, caci copiii iau parte activa la socotelile traiului zilnic si sentimentul lor de prematura ingrijorare sporeste dezamagirea. In fata unui atare sentiment, Mos Craciun nu mai e unchiasul sfatos venit din inaltul cerului, prin nameti de zapada sa aduca jucarii copiilor cuminti. Magia lui Mos Craciun s'a dus.
*
Sarbatoarea Craciunului ramane legata de bucuria zapezii, pentru jocul cu sania si placerile patinatului. Pentru copii, ca si pentru adolescenti si chiar pentru adulti, - pentru cei cari au sensibilitatea poeziei iernii.
Dar iarna are pentru toata lumea o importanta, - casi vara - asupra comunicativitatii.
- Ce frig e azi!
Asa se incepe convorbirea intre cunoscuti si necunoscuti. Si apoi dela frig, se sparge ghiata si se deapana impresiile cu aceiasi banalitate, cu care se implinesc toate indatoririle.
Si totusi si la Craciun, ca si in zilele celelalte sunt copii fara ghete si fara bucuria jucariilor. Si parinti la fel. Drama provocata de comparatii in zilele de sarbatoare ramane mai adanc intiparita. Revolta se traduce in oftaturi si prin aceleasi flexiuni umilitare de glasuri, la usile, la care se bate timid, si se raspunde cu aroganta.
Nu stiu, daca dascalii si parintii, cari vor sa-si educe copiii astfel, ca sa inteleaga suferinta si sa-i faca sa stie ce-i bunatatea reala, n'ar trebui sa-i plimbe in zile de sarbatoare, prin cartierele, unde locuesc sarmani.
Metoda intuitiva si invatamantul direct sunt singurele temeiuri de desvoltare morala. Acolo, in fata caselor razamate de cate un stalp ca sa nu cada, ar vedea copiii, in cata amaraciune se sbat alti copii, cari nu stiu ce-i sarbatoarea. Acolo s'ar deprinde sa inteleaga datoria de a ajuta.
De Sarbatorile Craciunului e legat si elogiul lacomiei la mancare. Si de sigur si la bautura.
Fara indoiala, ca elogiul il fac practic si aplicat cei cari au. Cei cari n'au inghit in sec.
O, elogiu mancarii.
Carne si fructe, prajituri si feluri multe de mancare. Vinuri si licheururi. Cafea si iar licheururi. Randuirea mancarurilor e o arta. Asezarea lor pe masa e decoratiune.
Pofta de a manca, dar mai exact lacomia la mancare, e un aspect al senzualitatii.
Ati auzit suspine mai sincere si mai profunde ca acestea:
- Ce nenorocire, ca s'a ars friptura!
- Ce pacat ca Maria a gresit prajitura!
Nu stiu, daca s'a pastrat mai cu ardoare vreo traditie ca aceea a mancarilor de Craciun: sarmale si carnati.
Sarmaua e legamentul traditional pentru festinul bucuriei crestine, Nasterea Mantuitorului.
*
Asa dar de Craciun, cadouri si mancari.
Irozii au intrat in cadrul politicei cu tot vicleimul democratiei.
Sorcova si colinda sunt episoade autentice.
Grija de copii are aspect de deprindere mecanica.
Si totus, se aude par'ca departe, ecoul cantecului simplu, invatat din tata in fiu:
Hai, sculati, sculati
Voi, boeri bogati,
C'au venit colindatori...
Si ecoul se intinde. Corul vocilor fragede de copii rasuna. Mai tare, mai tare. Am fost si noi copii. Am cantat si am urat si noi. N'au inghetat amintirile. O infiorare din vremea, cand invatam colinda.
Ce bine era, cand nu eram sceptici.
Ne placea monotonia ritmului colindei.
Daca ne-am sili azi sa intelegem maimult bucuriile copilariei. Daca ne-am stradui sa punem mai multa sentimentalitate in manifestari. Si daca am fi mai lirici in cugetare."
B. Cecropide
Ilustratiunea Romana; Numar de Craciun, 1929

La sfarsitul unei zile incepute in magia unei zapezi discrete, la sfarsitul unei zile in care am mai si cantat colinde, am mai si impodobit, dar mai mult am visat la sarbatorile de iarna, m-am trezit dinainte cu cateva lecturi "din alte vremuri". Am extras din biblioteca o colectie legata de jurnale "Ilustratiunea Romana" si am gasit ceva (cum gasesc adesea) in ton cu simtirile si gandirile momentului. Nu m-am putut abtine si am transpus aici articolul care, desi pe alocuri e departe de realitatea zilelor noastre, pastreaza un fond demn "de bagat la cap". Iertare pentru expresia deloc slefuita cu care am incheiat.

vineri, 11 decembrie 2009

MIRCEA CARTARESCU - Când ai nevoie de dragoste


când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.


când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Cand esti singur, chiar nu poti sa scapi de singuratate orice ai face. Iar cand iubesti, celalalt se face ca nu simte. Asa se ajunge la a fi ... nimeni.

joi, 26 noiembrie 2009

SALMAN RUSHDIE - Interviu

Fara nimic in plus.


Sursa: Mediafax

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Io ma duc la alegere, monşer. 'Mneata ai fost?

Duminica, 22 nov. 2009

Am onoarea sa va recomand
sa mergeti la alegere. Ma feresc de onoarea de a va recomanda vreun candidat marcant. E totusi musai sa mergem caci 'mnealor, chiar si ametiti si zdruncinati dupa atatea drumuri electorale si dupa atata combatut, nu pregeta la deranjul de a face act de prezenta. Fiecare zice ca de mers, merge struna, fiecare se prezinta drept cel mai onorabil, fiecare are cate o arma politica in maneca si fiecare merge la sigur, ma'ntelegi?! Si de noi 'om lipsi, 'mnealor, stimabilii s'or duce sa se aleaga, iara noi 'om fi iar spectatori. Asa ca, hai la alegere, monser, macar in majoritate, daca nu in unanimitate!

video

Nicolae Iorga

video

In loc de indemn la vot, in loc de impartasirea propriilor impresii despre candidatii la prezidentiale, sau despre viitorul Romaniei care sta si in mainile noastre, am ales sa postez aceste imagini de arhiva. Sper sa fie un mesaj bine inteles si sa nu primesc injurii cat sa-mi taie cheful de a ma mai deplasa maine la urna. Lehamitea e la cote superioare, sperantele la minimum posibil, dar sa facem tot ceea ce poate tine de noi, cei mici dar multi. Cam asta s-ar intelege prin solidaritate.

Doamne ajuta poporul asta, dandu-i conducatori cinstiti inainte de toate!

P.S. Nu stiu (de fapt cam stiu, dar ma fac ca ploua) daca cu sau fara legatura cu atentia pe care ar trebui s-o acordam alegerilor, am in fata "Antologia rusinii" dupa Virgil Ierunca, o carte pe care as recomanda-o cu mare drag si pe care o puteti gasi in librariile Humanitas.

vineri, 13 noiembrie 2009

GHEORGHE DINICA, vesnic marele DINICA

Acoperind cele trei categorii: VREMURI (simbolul unor vremuri) - OAMENI (mari)- VIETI, (rare) aceasta postare are doar rolul de a exprima respectul pentru cel care a intrat in categoria INGERI.

video

marți, 10 noiembrie 2009

VASILIU BIRLIC - Vizita (Caragiale)

Umor de calitate, opera de valoare, interpretare de exceptie. Nume ... DE RENUME!

video

Nu mai departe ieri povesteam cuiva despre starea de indispozitie la propriu pe care mi-o da umorul care ne este oferit de la o vreme. Televiziunea, cu zeci de canale intrecandu-se in audiente, ne ofera acelasi lucru la categoria "umor" sau "divertisment" (dar aici sunt incluse si mizeriile de concursuri, emisiuni pe care le-as exclude prin lege). De la "Divertis", la "Mondeni", "Carcotasi", "Voua"... noua ne aud urechile aceleasi poante, aceleasi expresii, etc. Toti isi schimba formatul, dar si formula, migrand in goana dupa bani de la unpost la altul, pastrand insa continutul. Personajele lor se cunosc si ele: Basescu, Becali, Boc si blonde (sau brune) "varza la creierii capului" si altele pe care ma ingretosez amintindu-mi-le. Ajungi sa-ti roiasca asemenea vorbe prin cap de-a binelea, tot auzindu-le mai mult fara voie decat cu. Da, nu te obliga nimeni sa te uiti. Esti mare, poti schimba canalul, nimeni nu te opreste. Dar zic: pe bietii copiii nostri, care acum invata sa vorbeasca, sa "butoneze", cine-i invata cand trebuie sa schimbe canalul. Si dincolo, pe canalul celalalt ce gasesc?! Desene animate si filme pentru copii, traduse prin dublare (de ce nu subtitrate, caci sunt filme care se adreseaza varstelor cunoscatoare de carte), dar in care expresiile "de cartier" sunt la ele acasa. E drept, ca unele productii dezvolta imaginatia si imbogatesc vocabularul, dar la un cuvant bun, sunt poate cinci proaste, asa ca...

In fine, nici in pelicula de mai sus nu apare un copil prea educat, dar se vede clar cui apartine vina.

Acu', ca sa uitam de "necazuri d'astea", sa ne mai destindem un pic si cu alte productii cu si despre Birlic:

D'ale carnavalului http://www.youtube.com/watch?v=pDx7H-w2Fq0&feature=PlayList&p=ECF3828F114660C3&index=0

Directorul nostru http://www.youtube.com/watch?v=-F5pBlN9osY&feature=related

Centenar Birlic http://www.youtube.com/watch?v=0e2w5GU89CA&feature=related

vineri, 6 noiembrie 2009

N. LABIS - Dans (N. ALIFANTIS - Cearcan)

Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...

video

joi, 5 noiembrie 2009

Capri intre veacuri

video

Musica: Claude Debussy (1862-1918), Prélude "Les collines d'Anacapri" (Premier livre des Préludes, 1909 - 1911); Pianista: Aldo Ciccolini

Immagini:

1) Capri vista dalla Costiera Amalfitana

2) Capri dai dintorni di Sorrento-Massa Lubrense (Giacomo Brogi 1860-1881 ca.)

3) Capri vista dalla costiera (Giorgio Sommer 1880 ca.)

4) Sbarco di visitatori alla Grotta Azzurra (Carlo Brogi 1890 ca.)

5) Marina Grande (Giorgio Sommer 1880 ca.)

6) Marina grande (Roberto Rive 1880 ca.)

7) Panorama di Capri con Castello del Barbarossa (Carlo Brogi 1890 ca.)

8) Faraglioni (Giorgio Sommer 1870 ca.)

9) Marina Grande (Giorgio Sommer 1880 ca.)

10) Approdo di Marina Grande (Giorgio Sommer 1870 ca.)

11) Marina Grande (Giorgio Sommer 1880 ca,)

12) Ragazza di Capri a Marina Piccola (Giorgio Sommer 1880 ca.)

13) Panorama (Giacomo Brogi 1860-1881 ca.)

14) Panorama con vista dell'Albergo Pagano (1860-1881 ca.)

15) Capri (Giorgio Sommer 1890 ca.)

16) Pergolato dell'Albergo Pagano (Giacomo Brogi 1860-1881 ca.)

17) Due donne di Capri (Giorgio Sommer 1880 ca.)

18) Contadini di Capri (Giorgio Sommer 1880 ca.)

joi, 29 octombrie 2009

MONICA LOVINESCU - un "edificiu afectiv", o "legenda", un "reper"

video

miercuri, 21 octombrie 2009

Modigliani+Shubert+Zimerman=ARTA

video

Vizionati picturile lui Modigliani (portrete de femei), pe muzica de Franz Schubert, in interpretarea lui Krystian Zimerman si bucurati-va de o zi superba de toamna! Sper sa mai apuc o raza, doua pe bulevardul cu castani la orele apusului. Acum gata! Pauza s-a terminat. Inapoi la "cash flow", desi, mai nou apar la departamentul "Productie". Asa ca ma voi ambitiona si voi produce in dupa-amiaza asta ceva "hand-made" pentru targul de Mos Nicolae. Ce ziceti de asa o surpriza?

marți, 6 octombrie 2009

Un copil de altadata - Shirley Temple si ... "palavrageli dintr-una-ntr-alta"


Pot sa visez la un alt job? Candva am avut un mic atelier de croitorie, unde o mare parte a productiei o constituiau hainutele pentru copii - unicate cu aer de altadata. E drept ca fetitele ocupau primul loc, caci lor le poti inventa atatea minunatii, de la ele asteptandu-te la imagini de mici printese. Nu printese doar de un carnaval, de o serbare sau de o aniversare, ci printese de toata ziua. Visam candva o Scoala de fete, avand in minte povestirile bunicii de pe vremea pensionului, completate cu idei in pas si cu vremurile. La o asemenea scoala copilele ar fi invatat nu doar sa pretuiasca hainele de calitate (adevarata calitate, nu cea data de eticheta/firma), ci sa stie si cum sa le poarte. Visele nu devin intotdeauna realitate. Am reusit treaba cu atelierul, dar din varii motive nu a durat prea mult. Am tot sperat sa ma intorc la afacere, dar nu am facut mai nimic pentru a-mi finaliza intentia. M-am ocupat de printesele mele, Maria, mai apoi Marta. Incerc inca sa o invat pe cea mai mica dintre ele cam cum se poarta o domnisoara adevarata. Cea mare mi-a intors deja dosul, ca sa inteleg ca s-au dus vremurile alea. Raman in asteptarea intoarcerii ei de cine stie cand, cu sau fara sfaturi despre maniere elegante. Ma mai amagesc un timp (cat?) cu gandul ca cealalta va creste altfel. Iluzii, ca toate celelalte din capul meu.

Sa revin la propozitia de inceput! Alt job? Da. Ma voi angaja croitoreasa, designerul, coafeza si nu mai stiu ce profa de dans, muzica, limbi straine a Martei. Un job temporar, desigur. Sa vad cat va fi dispusa domnita sa ma tina.

http://www.youtube.com/watch?v=oJp6VqDGKe4&NR=1

joi, 17 septembrie 2009

Femei de cariera


" Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta si bombănea: "Ştii bancu' ăla cu Iţic?". N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încît, la o adică, să reiasă că eu de fapt cîntam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să cîstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să cîstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti şi pe mine să cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta văicăreală, se repede la el: mă, Itic, pe cuvînt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!".
Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Aşa şi eu, dragă: tocmai am făcut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămîn gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi botul cu ruj."
Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1.45 să luăm lunch-ul si să facem un copil?
Mă uitam la ea cu ceva ce fusese pînă de curînd admiraţie, dar deja nu mai eram sigură: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate şi performanţă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promouşăn, targhet, ăuaernes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică şi de bărbatii care cred că femeile sînt inferioare.
Avea un soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect.
Cînd au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinti şi cu socri cu tot, şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 şi pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 şi pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lăsa şi lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea şi el, mînca uscătura. Apoi se strecura în pat lîngă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trişa, seara nu făcea duş, nu mai avea timp. Făcea doar dimineaţa.
Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îsi făceau test de sarcină la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai sefă şi de cîstigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezoluţia rămînea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting.Pe ea, ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe vremuri, cînd erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi desenase două ovare şi niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.
Femeile s-au opintit cîteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca nişte tîmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Sefii pleacă de vineri la prînz şi-i mai vezi luni după-masă, cînd se deşeaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atît din coate şi-ai făcut ulcer de cînd mănînci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrătici şi te trezesti ţipînd. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7.30 si la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strîmb si-ti stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las putin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai cînd ţi-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales, îti dă şi răgazul să-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţesti muncind cinci zile pe săptămînă si să ameţesti în bar două zile pe săptămînă. Ăsta e raportul minim rezonabil.Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneste cu lapte praf, soţul o iubeste leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămînă (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mîncare la copii, spală vase şi-o asteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd operează el pe creier şi mai face şi lectii cu ăia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia că se poate orice. Că sotul, copilul, ciobănescul german şi siameza asteaptă oricît, ei latră la unison cu mîndrie că au o directoare în familie.
Cînd ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le întelegi masochismul, pînă la urmă. Pericolul dospeşte abia cînd femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4.00 de la uzină, apoi vrea mîncare cu sos, maiouri cît de cît curate şi putin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divortul part-time si facilitează hîrjoana extraconjugală a bărbatului constrîns de hormoni.
Cînd constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bîzîie că pe bonă o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucuresti cînd termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lîngă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa cînd te cerea ăla de nevastă, şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbesti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti!
Apropo, cînd ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea cînd ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roată şi fir cîrlionţat. Vasăzică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citită a fost "Notiuni de introducere în cibernetică", ultima ieşire în natură a fost pe ierbuţa de la Romexpo, cînd ti-a venit delegaţia din Danemarca, ultima dată cînd ai găsit alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot şi odată i-ai făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu două măsuri mai mici, fiindcă atît purta cînd te-ai angajat, ultima dată cînd ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată cînd ai făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitaseşi să-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus bărbatului din viata ta "te iubesc" de-o veşnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui să i-o şuieri în timp ce-ţi tai pieliţa de la unghii, imediat după ce-l ameninţi să nu cumva să uite să-ţi cumpere tampoane cu aripioare şi adeziv, că-ţi vine sigur diseară sau mîine.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viată le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, cînd o tăiasem de la şedinta de redacţie, lăsînd vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer si m-au chemat vecinii să strîng apa.
Mi-a rămas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cînd habar n-aveau că intraseră deja în direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Pînă cînd vom pricepe omeneşte tîlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim."

Multumesc Madalinei Constantin pt textul complet si lui Petrica Mihalache pt mail-ul "de atentionare". Vreau sa-i multumesc si dlui. Dinescu, pot? Nu pot, pentru ca ar fi o prostie crasa. Cititi comentariul la postare. Intre timp am mai aruncat si eu un ochi si...IERTARE!

Eu zic doar ca astea sunt, din nefericire, vremurile pe care le traim. Nu pentru ca ne-ar forta cineva sa le traim asa, ci pentru ca asa alegem sa o facem. Am scris adesea despre dragoste, despre familie, despre copii, despre viata, am strigat in felul meu in fel si chip, dar cati au auzit?! Cati s-au facut ca nu aud?! Cati nu au vrut sa auda?! Dovezile despre viata si oamenii de altadata trec adesea drept glume, daca nu drept note de prostie in contextul actual...
Inchei cu una birjareasca: Mama ei de cariera!
In urma comentariului primit am modificat titlul, stergand numele lui Dinescu, deoarece nu as vrea sa mai prostesc si pe altii. Oamenii trebuie sa stie exact ce, de unde citesc. Eu am luat plasa. Nu-l sterg in totalitate, considerand ca sunt destule adevraruri ale contemporaneitatii oglindite in ele.

marți, 8 septembrie 2009

Trestia revoltata - NINA BERBEROVA


" In viaţa fiecăruia se întîmplă ca, dintr-o dată, poarta trîntită în nas să se întredeschidă, zăbrelele să se dea la o parte, nu-ul definitiv să nu mai fie decît un poate, lumea să se transfigureze, un sînge nou să ne curgă prin vine. Aceasta-i speranţa. Am obţinut o amînare. Verdictul unui judecător, al unui medic, al unui consul e amînat. O voce ne anunţă că totul nu-i încă pierdut. Tremurînd, cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, trecem în încăperea următoare, unde sîntem rugaţi să aşteptăm înainte de a fi aruncaţi în abis. [...]


Incă din prima mea tinereţe, consi­deram că fiecare om pe lumea asta îşi are al său no man's land, unde îşi este propriul lui stăpîn. Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu în­seamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din cînd în cînd, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o sea­ră pe săptămînă, sau o zi pe lună. [...] Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina imprejurarilor, va descoperi intr-o buna zi cu surprindere, ca nu s-a intalnit niciodata cu el insusi. [...]
In acest no man's land, unde preva­lează libertatea şi misterul, se întîmplă uneori lucruri uimitoare. Intîlneşti aici oameni ce se aseamănă, reciteşti o carte cu o acuitate cu totul specială, asculţi o muzică cum n-ai mai ascultat-o nici­odată. Aici, datorită liniştii şi singură­tăţii, eşti străbătut uneori de cîte un gînd ce îţi va schimba existenţa, te va salva sau te va pierde. Se poate întîmpla, de asemenea, ca unii să plîngă sau să bea, să-şi amintească de ceva de mult uitat, sau — pur şi simplu — să-şi cer­ceteze picioarele goale, sau să încerce să-şi facă o cărare pe capul chel, sau să răsfoiască o revistă ilustrată, cu fete pe jumătate dezbrăcate şi luptători mus­culoşi. De fapt, ce ştiu eu despre asta? De altfel, nici nu vreau să ştiu nimic, în copilărie şi chiar în tinereţe (desigur şi la bătrîneţe), nu simţim întotdeauna nevoia acestei a doua existenţe. Dar să nu credem că ea este o sărbătoare, şi că tot restul vieţii reprezintă cotidianul. Graniţa este între viaţă aşa cum e ea şi existenţa secretă."


Din colectia CARTEA DE PE NOPTIERA (Editura Humanitas) am dat peste "un foarte scurt, dar a multe cuprinzator" roman de dragoste. Sentimente si intamplari descrise cu simplitate, conturand imaginea unui taram secret, taramul in care fiecare se intalneste cu sine insusi, locul unde nu mai exista stapani, unde umbrele sau luminile raman numai ale tale.

duminică, 6 septembrie 2009

Ploaie in cor!

video

In loc de spectacol. Daca nu va vine sa iesiti din casa pe o vreme ca asta, poftiti in sala. Tot de ploaie veti da, dar... merita.

joi, 3 septembrie 2009

Maternita - LUCIA DERIGHETTI






duminică, 30 august 2009

Capitala tuturor in... alb - negru





Din pacate imaginile acestea au mai mult negru, dar au totusi claritatea lor. Voi reveni cu unele mai luminoase.

vineri, 28 august 2009

Singuratate si destin - E.M. CIORAN



" Sunt eu? Nu sunt eu? Raman perplex in fata anilor, a evenimentelor si a atator cuvinte cu sens si fara sens. Cum sa nu fiu contaminat de un inepuizabil orgoliu, de credinta in sine si de victoria asupra fricii de ridicol? Adevarul este ca credeam in mine, ca-mi aranjasem o soarta si ca tensiunea interioara era intretaiata de un vartej in acelasi timp rafinat si salbatec. Secretul meu era simplu: n'aveam simtul masurii. In fond aceasta-i cheia oricarei vitalitati. - Paris 16 Julie 1990"

Recitesc aceasta carte dupa ce am descoperit oarecum un alt Cioran in "Scrisori catre Wolfgang Kraus 1971-1990", carte aparuta recent la Humanitas in traducerea, alcatuirea si cu adnotarile profesorului George Gutu. O recomand.

miercuri, 26 august 2009

M-am intors!


Dupa un post negru fortat de imprejurari externe, dar mai cu seama interne, in care am sperat luminarea drumului virtual pe care pornisem, dupa indelungi si repetate pendulari intre a inchide totalmente spatiul meu oferit tuturor si nimanui, si a-l remobila, redecora, restructura, dupa atata tacere, M-AM INTORS CU GANDURI NOI.

Asadar, SUNT!

Mi-au crescut ramuri (bloguri noi colaterale, la care va voi da trimiteri in curand). Crengile libere, dar atat de strambe ale sufletului si mintii mele acopera albastrul incolor al unor taramuri unde am cutezat sa ma aventurez. Aici s-a facut prea mare mizerie , asa ca voi muta tot ce se poate dincolo, astfel incat lucrurile sa fie cat mai asezate.

Habar n-am daca asta imi va aduce mai multi oaspeti sau ma vor parasi definitiv cu totii (stiu ca asa e legea firii - NIMIC NU E VESNIC, nimic in afara de iluziile mele).

Vede-vom sau vede-voi cine, pe unde, cand, de ce o mai aparea...

luni, 25 mai 2009

OANA PELLEA - Jurnal


Din categoria "Oameni rari", sau pur si simplu "OAMENI", Oana Pellea, aschia care nu a sarit departe de trunchi, ci care nu poate fi desprinsa de el, lanseaza volumul

"JURNAL", publicat de Editura Humanitas

Joi, 28 mai, ora 18.00
la Libraria Carturesti - Ceainarie
Str. Arthur Verona, nr. 13

La eveniment participa distinsa si din suflet pretuita doamna Ioana Parvulescu si domnul Radu Paraschivescu, care vor vorbi despre cartea Oanei Pellea.

"Rog politicos a nu fi bănuită de nimeni de ipocrizie. În cazul meu e şi mai complicat, fiind vorba de un jurnal. Jurnal ce acoperă 6 ani din viaţă. Apar mama, tata, oameni, amintiri, imagini, experinţe, înţelegeri, dureri, bucurii. Am consemnat pentru mine fără gînd de publicare vreodată. Am consemnat şi nu l-am mai citit. Am încercat şi mi-a picat greu la suflet. L-am aruncat într-un “file” în stînga ecranului."

marți, 19 mai 2009

Vise...visuri si visari...

video

joi, 14 mai 2009

Am bocanci noi!!!!!!






Mi-am cumparat bocanci noi. Acum astept urmarea, pentru ca nici nu ma gandesc sa-i tin in cutie. Am vrut sa ma incalt de azi cu ei, dar m-am gandit ca si asa se vorbeste de posibile disponibilizari si... sa nu dau motiv de "probleme de sanatate mintala". Asa ca m-am gandit la doua variante de actiune:
1. Cadouri pentru restul familiei de Constantin si Elena in aceeasi nota plimbareata si "drum bun, Crengilor, pe coclauri!", sau:
2. Inscriere intr-un club de montagnarzi (am selectat deja cateva adrese) si: "va rog frumos sa ma scuzati, dar... eu v-am propus, v-am oferit, v-am asteptat, dar daca nu si nu..."
Sa vedem, pana se hotarasc oamenii, cum era montagnardul de altadata si ce ne asteapta prin muntii patriei (deocamdata).
Una peste alta, iata ca visul deveni intr-o zi realitate...Sa vedem cu restul viselor cum va fi.

video

joi, 7 mai 2009

Alta calatorie in timp

video

Picturi din sec. XVII-XVIII, pe muzica de Mozart.

Dedicatie bunei mele prietene la implinirea unei varste inca fragede.

LA MULTI ANI, draga, iubita si pretioasa mea prietena! MULTI CU SANATATE, DRAGOSTE SI PACE!

marți, 5 mai 2009

Meditand


” Ia un zambet
si daruieste-l celui
care nu l-a avut niciodata.
Ia o raza de soare
si trimite-o acolo unde
domneste intunericul.
Descopera un izvor de apa
si spala-l
pe cel ce traieste in noroi
Ia o lacrima
si pune-o pe obrazul celui
ce n-a plans niciodata.
Ia curajul si pune-l in inima celui
care nu stie sa lupte.
Descopera viata
si povesteste-o celui
care nu o intelege.
Ia speranta si traieste in lumina.
Ia bunatatea
si da-o celui care nu stie sa dea.
Descopera iubirea
si arat-o lumii….”

Mahatma Gandhi.


video

vineri, 24 aprilie 2009

Poesie - CESARE PAVESE


Peisaj [VIII]

Amintirile incep odata cu inserarea
sub rasuflarea vantului sa-si ridice chipul
si sa asculte glasul raului. Apa
in bezna-i acceasi, ca-n anii ce-au murit.

In tacerea beznei urca un clipocit
prin care strabat glasuri si rasete departate;
se-alatura acestui freamat o culoare inselatoare
de soare, de tarmuri si de priviri limpezi.
O vara de glasuri. Fiece chip cuprinde
asemeni unei roade parguite o savoare pierduta.

Fiecare privire intoarsa pastreaza un gust
de iarba si de lucruri patrunse de soare, in seara
de pe tarm. Pastreaza un suflu al marii.
Precum o mare nocturna-i aceasta umbra nedeslusita
de temeri si fiori stravechi, pe care cerul o atinge usor
si-n fiecare seara se intoarce. Glasurile moarte
se aseamana cu frangerea acelei mari.

Mit

Veni-va ziua cand tanarul zeu va deveni om,
fara sa sufere, cu zambetul mort al omului
care a inteles. Si soarele trece departe
inrosind plajele. Veni-va ziua cand zeul
nu va mai sti unde erau plajele de altadata.

Te trezesti intr-o dimineata ca vara a murit
si in ochi mai navalesc straluciri
ca si ieri, si in urechi vuietul soarelui
devenit sange. S-a schimbat culoarea lumii.
Muntele nu mai atinge cerul; norii
nu se mai aduna ca fructele; in apa
nu se mai stravede nicio piatra. Trupul unui om
ganditor se pleaca, unde respira un zeu.

S-a ispravit cu soarele mare, cu mirosul de pamant,
cu strada libera, impestritata de oameni
ce ignorau moartea. Nu se moare vara.
Daca disparea careva, era in loc zeul tanar
care traia pentru toti si ignora moartea.
Peste el tristetea era o umbra de nor.
Pasul lui uimea pamantul.

Acum
oboseala domneste peste toate madularele omului,
fara chin: oboseala blanda din dimineata
care incepe o zi cu ploaie. Plajele intunecate
nu-l cunosc pe tanarul care, altadata, era de ajuns
sa le priveasca. Nici marea vazduhului nu palpita
la suflarea lui. Fata omului se lungeste
a resemnare cand zambeste pamantului.

Superbe versurile originale, cele in limba italiana. Le gasiti in volumul amintit alaturi de traduceri. Lectura placuta!

joi, 23 aprilie 2009

Bucuria altor vremi, sau bucuria altora?!...


Dupa ce l-am ascultat pe Joshua Bell interpretand "Ladies in Lavender", ( http://www.youtube.com/watch?v=LeugstvSonM&feature=related ) am ajuns si la Brahms Hungarian Dance No 1, care m-a purtat in alta lume... Multumesc. Chiar trebuie sa multumesc cuiva pentru descretirea fruntii ridate excesiv de la o vreme.
Acum ma pregatesc pentru "Primavara" lui Vivaldi. Visinul din curtea mea a nins deja, iar mixandrele se bucura de cateva zile de soare. Vreau si eu!!! Urati-mi sa ma mai bucur! Mi-e dor...
Auditie placuta!


video

duminică, 19 aprilie 2009

Hristos a inviat!


Lumina de dincolo de sacrificiu, speranta linistii si a mantuirii sufletelor.

vineri, 17 aprilie 2009

Inradacinare

M-am trezit intr-o buna zi
infipta intr-un deal, pe-o culme,
ori intr-o vale parca,
sau in nisipul divin al malului marii...
cine-si mai aminteste
si de ce si-ar aminti,
oricum, undeva in pustiu,
departe de lume.
Prinsesem radacini intr-o stare,
intr-un gand, intr-o vreme.
Doar ca vremea nu era a mea,
era vremea vremea altora.
Ramuri subpamantene lungi,
puternice,prelung rasfirate-n adancuri
se strecurau printre pietre,
prin nisip, pietris si pamant galben
in cautarea altor ramuri.
Gandeau pare-se ca celelalte ramuri
ar fi trebuit sa fie acolo,
calde, vanjoase, inmugurite chiar
in asteptare.
Pustiu. Liniste acuta.
Si iar, si tot, si inca pustiu.
In dansu-i senzual, serpuitor prin goluri,
lemnul meu nobil se lasa de bunavoie
ros de viermi, de gaze negre,
insecte fara ochi, fara urechi,
dar mai ales fara sentimente.
Chiar nu pricep bietele vietati cu aripi?
m-am revoltat contra ipocriziei lor.
Radacinile mele simt, traiesc, sunt vii,
vorbesc chiar in graiul radacinilor,
rostesc ode, canta arii intregi,
e drept... numai in limba pamantului
si-n dialectul iubirii.

Asa deci, intr-o alta buna zi,
cu coroana sublumeasca
obosita de lunga si trista-i cautare,
saturata de seva efemera
oferita cu picatura de solul exilului,
am zis:
Asta e soarta radacinilor mele!
Lasati-le macar in linistea pamantului!

joi, 16 aprilie 2009

Concert pentru Andrei


INVITATIE
la
CONCERT UMANITAR

Elevii si profesorii Liceului de Arta Ploiesti va invita
astazi, joi, 16 aprilie, ora 16.00
la Winmark Grand Center Ploiesti
la « Concert pentru Andrei ».
Necazul lui il puteti afla de pe blogul
http://andreidumitrescu.blogspot.com/
ANDREI are nevoie de NOI toti !

Nu, nu va canta Andrei de data asta, ci copiii de la Liceul de Arta, care nu stiu ce sa mai faca, pe unde sa mai umble pentru a-l ajuta pe colegul si prietenul lor. Ar trebui sa luam toti exemplu de la ei. Au inteles prea bine totul, si s-au pus pe treaba, cu tot sufletul, acoperind lumea cu glasurile lor pline de speranta.
ANDREI are nevoie de NOI toti!


sâmbătă, 11 aprilie 2009

Pamantul deocamdata - MIRCEA VINTILA

video



P.S. Click totusi pe Andrei! In Duminica Floriilor inca o rugaciune din tot sufletul pentru sanatatea lui.

...iar pentru toti sarbatoritii, flori si La multi ani!

joi, 9 aprilie 2009

Tot cu Andrei in primul rand

Cand am creat acest blog, imi propusesem "chestii rafinate". A nu se intelege ca e cine stie ce de capul meu, dar ma straduiesc si eu cat pot sa nu dau prilej de rusine familiei, prietenilor, cunoscutilor, ba, daca as putea, sa ajung acolo...undeva...candva... Am scris un titlu mare :Vremuri Oameni Vieti, urmand a aduce aici petice de cultura din alte timpuri, din vietile oamenilor ce merita a reprezenta simboluri, etaloane, icoane chiar. E drept ca m-am abatut adesea si ca am trecut spre vremurile astea, spre viata mea de pilda, care nefiind justificat a umbri fondul, natura initial gandita. Dar cum nimeni nu-i perfect, eu nici atat nu pot sa fiu, eu, marele nimeni care nu mai are putere a ridica privirea din pamant. Asa se face ca indiferent ca imi va fi sau nu cu iertare haosul rezultat in spatiul asta, cale de intoarcere nu e. Ba, iata-ma din nou ocolind culmile culturii, pentru a cobora in josul vietii, al lumii, undeva foarte aproape de pamant, aici, intre oamenii de rand.
Dintre pamanteni deci, l-am luat de manuta pe Andrei, pentru prima data la noi in casa la aiversarea Martei, apoi la o sedinta cu parintii si copiii la scoala, apoi la el acasa si iata cum paradoxal de usor (pentru unii) copilul asta mi-a intrat in suflet. N-as mai vorbi despre faptul ca mare parte din sufletul meu are o eticheta :"loc bun pentru copii". Multi am visat, putini mi-au fost dati, de altii n-am avut parte...

Suferinta unui copil nu are dupa mine echivalent si nici justificare. Boala lui nu o pot vedea decat ca pe un semn de la Dumnezeu intru trezirea, intru indelung zgaltairea acelora care s-au pierdut. Atat. Un semn. Daca Dumnezeu ne da un copil, el nu trebuie decat sa traiasca, sa creasca, nicidecum sa se piarda. D-aia ni-l da, nu? Ciudateniile de care tot auzim, grozaviile de boli aparute tot mai des la copii, vin din...nu stiu, din greseli omenesti, din grave erori de calcul, din abateri impardonabile de la definitia fiintei. Iertare! De aici mai departe am limite, limite clare, pe care fara jena le fac publice.

Si daca aici am spus "gata.stop.eu nu mai inteleg.de aici incolo lucrurile ma depasesc mental.", asta nu inseamna ca m-am oprit din gandit, din meditat (ei da, ma straduiesc sa mai si meditez macar pe inserat...). Ce mai inseamna suferinta uneia ca mine, alaturi de cea a lui Andrei?! Ce surogat pare durerea sufletului meu fata in fata cu durerea parintilor lui! Aici nu mai sunt legi de comparatie. E doar penibilul unei situatii scapate de sub control...

Si ca intotdeauna, ramane speranta, ea singura gata sa se lupte chiar si cu morile de vant, ea, care inchide ochii ultima, ii inchide dupa ce au obosit de atata scurmat in pamant.

Vino, Doamne, ridica-ne privirea din nou spre soare! Da-ne speranta vie care sa ne lumineze caile, mintile, sufletele! Iarta a cata oara pacatele celor mari, dand viata cu sanatate celor mici!

luni, 6 aprilie 2009

Alaturi de Andrei si de ai lui





Andrei, colegul Martei, un copil pana mai ieri ca toti copiii, s-a transformat intr-un ghemotoc de suferinta, de durere, de disperare, si asta in doar cateva saptamani. O boala cu o denumire greu de scris, greu de citit - Osteosarcom telangiectatic (ce bine totusi ca s-au inventat termeni d-astia care sa pacaleasca copiii) - i-a intunecat primavara, pe care o dorea plina de nazbatii alaturi de copiii colegi si prieteni. Tot ea l-a purtat mai mult nevrand, decat vrand, prin colturi de jalnica tara romaneasca, prin cabinete medicale prin care doctori de toate felurile isi dadeau cu presupusul, neasumandu-si niciunul nimic. "Duceti-l cat mai repede dincolo de Oradea!", fura cuvintele care reunira intr-o definitie mai mult decat clara "meniul" pus pe tava de ministerul sanatatii din tara nimanui si-a tuturor prapaditilor. "Dar unde?", intrebara doi parinti disperati, care pana mai alaltaieri nu stiau sa-l fi durut vreodata ceva pe cel mic. Liniste... Cine si de unde sa scoata o lista cu clinici de specialitate din strainataturi, o alta lista cu medici de profil, o inca alta cu preturi pentru interventii chirurgicale de tipul ...?! Poate vreun alt parinte greu incercat, caruia copilul nu i-a mai trait ca sa apuce operatia, sau altul fericit ca fiul lui e astazi bine, chiar daca purtand proteza in locul osului eliminat odata cu tumoarea. Da, asa a aparut familia Raitmaer, care a trecut cu doar un an in urma prin aproximativ acelasi calvar. Vlad, fiul lor, e bine acum, iar parintii lui au intins 4 maini deodata parintilor lui Andrei, spre a le oferi tot ce puteau oferi. Necazul e ca niciun caz nu e identic cu un altul si ca Andrei are coastele afectate, nu piciorul si ca nu se stie inca daca acea clinica din Bologna poate sa-l gazduiasca si pe el (se pare ca in cazul lui..., nu prea). Ce face copilul intre timp? Se lupta cu otravurile citostaticelor, se razboieste cu depresiile cauzate de atmosfera de la Fundeni, se da batut inaintea branulelor care nu-i dau voie sa doarma pe burta si ... vrea mai repede acasa, vrea la scoala, vrea sa scape.
Acum un lucru e clar: nu are cum sa scape de unul singur, cum nu au cum sa scape nici de trei singuri. Asa ca, alaturi de mama, tata si puiul lor, pe pamantul acesta devenit mizerabil in loc de stramosesc, venim sa ne adunam unul cate unul intru scapare! Andrei are nevoie de noi toti!
  • Operatie in Germania sau Marea Britanie
  • Cost aproximativ: 80.000 euro
  • Pentru donatii:
  • RO97BTRL03001201A88379XX (RON)
  • RO72BTRL03004201A88379XX (EUR)
  • Beneficiar: Dumitrescu Gilda Ileana
  • Banca Transilvania, Str Malul Rosu Nr. 126 Bl 10F, Ploiesti

Cum sa va multumesc mai bine decat dorindu-va sanatate si sa va pazeasca Dumnezeu!

miercuri, 1 aprilie 2009

ce ati face daca?


V-ati gandit vreodata ca propriul copil ar putea fi bolnav de o boala incurabila? De cancer, sa zicem. Incotro v-ati duce mai intai? La alti si alti doctori care sa va gaseasca un diagnostic mai acceptabil, mai cu sperante, la biserica unde moastele unei sfinte se zice ca fac minuni, la banca pentru a deschide un cont spre a astepta sa se adune suma de care veti avea nevoie pentru tratamentul sau operatia care i-ar putea oferi cea din urma sansa?
Auzim sau citim din ce in ce mai des in ultimii ani despre asemenea cazuri, dar, dupa un "Doamne apara si pazeste!" sau " Fereasca-ne Dumnezeu de asa ceva!", ne intoarcem la ale noastre, trecand poate nepasatori peste o durere de cap, de picioare, semnalata in treacat, mai mergem la un fast-food, mai bem o cola, ne mai certam cu sau fara motiv odrasla, fiind insa lipsa la apel atunci cand poate are ceva pe suflet si...atat.
Dar cand cineva apropiat se izbeste cu capul, cu sufletul, cu intreaga-i fiinta de necazul necazurilor, atunci...
Ei bine, am simtit ca sunt atat de aproape de "ceilalti", de copilul care nefiind al meu e totusi unul care mi-a dansat si cantat foarte de curand in casa, etc, etc. Nu mai pot continua... E deja prea mult. Nu vreau sa cred!
Zilele astea m-am gandit prelung, adanc, apasat la viata asta, la cea de dincolo de cunoscut, la Atotputernicul, la copiii mei si ai lumii, la ... multe. Nu stiu daca mai inteleg ceva.

marți, 24 martie 2009

Cu sufletul, cu gandul si cu ingerii alaturi de Cristi Minculescu



video


Cristi Minculescu este operat astăzi


Solistul trupei Iris va primi astăzi, o parte din ficatul soţiei sale, Rodica Minculescu într-o operaţie ce va dura în jur de 8- 10 ore.


Cristi Minculescu a plecat săptămâna trecută în Germania. El suferă de o boală ereditară, moştenită de la tatăl său, polichistică hepato-renală.
Medicul anestezist Dorel Săndesc, şeful Clincii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Timiş va face parte din echipa de anestezişti care va participa la intervenţia chirirgicală a lui Cristi Minculescu.
Solistul trupei Iris va rămâne internat în spital între trei şi patru săptămâni, iar recuperarea va dura aproximativ două luni.
Europa FM s-a decis să-i fie alături lui Cristi Minculescu, oferindu-i sprijinul moral de care are nevoie orice persoană care trece printr-o grea încercare.
Toţi care vor să-l susţină pe celebrul artist pot trimite un SMS la 0728.111.222, număr cu tarif normal, sau pot intra pe europafm.ro şi să scrie mesajul lor de încurajare, gândurile urmând că ajungă la trupa Iris!
Click aici pentru a-i transmite un mesaj lui Cristi Minculescu


(sursa: EUROPA FM)


"Ne-am trimis si noi ingerasii sa fie alaturi de el. Sa-i de-a Dumnezeu sanatate si multi ani inainte, iar la primul concert viitor vom fi in primul rand. Marta, iti promit de fata cu atata lume!"

luni, 23 martie 2009

Fara cuvinte

joi, 19 martie 2009

Teama de ... primavara fara culoare


Ieri am tras o spaima pe cinste. E intr-un fel, metastaza unei boli care a evoluat in timp, in ani sau in luni, sau in saptamani... Am concluzionat ca finalul e asta, finalul de care ma temeam si pe care in strafundurile sufletului il presimteam: sa ajung din om, ne-om. Adica?!
Ieri nu am putut sa rad, nu am putut sa plang.
Un peron intreg de oameni aproape hohotea cu privirile atintite in ecranele de deasupra capetelor, iar eu priveam disperata fetele lor. Muschii fetei se luptau sa iasa din inclestare si nimic nu se clintea pe o figura de piatra. "Vreau si eu!", as fi strigat, ca sa ma ajute cineva, dar...
Vestea ca Marta s-a taiat foarte rau, ca nu i se mai oprea sangele de mai bine de un sfert de ora, ca era singura pe deasupra, m-ar fi pus, intr-o stare a mea obisnuita, cel putin pe plans, daca nu si pe tremurat. Am pazit telefonul, am vorbit, am asteptat si iar am sunat si m-am sudat de un colt de perete, apoi de acoperisul de dincolo de fereastra, mintea nu mi s-a dus nicaieri, fiindca nici nu cred ca mai era pe aici, prin mine. Aveam o stare dementa de ducere departe de realitate. La un moment dat m-am dezmeticit, dar lacrimile?...
Nu cred ca e posibil. Toata lumea ma stie de prea sensibila, de exagerat de fraiera, de plangacioasa/bocitoare incurabila. Ei, uite ca gata! Mi-au secat si lacrimile. E tot un desert de-a lungul, de-a latul, de-a adancul, de-a... De-a inaltul nu, ca s-a prabusit de-o vreme. E o sfarseala care vine din orice si de oriunde. Oare?!
Ma urasc pentru ca scriu toate astea aici. Mai exact, pentru ca le scriu si aici. De fapt ma urasc pentru multe, dar chestia asta cu jurnalul public, online, la vedere... nu mi-a fost niciodata prea pe suflet. D-aia si declarasem la inceputuri ca nu o voi face. Uite ca nu m-am tinut de promisiune.
Recunosc ca de multe ori m-am intrebat cum de pot oamenii sa-si etaleze asa, dinaintea tuturor, dinaintea lumii intregi starile, gandurile, sentimentele, suferintele... Da, asta e, suferintele.
Probabil ca nu e omul modern cel care-si expune sufletul pe blog, ci bolnavul, suferindul acestui secol. Numai el, in cautarea unui tratament terapeutic, a unei noi retete antidepresive, numai el poate sa-si smulga sufletul dinauntru, ca sa-l intinda pe patul virtual pentru un consult amanuntit. Si, vine unul, altul, mai in serios, mai la misto, vede, citeste, isi mai da si cu presupusul, si? Cine ce asteapta? Daca nu vede si nu pricepe cine trebuie, aiurea, iti mai dezbraci si bietul suflet degeaba! Nu ajuta la nimic si te mai vezi si citit de orisicine. Te mai si rade unul, altul, ca ia uite-o si p-asta, nu e normala, auzi, sa nu poata sa rada, auzi sa vrea sa planga, auzi...
Mare prostie, mare!
Dar cu sufletul meu cum ramane? Hai, dati-va cu presupusul, daca tot m-am dedat la d-astea! O sa o dati in bara, eu stiu, pentru ca habar n-aveti ce e acolo. Nici eu nu mai stiu cateodata, dar voi, niste straini din 2, 3 zari atat de-ndepartate. Deci?!

marți, 17 martie 2009

Sunt un om viu - NICHITA STANESCU


Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

luni, 16 martie 2009

Arta lui BRANCUSI

"Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece."






În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.

duminică, 15 martie 2009

Risipei se deda florarul - LUCIAN BLAGA

Ne-om aminti cândva târziu
de-aceasta întâmplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tâmpla fierbinte lânga tâmpla.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se deda Florarul.

Polenul cade peste noi,
în preajma galbene troiene
alcatuieste-n aur fin.
Pe umeri cade-ne si-n gene.

Ne cade-n gura când vorbim,
si-n ochi, când nu gasim cuvântul.
Si nu stim ce pareri de rau
ne tulbura, piezis, avântul.

Ne-om aminti cândva târziu
de-aceasta întâmplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tâmpla fierbinte lânga tâmpla.

Visând, întrezarim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
paduri ce ar putea sa fie
si niciodatã nu vor fi.

O poezie + melodie "cadou" - Intamplare simpla (NicuAlifantis ):http://www.youtube.com/watch?v=OhJt5GzD-2U

Pe langa casa omului


De la targ, acasa, din casa in gradina, din gradina inauntru. Vietate pe langa casa omului. Si... mai fara cuvinte...

sâmbătă, 14 martie 2009

O destindere de sambata seara, purtatoare (sper) de somn dulce

video
Scotocind prin calculatorul personal, am dat peste acest filmulet, primit cu vreo cativa ani in urma de la un prieten si care imi produce de fiecare data aceeasi stare de bine.
Doresc, cu aceasta ocazie, sa ma declar public o fana a tuturor celor cu imaginatie creatoare de frumos si nou, indiferent de formele de exprimare. Arta frate! cu alte cuvinte.
Bucurati-va si voi, chiar daca este foarte posibil sa fi vazut asemenea secvente de o gramada de ori!
NU MERGE!!!
Offf! S-a dus iar somnu' linistit. Am vrut sa fac si eu o treaba si...se vede treaba ca nu-s in stare. Ori sunt bata, ori careva de la S.C.BLOGGER S.A. sau S.R.L. vrea sa ma falimenteze. S-o fi dus vreunul sa ma cante ca bat campii in vazul lumii si... Sau poate ca filmuletul meu era expirat, ca doar cat sa mai fie valabila si frantura asta de expunere?!
Deci si prin urmare, n-am decat sa va trimit link-ul, spre a vedea singuri cam "ce pot face doua maini dibace" plus o imaginatie din acelea cum ziceam mai sus.
Mai mult...ce sa fac si eu?... Astept eventual vreun prieten sau un necunoscut in treacat p-aici, care, impresionat de zbaterile mele spre descoperirea tainelor blogaritului, sa-mi dea o mana de ajutor sau o palma dupa ceafa. Multam anticipat!

Trup Amar - ANA BLANDIANA


Miros de trup abandonat de suflet
Sub soarele nerusinat,
Miros de trup pe care
Carnea creste,
In care sangele bolboroseste
Si, intr-un fel de harnica furtuna,
Celula cu celula se-mpreuna...
Nu te-apropia, nu ma atinge,
Amar mi-e trupul si otravitor,
Cu soarele prelins la subsuori,
Cu fluturi beti de mine, rascoliti
Din larve sfaramate de dorinti
Pe care nu pot sa le-ncapa.
Fugi!De bratele profanatoarei cruci
In care, fericita, ma urasc.
Nu-mi respira miasma-mbatatoare,
Cand sufletul ma paraseste-n soare
Ca sa te prind si sa te rastignesc.


Din seria: "La o cafea cu lapte si cu poezie". Insomniile continua. Ma duc deci la o cafea cu lapte, de dupa-amiaza si spre justificarea nedormirii.

Intru colorare...



Intru colorarea situatiei, intru pastelarea atmosferei, dar mai cu seama intru inviorarea spiritului liber sa munceasca sambata prin gospodarie, am trecut (spre derutarea publicului) de la insomnii la visul de dinainte. Cam asa era pe coclaurii pe unde am bantuit azi-noapte. Cam "belea", nu?!
Saptamana viitoare chiar ma duc la intalnire cu florile astea. Promit! Sunteti martori.

vineri, 13 martie 2009

Insomnii




Desteptata din visul in care in noaptea asta urcam pe un munte pe care nu-l cunosc, presarat cu flori si tare invaluit in lumina. Nici urma de nor. Un senin de infinit de zare senina.
E clar ca mi-e prea dor. Innebunesc pana si exprimarile.
Incalzi-s-ar odata, venir-ar vremurile bune, dar-ar Domnu' soare, bocanci noi si bucurie-n suflet!

joi, 12 martie 2009

Aforisme - SENECA



Înţelepciunea este arta vieţii.
Sărac nu este cel care are puţin, ci acela care îşi doreşte mai mult.
Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac cu linguşiri.
Câtă plăcere are în sine o simplitate sinceră, care se are numai pe sine de podoabă, care nu-şi acoperă cu nimic firea.
O mare parte din bunătate presupune să doreşti să fii bun.Nu este bunătate dacă eşti ceva mai bun decât cel mai rău.
Gloata este cel mai prost interpret al adevărului.
Este mai uşor să excluzi pasiunile dăunătoare decât să le stăpânesti, si să negi acceptarea lor decât să le controlezi după ce au fost acceptate.
Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!
Eu posed cu adevărat doar ceea ce am dăruit.
Pentru aceasta m-am ascuns şi am închis uşile, ca să pot fi de folos la mai mulţi.
Unii trăiesc fără niciun ideal, fără nicio ţintă : trec prin lume ca nişte fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.
O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea dotorată neglijentei. Şi dacă vei voi să bagi de seamă, vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viaţă, făcând altceva.
Nu vrem să trăim, nici să murim; ne stăpânesc sila de viaţă şi teama de moarte.
Prin greutăţi, către stele.
Greşeşti, dacă crezi că numai pe mare limita dintre moarte şi viaţă este foarte redusă : în orice loc intervalul este deopotrivă de îngust. Este adevărat că moartea nu se arată pretutindeni atât de aproape ; dar ea este pretutindeni tot atât de aproape.

Fictiune?!...


Atat de aproape...
De la granita dintre taramuri totul, dar absolut totul apare sub o alta lumina. Probabil lumina venita de dincolo... Ochiul se transforma intr-un obiectiv cu performante inimaginabile, ce reuseste sa surprinda pana la cel mai aparent insignifiant detaliu fiecare figura, fiecare sunet, fiecare umbra, fiecare tresarire. Asa se face ca nicio masca nu mai poate transforma un chip, niciun decor indelung mesterit nu mai reuseste sa induca altceva decat realitate, pura, neinduplecata, izbitoarea realitate. Fiecare fiinta, lucru, intamplare isi are lipita eticheta dupa care incepe trierea: bune, exceptionale..., rele, mizerabile...
Un pas, cateva secunde si... Intunericul se traduce in lumina, gandul e totuna cu fapta, bucuria se permuta in tristete.
Dar culorile?! Culorile nu mai sunt culori. Le ineaca haul sau le sufoca lumina. Ce se petrece cu miile de tonuri, de nuante? Culorile simtindu-se inlaturate se razvratesc si-n lupta lor cu multi morti si raniti reusesc sa aduca totul inapoi. Dincoace.

Dincoace de soare e viaţa.
Dincolo de viaţă sunt îngerii.
Dincoace sunteţi voi.
Dincolo de subînţelesuri suntem noi.
Dincoace, ca si dincolo,
doar vorbe, gânduri, vise…

luni, 9 martie 2009

Microtexte

In urma cu vreo doua saptamani, am descoperit "Microtexte"-le, o revista a lui Michael Haulica (vezi colierul de perle al bunicii) cu ... microtexte. M-am jucat si eu si i-am trimis cateva incercari. Azi mi-a publicat una: http://microtexte.wordpress.com/.
Daca vreti sa incercati, va urez "spor!" si..."inspiratie!", nu inainte de "distractie placuta!"
Mie cam atat mi-a iesit:

Dor de duca
Incaltat bocancii grei, spre a calca sigur, apasat. Saltat rucsacul. Indesat bine suflet deja evaporat. Soarele statea inca ascuns. Cerul, nu!Imagine fugara
Coliba de chirpici fu trezită de şuieratul trenului. Curtea dormita sub umbra rufelor impecabile. În sărăcia lor, le rămăsese doar curăţenia.Decor
Plaja era pustie. Marea se involbura disperata de absenta lor. Scoicile stiau ca iubirea a schimbat decorul. Acum e pe culmi de munte. Mana
Mainile vorbesc despre om. Rau! Nu va uitati la mainile mele! Ochii mei vorbesc destul. Imi rostesc sufletul in toate graiurile.

P.S. Am uitat sa va dau amanunte. Aceste texte trebuie sa contina aprox. 135-140 de caractere (adica litere, semne de punctuatie, pauze, etc.). Va lamureste Michael pe blog.

duminică, 8 martie 2009

Ziua MAMEI



Sirena salvarii sau a pompierilor ma trezi din nu stiu ce vis de 8 Martie. Privirea imi cazu pe aceeasi ferestra prospat vopsita, pe acelasi zid inalt peste care sta lipita o fasie de cer la fel de innorat. Mirosul freziilor umple binefacator incaperea. Atat. Din biblioteca se aud baladele pe care le tot ascult din zori: "Don't cry" - Guns'n Roses, "Stairway to Heaven" - Led Zeppelin ...
Dupa ce am mai facut un tur de camera, puctand ce si cum as mai putea face saptamana asta intru definitivarea lucrarilor de zugraveala, vopsire, amenajari interioare, m-am desprins de pat si am coborat mai aproape de pamant. Marta viziona un film pentru copii, savurand linistea pe care si ea si-o doreste de atatea ori. "Vezi ca ti-am pregatit ceva. Ai sa gasesti curand surpriza!"
Asa e. Dupa ce am aruncat o privire prin curte, convingandu-ma ca ar fi de iesit pe bulevard, daca..., am venit la calculator sa-mi mai verific mail-ul. Gata, s-a terminat ziua. Gata si cu felicitarile de "Ziua Internationala a Femeii". Am gasit, insa surpriza copilului: o poezie descoperita pe net in ton cu evenimentul:

De ziua ta

De ziua ta maicuta buna
Acum cand primii ghiocei au inflorit,
Ti-aduc in dar o binecuvantare
Si-un buchet de flori cu soare-nzapezit
.

Si sarutandu-te iti spun “Multi ani cu Domnul!”
Cum e urarea noastra din strabuni.
Si-as vrea sa stii ca-mi esti draga,
Cum nimenea nu-mi este-n lumea-ntreaga.

Mi-am amintit de surprizele pe care le faceam la randu-mi in copilarie. Mi-am amintit cat de fericita era mama la fiecare "tablou pictat si inramat special pentru ea", sau de cosurile cu flori la care lucram cate o saptamana impletind, lipind, etc., apoi de esarfele crosetate pe care tot de la ea invatasem sa le fac. Nu mai vorbesc de "alt fel de surprize": in vreme ce parintii ieseau la o plimbare sau la un restaurant, o mobilizam si pe sora-mea si organizam o "curatenie generala" menita a modifica ordinea lucrurilor in dulapuri, vitrine, biblioteca si de a umple casa cu flori. Una si mai grozava a fost intr-un an, cand am adunat si copiii vecinilor "de la etajul 4" si am pregatit un program artistic pentru mame. Si cum regizorul isi poate oferi si rolul principal, am incheiat cantarile si recitarile cu "o compozitie proprie - chitara + voce". Dupa lacrimile spectatoarelor, s-a tras concluzia ca a fost un real succes.
Marta mea, acum ma intorc la tine. Iti multumesc din suflet pentru poezia dedicata si astept nerabdatoare prima ta auditie la viola. Pot sa plang de pe-acum?!
Tot scriind uite ca se facu aproape noapte. Mai iesim din cusca azi, ca se termina ziua? Nu pentru sarbatorit 8 Martie, ci pentru o limpezire a creierului nitelus cam incarcat si pentru o relaxare a trupului cam multicel obosit dupa sfarsitul asta de saptamana. De intrat in vreun local public, nu incape vorba. Detest chefurile intre muieri care probabil ca au inceput deja la ora asta. Doresc sa inhalez aer curat, mult aer curat. Vineri, cand ma intorceam de la gara, bulevardul era plin de indragostiti. Ma gandesc ca poate e ceva molipsitor p-acolo. Plec!

sâmbătă, 7 martie 2009

In asteptarea zilei de maine

Tot dupa soare... Si Soarele... nimic.
Da Doamne, caldura iara!

joi, 5 martie 2009

Creatie si frumos in rostirea romaneasca - CONSTANTIN NOICA


"Prin formaţia sa, dor are în el ceva de prototip: este o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părţi, ca multe alte cuvinte româneşti cu înţeles adânc şi specific. Reprezintă o contopire şi nu o compunere. S-a contopit în el durerea, de unde vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din durere, nici nu pricepi bine cum."


M-am oprit la citatul asta din cufarul cu citate d'ale lui Noica pe care le consider "cam de suflet" dintr-un amestec de cateva zeci de doruri... Of, dorurile astea, care-mi tot dau tarcoale de cand tot nu mai vine primavara! Voua nu va e dor de nimic/nimeni?

Nostalgii


Azi, in metrou, am auzit o discutie intre un el si o ea, proaspete cunostinte, in curs de cunoastere reciproca insa. El se interesa: "Spune-mi mai multe despre tine!" " Nu prea am ce spune", i se raspunse."Sa zicem", insista partea masculina, "pe o scara de la 1 la 10 incearca sa incadrezi starea ta actuala in plan profesional, social, sentimental..."Ea, zambind: "Stau binisor!"
Am cazut pe ganduri si pana la birou m-am tot analizat. Ce as raspunde la asemenea intrebari? Ca vietii mele sociale i-as acorda vreo 7 puncte, ca celei profesionale intre 3 si 4, iar ca la cea sentimentala m-as opri. Ei da, o doamna adevarata nu vorbeste prea mult despre acest subiect. Iar daca se insista, fara un 10 nu se poate.
M-am gandit cat de "calculate" ne-au devenit vietile, cate procente, cate zecimale, cate zerouri ne definesc ca oameni... Ca-s multumita sau ba de ceea ce sunt, de unde am ajuns, sau de ce mi-am mai planificat sa fac in urmatorii ani..., da, ma gandesc de cateva ori pe an, la propria-mi aniversare, la cea a copilulului, in postul Pastelui, sau in noaptea de Revelion. Niciodata insa nu am curaj sa trag linie sub fiecare dintre cele doua coloane. Mai mult de teama ca nerealizarile, ar putea fi mai mari decat multumirile. De fiecare data cand ajung la asemenea analize de caz mi se face dor de copilarie, de perioada fara griji majore si scormonitoare analize de constiinta. Mi-e dor iar.

Mi-e dor de jocul de-a pititea,
de cataratul prin copaci,
sa sar prin paturi
pan' se rupe un arc.
Mi-e dor si de bataile cu perne,
de tabere de iarna sau de vara,
de mersul pe jos la scoala
indiferent de vremea de afara,
de lungile plimbari cu bicicleta
pana la cazemata din padurea Paulesti.
Mi-e-un dor imens de glasul mamei
ce ne chema vara, tarziu in casa
si de inghetatele Polar pe 75 de bani.
Mi-e dor de vremurile in care
imi tremura mana in mana unui "el"
si imi frigeau obrajii
dupa un sarut furat
si nu stiu ce as mai da
pentru intaiul meu jurnal
disparut odata cu mama,
desi ea sigur nu-l putea lua.

Si multe doruri imi mai inunda sufletul, dar uneori prind bine, ca-i prea gol acolo. Dar d-aia-i suflet, si asa e prospectul lui de functionare. De garantia lui nu prea am citit niciunde si nici pe la metrou n-am auzit. Doar Dumnezeu cred ca stie, iar eu, biet pamantean...nimic.


vineri, 27 februarie 2009

Nervi de primavara - George Bacovia

Primavara...
O pictura parfumata cu vibrari de violet.
In vitrine, versuri de un nou poet.
In oras suspina un vals de fanfara.

O noua primavara de visuri si pareri...

O lunga desteptare zvoneste imprejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pala lucratoare
Arunca o privire in zarea de azur.

O noua primavara pe vechile dureri...

Apar din nou taranii pe haul din campie,
In infinit pamantul se simte tresaltand:
Vor fi acum de toate cum este orisicand,
Dar iar ramane totul o lunga teorie.

O, cand va fi un cantec de alte primaveri?.


E drept ca nu mai ploua, dar starea...e tot aia...Poate martisoarele vor mai aduce un strop de soare. Daca nu, ... contez pe iepuri. Aflati: Ghiocel si Copacel asteapta sa le facem maine o cusca, adica o casuta frumoasa pentru "iepuri cu suflet" la fereastra Martei.

marți, 24 februarie 2009

Da, frumoasa sarbatoarea de Dragobete!


Ce puteri miraculoase are muzica! Cata fericire pot aduce copiii oferindu-si inimile in forma de turta dulce! Ce imagine impresionanta, aceea a unei multimi de oameni care, uitand de cumparaturi, se opresc pentru o clipa sa-si aminteasca de dragoste, ca mai apoi, descoperind-o, sau redescoperind-o, sa nu mai vrea sa se desparta de spectacol! Cum s-a facut ca arta, in toate formele ei, sa transpuna o intreaga scena de viata, parca in alta lume, in alte timpuri... Si de ce n-am gandi ca acesta este firescul viitorului, nicidecum o amintire a vremurilor de altadata?...

Cine si de ce mai are nevoie de dragoste in vremurile astea


Iubim? Mai iubim? Ne iubeste cineva? La ce ne ajuta sau cat de rau ne face? Mai avem nevoie de sentimente d-astea clare, nevoalate de ambient, crize economice, evolutii socio-profesionale, etc., etc.

Vrem dragoste? E de ajuns sa mergem la un teatru bun, sau sa-l ascultam pe marele pianist care apare rar pe scenele de provincie, sau pur si simplu sa vizionam extaziati grandiosul film premiat si para premiat, recomandat de cea mai buna prietena. Ne umplem de o bucurie sufleteasca care seamana a ...

Ne simtim neimpliniti, neapreciati si parca am fi tentati sa credem ca un strop de dragoste in plus ne-ar da aripi? Ne indarjim in munca, studiem suplimentar, schimbam job-ul, dam din coate, uneori peste cadavrele disponibilizatilor, facand tot ce ne sta in putinta ca sa ajungem cat mai in varful piramidei. Chiar asa, cred ca afara de manele, nimic nu a fost mai repede inteles de romani, ca modul de ascensiune intr-o "intreprindere privata cu structura piramidala". Tragi, inainte, si iar inainte, pe branci, ingenuncheat, ca sa obtii satisfactiile "inaltimilor". Ei da, dar acolo sus, cata "dragoste" nu se poate cumpara.

Vrem chestii mai "fiebinti"? Este! Televizorul are o gramada, revistele si ziarele colcaie, "duduile darnice de amor" au deja locurile insemnate, fara a mai vorbi de magazinele specializate in "d-ale sexului" (iertat sa-mi fie, dar am zis-o p-aia dreapta, ca nu stiu cati indragostiti, bantuie asemenea shopuri). Ei, si iar ne napadeste "dragostea"...

Si cand chiar nu mai facem fata, cand lucrurile ne depasesc, prietenul Alcool nu ne lasa niciodata la necaz. Si atunci sa vezi cum dragostea te invaluie, cum viata e cu adevarat "en rose", cum toata lumea iubeste pe toata lumea. Ce mai, dragostea e frumoasa, domne! Si, ca sa asortam licoarea cu evenimentul, apelam la o sticla de vin bun, cu vechime, atunci cand suntem cu sotia, sau la o sticla de wiskey mai de mana a doua, cand e vorba de-o iubire "second hand".

Dar daca ne-a lovit si ne-a lovit disperarea, si nu e nimeni pe o raza de mii de kilometri care sa se prinda ca ne dorim sa fim iubiti/iubite, ne indragostim nebuneste de shopping, despre care expertii spun ca e si o terapie beton. Si cand avem pungile cu antet vizibil pentru restul lumii ( ca sa se stie clar, cine, ce, de unde are posibilitati, nu gluma ) pline, si cand ne mai comandam o masina ultimul ragnet dupa care intorc toate "damele" capsoarele lor frumos coafate, ei, ce mama ei de dragoste... Dragoste are tot prostu', dar pretiosenii..., sa avem pardon.

Si uite cum dam DRAGOSTEA pe orice, pe cariere, pe aventuri si vicii la moda, pe avutii si alte chestii ieftine.

Si uite cum astia mici n-or sa-si mai trimita biletele pe sub banca, si n-or sa mai stranga bani la pusculita ca sa cumpere o floare. Si cum ei cresc tare repede, ne vom trezi maine ca nu mai vor sa se insoare/marite, "ca asta era pe vremuri", ca n-or sa-si mai doreasca urmasi, pentru ca nu vor mai putea avansa in cariera si...

Si...eu una sunt disperata, pentru ca vreau sa apuc ziua in care sa-mi iau nepotii in brate (cat mai multi, ca-i iau pe rand), vreau sa merg la nunta lor si sa-i vad iubind si iubiti de oameni normali. Atata doar. E prea mult?

duminică, 22 februarie 2009

Spre a nu se rata ocazia!


Nu am de gand sa adaug mult mai mult decat scrie in afis. Asa ca, daca vreti sa va bucurati de Dragobetele autohton, veniti la Moll, conform celor scrise mai sus, si veti avea ocazia sa participati la manifestari variate: lansare de revista, concert de muzica de camera, folclor si expozitie de arta fotografica. Toate acestea daruite cu cea mai curata dragoste de micii si mai marii copii artisti de la Liceul de Arta Ploiesti.

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi

"Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:
Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!"
O duminica cu investigatii sufletesti amanuntite. Rezultatele analizelor: in general bune in raport cu varsta. Tratament: 2-3 picaturi de speranta/zi si cat mai multe ceaiuri de flori de munte sau de camp, culese de mana de om bun ). In caz de urgenta, apelati neintarziat la ingerul de serviciu!

joi, 19 februarie 2009

Foarte pe scurt

Doar cateva chestiuni SIMPLE:

1. Multumesc tuturor celor care mi-au transmis aprecierile pe Email. Nu e o rusine pentru nimeni ca nu stie ce si cum se face intr-un blog. Nu le putem cunoaste pe toate, mai ales cei care nu ne-am nascut in epoca internetului. Puteti insa, lasa mesaje direct aici, la "comentarii" (sub fiecare postare).

2. Bunului si stravechiului meu prieten: nu, nu am innebunit. Nu, am destul de lucru, m-am bagat deja in prea multe pentru puterile mele, dar d-aia traiesc. De ce o mai fi trebuind sa si dormim, n-am inteles niciodata. Cate n-am putea face si-n orele alea 8, 6, 4?

3. Prietenei si colaboratoarei mele dragi: am retinut ideea de a va oferi direct informatii referitoare la programele teatrului, filarmonicii, muzeelor, etc. Si eu vreau, dar inca n-am apucat. Putintica rabdare! Pana una, alta, aveti in lista de bloguri/site-uri pe care le urmaresc/recomand si aceste institutii. Mai mult, blogul "traiesc in ploiesti" e intotdeauna la zi cu toate cele trebuincioase timpului liber. Multumesc si autorului/autorilor acestui blog pentru pretuire.

4. Cei care ma cunosc stiu ca mi-am deschis deja casa, copiilor (colegilor Martei) pentru proiectul "Revista NOI" si viitoare "Seri culturale". Astept cu drag si alte propuneri.

5. Visez ca pana la Pasti sa aducem si-n Ploiesti "Schimbul de carti" (un proiect bookblog). Daca vrea careva sa se bage in treaba asta... Incepusem sa ma interesez, dar am lasat-o balta (doar temporar, jur!). Voi reveni, dar astept si un pic de interes exterior. N-as putea face schimb de carti eu cu mine.

6. Altui prieten bun, viitor tatic responsabil: nu e nimic "prea greu" aici. Nu as avea de unde sa le scot "p-alea grele", iar d-ale altora, nu mi-as permite sa postez ceva aici, despre care eu insami sa nu pricep. Oameni suntem! Si mai cu seama, ne cunoastem limitele, nu? Specialistii nu zic ca n-or trece din greaseala vreodata pe aici, dar a doua oara... E mai mult asa, intre noi, oamenii de rand, dar cu un minim bun simt. Atat.

7. Va multumesc ca m-ati vizitat si va mai astept pe la mine!

marți, 17 februarie 2009

Usa interzisa - GABRIEL LIICEANU


"Cum se poate schimba «culoarea» unei zile? Te poţi vindeca scriind în chiar clipa în care îţi este cel mai greu? Pot eu schimba tonul acestei zile scriind ce scriu acum, pur şi simplu scriind? Să mai rămîn agăţat de cuvinte ― încă o propoziţie, şi apoi încă una ― cu speranţa că ele mă vor scoate la mal din acest înec în dezgustul de mine? Dacă îmi spun asta, dacă îmi scriu, mă ajut oare? Şi apoi cum poţi scrie în timp ce îţi vine să te ascunzi şi să dispari? Cît timp se poate prelungi acest exerciţiu pe fond de lehamite continuă, cu un nod în gît, cu respiraţia nedusă pînă la capăt, cu gustul ăsta mizerabil de iască şi leşie? Duminicile dupăamiaza... Toate zilele în insuportabilul după-amiezei lor... Panica urîtului care mă cuprinde la căderea zilei... Nimic din ce ai putea face să nu te atragă: nici să te ridici din fotoliu, nici să rămîi, nici să citeşti, nici să dormi, nici să mănînci, nici să vorbeşti, nici să mergi. Cam la atît se reduc posibilităţile noastre. Rămîne, doar, tentaţia vagă de a te aşeza în pat, cu genunchii la gură, pliat în tine ca înainte de a fi fost expulzat în existenţă, foetus recucerit, renăscut din valul de greaţă care te împinge încet către ţărmul pre-începutului tău. Nu este acesta modul cel mai simplu de a dispărea, prin retro-gradare, prin gîndul că ai putea să ieşi din camera vieţii prin chiar uşa pe care ai intrat în ea?
Dar nici măcar să mă ridic nu pot. Nu pot să ajung pînă la pat pentru a mima starea în care aş vrea să fiu. Ce îmi rămîne, atunci, să fac? Mai ales să nu ascult muzică, să nu-mi administrez, prin insidia sunetului,, o supradoză de otravă. (De ce muzica mă înfundă mai tare?) Să scriu, să scriu... Dar ce să scriu mai departe? Cuvintele mi s-au terminat şi, odată consemnată această grimasă a durerii, nu mai urmează decît căderea în propriul meu gol."
Medicii numesc această stare depresie. Eu o înţeleg mai bine ca dezagregare a sistemului de iluzii în virtutea căruia înaintăm, făptuim, ne agităm, dăm contur clipei următoare şi zilei de mîine. "Sistemul de iluzii" ― acesta este pintenul întregii noastre vieţi, "morcovul existenţial" pe care viaţa ni-l aşază şi ni-l flutură sub nas, planurile pe care le alcătuim din propria noastră substanţă vitală şi pe care le ridicăm, ca pe un prunc nou-născut, deasupra capului nostru, pentru a le aşeza apoi, de îndată ce le-am făcut, la o distanţă convenabilă de locul în care ne aflăm, urmărindu-le neabătut prin ani, asemeni unui animal care merge, halucinat, pe urma de miros a hranei sale. Aşa se naşte sensul vieţii noastre. Numai că hrana pe care o adulmecăm fără încetare cu fiecare zi nou începută, noi sîntem cei care o secretăm şi tocmai fabricarea aceasta neîntreruptă a "sistemului de iluzii" este garanţia sănătăţii noastre mentale."

Merita ( si accept chiar antipatia pe care o voi castiga din partea celor care nu mor dupa Liiceanu) a fi citita cartea asta in intregime. De ascultat cd-ul, nu mai vorbesc. Pana nu-l invat pe de rost nu ma las.

luni, 16 februarie 2009

Pagini din jurnal - DELACROIX

" 1 iulie 1854

Zi de munca neintrerupta. Sentiment maret si delicios al singuratatii si al linistii, al fericirii profunde pe care acestea ne-o dau. (Totusi) Nu e om mai sociabil ca mine. De indata ce ma gasesc in prezenta unor oameni care-mi plac, chiar dintre primii veniti - cu conditia ca nici un motiv de iritare sa nu-mi inspire aversiune impotriva lor - ma simt cucerit de placerea de a fi deschis fata de ei: iau pe toti oamenii drept prieteni, ii intampin cu buna-vointa, am dorinta de a le placea, de a fi iubit. Aceasta dispozitie ciudata trebuie sa fi dat o idee gresita despre caracterul meu. Nimic nu seamana mai mult cu falsitatea si cu lingusirea ca aceasta dorinta de a te pune bine cu toti oamenii, care este o pura inclinatie a firii. Atribui constitutiei mele nervoase si iritabile aceasta neobisnuita pasiune pentru singuratate, care pare atat de opusa atitudinii mele binevoitoare, impinsa la un grad aproape ridicul. Vreau sa fiu placut unui lucrator care imi aduce o mobila; vreau sa-l las sa se desparta de mine satisfacut pe omul pe care intamplarea m-a facut sa-l intalnesc, fie el taran sau mare senior. Dar alaturi de dorinta de a fi placut si de a trai in bune relatii cu oamenii, este in mine o mandrie aproape prosteasca care m-a facut mai intotdeauna sa evit de a-i vedea pe oamenii care imi puteau fi utili, de teama sa nu am aerul ca-i lingusesc. Teama de a fi intrerupt, cand sint singur la mine acasa, imi vine de obicei din faptul ca sint ocupat cu munca mea, care este pictura; nu am alta care sa fie importanta. Aceasta teama, care ma urmareste de asemenea cand ma plimb singur, este un efectal insasi dorintei de a fi cat se poate de sociabil in tovarasia semenilor mei. Temperamentul meu nervos ma face insa sa ma tem de oboseala pe care mi-o va impune cutare intalnire placuta; sint ca acel gascon care spune, mergand la lupta: "Tremur la gandul primejdiilor la care ma va expune curajul meu."

19 august 1854

Oare fiecare om isi are soarta sa scrisa si fixata, asa cum isi are chipul si temperamentul? In ce ma priveste - si pana acum - nu ezit sa recunosc si sa fiu convins de acest lucru. In definitiv sint un om foarte fericit, cu toate ca a trebuit intotdeauna sa cuceresc fiecare avantaj cu pretul luptei. M-am bucurat astfel de cateva favoruri ale destinului, acordate - ce e drept - cu oarecare zgarcenie, dar prezentand sioarecare siguranta: seman cu arborii care cresc pe terenuri sarace - dezvoltandu-se incet si cu greutate - si ale caror crengi sint strambe si noduroase datorita greutatilor existentei; lemnul acestor copaci este socotit mai tare decat al arborilor frumosi, crescuti repede pe un pamant bogat si ale caror trunchiuri drepte, fara cusur par a se fi dezvoltat fara osteneala.

7 noiembrie 1855

...Aveam nevoie altadata de un motiv de bucurie sau de o ocupatie interioara, ca sa nu fiu trist; e adevarat ca fericirea mea era extrema cand imaginatia gasea cu ce sa se hraneasca. Acum sunt mai linistit, dar nu mai rece."

vineri, 13 februarie 2009

La cafeaua din zori...despre...14 februarie


Dragostea nu are nevoie de celebrari. Dragostea nu vrea o zi/doua pe an pentru a fi marturisita.

Ea trebuie sa umble libera.
Iat-o! S-a ridicat din asternutu-i fin, s-a racorit in cristaluri pure, si-a pus straiele-i vaporoase si a pornit. O vedeti? Umbla pe strazi. Vorbeste cu soarele. Abia ce-si atinge talpile de caldaramul ud. Pluteste. Danseaza. Canta. Are un cos cu flori placut mirositoare. Le imparte trecatorilor care, fericiti,fiindca de multa vreme n-au mai vazut asemenea flori, incep si ei sa danseze. "O cunosc!", zice o fata tanara. "E Dragostea!" abia mai ingana un batran garbovit. "Da-gos-tea?!", clipoceste un glas de copil mic.

E atat de naturala! Miscarile-i infinit de firesti! Parul ravasit chiar si la o ora care da spre ajunul zilei! Face acum schimb de zambete cu copacii, ii sopteste ceva aleii cu ghiocei si rade, rade in hohote, rade a sanatate.

Peste alte cateva milioane de clipe se intoarce acasa, isi improspateaza trupul cu uleiuri si petale inodore (pielea ei insasi miroase a primavara), isi pune rochia de catifea albastra cu dantela, isi ridica buclele-i intr-un coc elegant si se grabeste sa plece. Trasura cu cai albi o asteapta s-o poarte intr-acolo unde cineva o asteapta.

Acum intreb: pentru care motiv, prin ce eroare sa ajung sa iau Dragostea, sa-i fauresc o cusca, s-o port in mijlocul pietei in zi de sambata, o data pe an, ca s-o vada lumea?!...

Am cunoscut-o inca de copil si copiii copiilor mei sper s-o cunoasca intocmai. Ziua indragostitilor este in fiecare zi, iar cei care se intalnesc cu Dragostea cu portia, nu pot castiga un loc in fata.

"Dragostea dureaza trei ani", ce titlu infiorator! Nu vreau sa-l citesc pe Beigbeder, refuz sa vad piesa.Nu ma intereseaza.

Dragostea poate dura o viata si chiar inca ceva. Depinde de cate ori pe an stim sa sarbatorim Ziua Indragostitilor.

Completare pentru fiica mea:

"Dragostea nu se masoara in inimioare de plus, ori in cadouri frumos legate cu funda rosie! Dragostea inseamna ganduri, vorbe, fapte!"

Ce bine ca esti inca mica! Sper in revenirea lumii!




Grigorescu


" Eu nu reviu. ( pictorul ajunsese sa lucreze foarte repede - era in perioada in care se refugiase in Franta mahnit profund de atitudinea pe care cei ce conduceau atunci tara si cultura o avusesera fata de el - aici picteaza mai mult peisaje ) Cat am putut prinde dintr-o data, atata ramane. Daca nu-mi place, sterg si incep din nou. Bineinteles, cand e o lucrare de atelier, se schimba vorba. Dar acelea, greu traiesc! Pana sa le ispravesti, fuge viata din ele. Toate-ti fug. Fuge expresia lucrurilor, ca s-a unei figuri omenesti - fuge lumina si, ceea ce e mai important, pentru ca e in adevar ireparabil - fuge fragezimea sentimentului tau, privirea, dispozitia, sufletul tau de atunci, cu care n-ai sa te mai intalnesti niciodata.

De cate ori nu mi s-a intamplat, cand n-aveam culorile la mine, sa vad un colt de natura admirabil. Ma uitam la ceas, ca sa viu a doua zi exact la aceeasi ora sa lucrez. Veniam si nu mai era nimic. Erau copacii, era valea, s-aceeasi lumina era. Dar...nu mai eram eu cel de ieri..."


...completez cu permisiunea dvs.: de cate ori nu mi-am dorit ca o anumita clipa sa poata fi repetabila macar o data, ca sa nu mai vorbesc de visul de a transforma acea clipa in eternitate...

Orez cu ciocolata si cu sodo - Aceeasi "Carte de bucate boieresti" de M.K. si K.N.


" Iei 60 dramuri orez fert cu trei litre de lapte, patru bucatele de ciocolata rasa, 25 dramuri migdale pisate suptire si le pui cu ciocolata in orez si sa fearba bine; puind orezul la mijlocul farfuriei, facandu-l ca un deal, il impodobesti cu dulceti de visini si il coci intr-un cuptoriu nu prea fierbinte; apoi iei o litra de lapte, cinci galbanusuri de ou, 30 dramuri zahar pisat si putina vanilie, le pui in ulcica, freci cu ciocolata; puindu-l pe foc, iar il freci pana ce incepe a se ingrosia si indata il torni impregiurul orezului."


...spre a fi cat mai dulci in acest sfarsit de saptamana.

joi, 12 februarie 2009

Alta era CALDURA casei...

Iata, dara, stimabile doamne si stimabili domni, cam ce se cheama "interioare de altadata"! Fara pretentii de specialist, doresc a-mi exprima o simpla si umila parere referitoare la "caldura casei". Rog a nu se repezi domnii patroni de firme de sisteme si echipamente de incalzire, caci nu despre panouri solare, seminee sau centrale termice e vorba in propozitie. Aici se discuta despre alt tip de "energie termica".
Si, ca sa nu fiu atacata, voi continua sa vorbesc la singular, in propriu nume, fiindca nu exclud posibilitatea de a ma fi rupt intr-atat de lume incat restul ei sa gandesca, sa simta totalmente divers.
Va sa zica, ma afund intr-un fotoliu moale, a carui husa de catifea am cusut-o cu grija cu multi ani in urma, imi iau o perna in brate si ma uit in jur. In dreapta, asezate pe masa imensa sub care m-am jucat copil fiind, dupa mama, si bunicul, si strabunica, stau 3 sfesnice matuite de vreme pe care nu vreau in ruptul capului sa le lustruiesc. Intre ele, un vas cu frezii galbene, flori preferate deopotriva de generatii si generatii (posibil sa avem o gena sensibila la mirosul lor). In fata, dulapul vechi, pe a carui marmura stau ordonate intr-un singur sir primele carti de dupa revolutie. Undeva, in spatele meu, pe secreterul LOR unde, stau in mai multe randuri cartile LOR, iar in sertare, fara doar si poate nu pot avea loc decat documentele importante de familie (scrisorile de dragoste ale fiecarei generatii, cartile postale trimise intre rudele plecate in calatorii, teancurile de fotografii neordonate inca in albume, etc.). De icoane, de fotografii, de tablouri de mana lor pictate (oooo, nimic pretios pentru colectionari!) sa va mai spun cata energie degaja?!
Asa caldura, dragii mei, nu-mi poate da nici mama centralei termice. Ei, da, la minus "x" grade afara, mi-as pune imprejur toate pledurile si paturile de lana de prin casa, as lua-o pe mama in brate, cu rama cu tot si tot n-as ingheta.
Asta DA caldura!

Maxime si sageti ("Amurgul idolilor") - FRIEDRICH NIETZSCHE


"Pentru a trai singur, trebuie sa fii animal sau zeu - spune Aristotel. Lipseste cel de-al treilea caz: trebuie sa fii ambele - filozof...

O data pentru totdeauna: multe lucruri nu vreau sa le stiu. - Intelepciunea traseaza si cunoasterii limite.

In propria-ti natura salbatica te recreezi cel mai bine de pe urma ne-naturii tale, a spiritualitatii tale...

Femeia deplina comite literatura asa cum ar comite un mic pacat: de proba, in treacat, cautand in jur daca o vede cineva si pentru ca s-o vada...

Cand femeia are virtuti barbatesti, iti vine sa-ti iei campii; si cand n-are virtuti barbatesti, ea singura isi ia campii.

De cat de putine are nevoie fericirea! De sunetul unui cimpoi. - Fara muzica viata ar fi o eroare. Germanul si-l inchipuie pana si pe Dumnezeu intonand cantece.

Fugi, luand-o inainte? - O faci ca pastor? Ori ca o exceptie? Un al treilea caz ar fi fugarul... Intaia problema de constiinta.

Esti autentic? Sau doar un actor? Un inlocuitor? Sau insasi ceea ce inlocuiesti? - Pana la urma poate ca nu esti decat un actor contrafacut... A doua problema de constiinta.

Esti dintre cei care doar privesc? Sau care pun umarul? - Sau care se uita in laturi, se dau la o parte?... A treia problema de constiinta.

Vrei sa mergi impreuna cu ceilalti? Ori sa mergi in frunte? Ori de unul singur?... Trebuie sa stii ce anume vrei, si ca vrei. - A patra problema de constiinta.

Formula fericirii: un Da, un Nu, o linie dreapta, un tel..."

miercuri, 11 februarie 2009

Felii de carne umplute - M.Kogalniceanu, K. Negruzzi


" Iei felii de carne rotunde si le bate bine; apoi iei carne fripta si putina pane muieta in lapte si le taie maruntel; apoi pune cativa zbarciogi si coaja de alamaie, si putin piperiu, doua oua, doua linguri de smantana si le mesteca bine la un loc; apoi intinde tocatura pe feliile cele de carne, le pune in tingire cu putina grasime sau slanina si le asaza pe jaratic pana se ruminesc; apoi pui intr-o tingire putina grasime, doua linguri de posmag, putina zama, cincizeci dramuri smantana, putina floare de sofran, zama de la jumatate alamaie si le lasa sa fearba bine; asaza feliile de carne pe farfurii si toarna sosul deasupra; asemine se face si carnea de caprioara."- Carte de bucate boieresti

Dimineata prin fereastra trenului



Nuditatea fara urme de pudoare a copacilor in asteptarea matasurilor verzi, albe, roze.

Dublura cerului in oglinda neregulata a lacului cu maluri frante, tinzand spre dezghet total.

Acoperisuri lucii, ascutimi, multitudini de culori avangardiste, in contrast cu chirpiciul predominant la doar 1 km distanta.

Abur evaporandu-se din pamantul inca amutit de frig, magie fara de care campul ar semana numai tristete.

Gunoaie, gunoaiele lumii, gunoaiele oamenilor, gramezi ce si-au castigat dreptul de proprietate asupra terenului.

Cer inalt, pastel de griuri, bleuri, auriu, orange, intregit de lumini binefacatoare si rarisime umbre.

Nori adapostindu-mi ingerii, ingerii mei, grupati dupa categorii de iubire mai mult decat dupa grade de rudenie.

Cale ferata brazdand pamantul, trasand traiectoria clara a drumului prescris spre a fi strabatut de doua ori pe zi.

Poduri izvoratoare de ganduri, mereu aceleasi ganduri, interminabile aceste ganduri.

Triade de turle desemnand locasurile Domnului, indemnand credinciosii la executarea semnului crucii.


Ochii-mi preafericiti de lumina diminetii descoperira intreg acest tablou dincolo de zoaiele verticale ce decorau fereastra trenului.

Sufletu-mi curata degraba murdaria obstacolului de sticla, adaugand tonuri si nuante imaginare, pastrate cu sfintenie din tablourile alor mei...

Prezent trecut, trecut prezent - EUGEN IONESCU


"... Nu ştiu foarte bine dacă visez sau dacă-mi amintesc, dacă mi-am trăit viaţa sau dacă am visato. Amintirea, ca şi visul, mă face să resimt profund irealitatea, evanescenţa lumii, imagine fugitivă în ape mişcătoare, fum colorat. Cum se poate ca tot ce se ţine în contururi nete să se stingă? Realitatea este infinit de fragilă, efemeră, tot ceea ce am trăit ferm se face trist şi dulce. Vreau să reţin tot ceea ce nimic nu poate reţine. Fantomele. Sînt un om de zăpadă pe punctul de a se topi. Alunec, nu mă pot împiedica, mă separ de mine însumi. Sînt din ce în ce mai departe, o siluetă şi apoi un punct negru.



Lumea o să îngheţe. O insensibilitate polară a început deja să se întindă peste noi. Apoi, o să iasă un soare mare care va face să se topească aceste blocuri de gheaţă, şi apoi vor fi aburi, ceaţa se va risipi ea însăşi în lumina albastră. Nu va mai rămîne nici o urmă.



Vai, toată sinceritatea, toată autenticitatea, tot adevărul, tot ceea ce am trăit şi simţit singur dispare deja în clişee, în expresiile care aparţin patrimoniului public şi generalului.



Nu există individ absolut singur, ne spun sociologii structuralişti. Toată psihologia lui provine din exterior, din societate, din pulsiu-nile şi contrapulsiunile ansamblului. Nu e deci decît un pion pe un eşichier. Nu are valoare decît prin raport cu ansamblul. Individul ar fi deci o iluzie. El n-ar exista. N-ar fi nimic.



Nu numai studiul societăţilor arhaice a făcut să luăm cunoştinţă de acest lucru, dar, cu siguranţă,
şi totalitarismele moderne. Cu toate acestea, în orice situaţie s-ar afla pe un eşichier, regina îşi va juca rolul de regină.



Oriunde ar fi plasaţi, pionul sau calul sau regele nu vor fi decît pioni, cai sau regi şi vor juca sau vor fi puşi să joace propriul rol de pioni sau de cai.
Eu însumi sînt, în ansamblul colectivităţii, un nebun, de exemplu. Sînt făcut să joc, desigur.



Nu pot fi făcut să intru în joc decît în calitatea mea de nebun. Spre deosebire de jocul de şah, nebunul din societate are conştiinţa că el e nebunul. Sînt nebunul, ştiu lucrul acesta, şi voi juca, ţinînd cont de celelalte figuri ale jocului, jocul meu de nebun. Sînt obligat să fiu nebun, dar joc conştient, ţinînd cont de ansamblul situaţiei. în orice situaţie aş fi, sau chiar dacă situaţiile se schimbă, calitatea mea de nebun nu se va schimba. Ansamblul n-are conştiinţa că e ansamblu. Individul, eu, nebunul, am conştiinţa personalităţii mele de nebun. Nu există conştiinţă de ansamblu! Nu există decît conştiinţă individuală. Aşadar împrejurările se schimbă, dar esenţa mea e inalterabilă. Noi am ştiut dintotdeauna că asta era situaţia. De asta trebuie să ţin cont mai mult în acest moment semnificativ. Dar tot eu sînt cel ce ia cunoştinţă de ansamblu. Accentul se pune astăzi pe grup, ceea ce este o manie ideologică. Eu însă pot, la fel de bine, să pun mai mult accentul pe ceea ce e diferit, pe ceea ce nu este ceilalţi, deşi e împreună cu ei. Mă simt ireductibil.



Miracolul s-a produs. Cel puţin pentru mine. Prietenii din diferite ministere mi-au aranjat un paşaport bun, cu vize în regulă. Mîine iau trenul. împreună cu soţia mea. Sînt ca un evadat, care fuge în uniforma gardianului. Miercuri voi fi în Franţa, la Lyon."

marți, 10 februarie 2009

Intoarcerea la viata


Incepusem treaba in noiembrie, hotarata sa ma "aliniez" timpurilor si sa am propriul blog. Mi-am zis: "Nu ma pot prezenta oricum." Asa ca am purces la cules (de informatii, de imagini, de valori, adevarate valori, pe care, asa cum imi propusesem, sa le pot aduce dinaintea tuturor.) Am reluat lecturi care candva ma marcasera, extragand "vorbe magice", am patruns in paralel si-n "noi aparitii". Structuram totul (note de lectura, fotografii, muzica, etc.), incercand sa-mi creez un plan dupa care sa le "expun". Mi-am propus inca de la inceput sa nu contribui decat in foarte mica masura, lasand spatiu la discretie musafirilor (fie ei autori, sau "cautatori de comori").
Prin decembrie mi-am zis: " Cat mai ai de gand sa aduni? Oamenii asteapta la usa. Deschizi, sau ii lasi sa tremure pe la ferestri? Gata! Poftiti! Casa mea e si a voastra! Veniti prieteni dragi!"
Nu a apucat sa intre nimeni, caci oarece necazuri dadura navala taman atunci. Intuneric, frig, tacere apasatoare, soapte fara de inteles, umbre...PUSTIU. Viata reala avea sa ma fi oprit din visele care incepeau sa devina realitate. Le-am tinut piept. Si de data asta! Cum de nu ma mai invat odata?! Cum de reuseste tristetea sa ma doboare iar, si iar?
In fine. Important e ca m-am intors. Sunt din nou aici si va astept cu drag in lumea BINELUI. Vreau sa fim fericiti cu totii! Am pregatit un ascunzis de nepatruns pentru tot ceea ce s-ar mai putea intitula "suferinta", despre care nimeni nu va mai afla cate zile oi avea.

miercuri, 3 decembrie 2008

Infim de la mine, infinit de la EI


Deschid in sfarsit acest blog gandit pentru odihna sufletului meu, pentru limpezirea mintii mele, pentru armonizarea trairilor mele, pentru materializarea “atat de virtuala” a visurilor mele, pentru a-mi uni eul pierdut in alte vremuri cu cel din zilele astea, sau pentru a-l salva pe cel de maine, trimitandu-l printre dragii mei de altcandva.
Nu mi-am propus un jurnal online, asta neinsemnand ca scrierile de aici vor fi totalmente rupte de viata mea. Imi voi converti insa sentimentele in monede antice dintre cele rare si indelung cautate si voi scoate la iveala, dupa sapaturi trudnice franturi de literatura, arta, filosofie, poezie, cu alte cuvinte “infinit de la EI” prin “infim de la mine”.
A nu se astepta prea mult, caci anunt din capul locului ca nu posed legaturi “profesionale” cu niciunul dintre domeniile enumerate. Ma declar o umila cititoare, o jalnica ganditoare si o mazgalitoare incepatoare inca. Atunci ce mi-a venit sa ma bag unde nu-mi fierbe oala?! Doar o pornire artistica izvorata din sensibilitatea fata de toate acestea, sensibilitate ce-mi vine de undeva, din nascare, din oarecare gene mostenite de la familia mamei cu deosebire…Cine stie?!
Asadar, BUN VENIT in casa mea, in casa LOR, in vremea mea, in vremurile LOR, in viata mea si-ntr-ale LOR!
Luati loc pe fotolii, apropiati-va de foc, stati si pe covor, ori pe treptele scarii, de veti fi prea multi; gasi-vom loc pentru fiecare. Ard toate lumanarile ce le-am avut prin casa spre a intregi atmosfera si a va da stralucire ochilor. Din bucatarie razbate miros de mere coapte cu scortisoara, anume pregatite pentru voi. Pentru bautori se gasesc sticle de import din aste timpuri, ori vin si tuica, pe care iute m-oi cobora sa le aduc din beciul mirositor a vechi si mucegai. Cineva sa puna niste muzica! S-o gasi, sper, pentru aproape toate gusturile bune. Sau…, putem canta si la chitara. Simtiti-va ca la voi acasa!
Si ca sa ma opresc repede, spre a nu depasi “infimul”, va invit pe voi, dragii mei oaspeti sa completati, sa comentati, dar rogu-va sa fIti blanzi cand criticati tot ceea ce din mari nume voi cita.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Cat de curand...


Start - CAT DE CURAND...