joi, 31 decembrie 2009

Urari d'ale mele


In noaptea de Revelion va urez tuturor:
Anul Nou cu SANATATE, VISE IMPLINITE, DRAGOSTE si PACE !

E clar ca poza din postare nu e de acum, dar am pastrat-o de la ultima zapada si de la ultimii turturi din bradul de afara. N-am apucat sa pun poze cu bradul din casa, ca sarbatorile astea...

Tot ce leaga insa fotografia asta de noaptea care urmeaza este rasaritul Soarelui pe care-l voi astepta si maine dimineata, ca si in dimineata in care, trezindu-ma cu marea de zapada in curte, m-am bucurat de rasarit inainte de a pleca la serviciu. Asa si maine. Ma voi uita dupa Soare, sperand ca prima lui aparitie din anul ce va incepe sa-mi aduca FERICIREA pe care mi-o doresc si pe care V-O DORESC TUTUROR din tot sufletul!!

LA MULTI ANI!!!

miercuri, 16 decembrie 2009

RECITAL CAMERAL - ,,Mediartys@Friends’’


MIERCURI 16 DECEMBRIE- ORA 17.30
MUZEUL ,,PAUL CONSTANTINESCU’’ PLOIESTI
RECITAL CAMERAL
,,Mediartys@Friends’’
http://www.mediartys.blogspot.com/
IN PROGRAM:
Poulenc- Sonata pt. clarinet si pian, partea I
Bruni, Pleyel- Duete pentru vioara si viola
J.Strauss- ,,Dunarea Albastra’’ pt. pian la 4 maini
J.Brahms- ,,Dansuri ungare’’ pt. 2 clarineti si pian
E.Grieg- Suita ,,Per Gynt’’ pt. pian la 4 maini
,,Silent Night’’, ,,O Christmass Tree’’, ,,O ce veste minunata’’,
,,Jingle Bells’’, ,,Mos Craciun’’- aranjamente speciale de Craciun pentru 2 viori
Cvartetul ,,ARTYS’’
www.youtube.com/artysquartett
Mozart- ,,Mica Serenada’’, Strauss- ,,Wiener Walzer’’, ,,Fruhlingsstimmen’’
Brahms- ,,Dansuri Ungare’’, Dvorjak- ,,Humoreska’’
Tangouri celebre: ,,El Choclo Tango’’, ,,Tico-Tico’’, ,,New York’’
=MINIEXPOZITIE PRODUSE HAND-MADE DE SARBATORI SI CD-URI
CU VANZARE: http://www.laminenpravalie.blogspot.com/, cosmin_faur@yahoo.com=
=INTRAREA LIBERA=
Multumim domnului profesor Cosmin Faur, care ne-a inclus pe lista prietenilor invitati la evenimentul pe care il organizeaza, prilej cu care vom expune si cateva dintre creatiile noastre. Asadar, va invitam si noi la Muzeul Paul Constantinescu in ton cu afisul de mai sus. Sa ne bucuram impreuna de un vis frumos de iarna!
Sursa: Mediartys

duminică, 13 decembrie 2009

INSEMNARI IN CADRUL TRADITIEI



"Romania e o tara democratica, - Romanii sunt democrati. Si totus clasele sunt foarte distincte. E o ciudatenie aceasta. Democratia e in genere nivelatoare. Poate ca e mai accentuata ciudatenia, prin constatarea, - imposibil de tagaduit, - ca deosebirea e mai mare intre burghezie si micii comercianti.
In goana adaptarii, burghezia, impinsa de curaj si ajutata de noroc a evoluat grabnic, insusindu-si aspectul nobilimii, dar primenind traditia cu vigoarea brutala a tineretii.
Mica burghezie s'a silit sa imiteze. A imitat si maimutareste docil, dar neavand curajul celei dintai, tanjeste intermediar, intre pasivitatea populara si comicul neputintei de prefacere.
Cea dintai sburda intr'un modernism acceptat ori - cum si nazueste sa faca fata curentului de moda anti-traditionalist. In aceasta ciocnire de imprumutari si acomodari, se lafaeste ceeace numim de obiceiu cu usurinta, snobismul.
Iar cea de-a doua, naclaita in prejudecati, se sbate anemica in vrerea de a trece pragul dincolo, in lumea, care se arata dornica de libertate, confundand morala, datoria si progresul in bucuria egoista a sfidarii.
*
Dar ce-i snobismul?
E o forma de a te tine legat de moda, de a fi in randul intai al actualitatii, sub imperativul capriciilor si inovatiunilor, determinate in deobste de motive comerciale, sau hotarat personale.
M'am uitat cu deosebita grija la tipii snobi. M'am silit sa-i inteleg si cred ca nu gresesc afirmand, ca la orice snob e o parte de naivitate, e alta parte de supunere si mai e o parte de prostie.
Snobul e naucit de exterior. Vanitatea il impinge sa se conformeze aparentelor. Si cu asta, e impacat. Dar cand aparentele au cazut, ramane snobul ranjind prosteste.
*
La serbari, - la tot felul de serbari, - e un amestec de traditie, moda si snobism.
Traditia e mai mult sau mai putin pastrata in popor. Valul de rabujniri civilizate a adus si in popor, o oboseala in manifestarile festive. Greutatile traiului au sfasiat bucuriile, care asteptau sa se resfete, potrivit datinelor familiare si moravurilor regionale.
Dar a contribuit cu mult mai mult la scuturarea traditiei de micile si interesantele ei solemnitati, invazia politicei, care a tins sa darame orice credit legaturii cu trecutul.
In orice prilej, fruntasii politici au cautat printre aparentele democratiei sa smulga din tezaurul serbarilor traditionale, tot ceeace putea sa aduca un val de magulire momentana. Si azi asa, maine asa, caracterul festiv s'a banalizat. I s'a irosit continutul de solemnitate pentru o anume zi.
Irozii si calusarii apar oricand, fatarniciile oratorice ii cheama pentru mascarade populare.
Sorocurile si urarile se debiteaza in sir de lingusiri pentru toti gura-casca, infumurati sa ajunga, spre a-si satisface vanitatea de oameni la moda politica.
Sarbatorile Craciunului sunt in genere sarbatorile copiilor.
Dar cand parintii fac in fiecare zi partasi ai vanitatilor si necazurilor lor, pe copii; nu imprastie ei din sufletul copiilor tot magnificul importantei sarbatoarei si nu risipesc toata magia necesara sufletului copilului?
Ne crestem copiii, - si acasa si la scoala - cu toata lipsa de intelegere a copilariei.
Consideram pe copii in stare sa priceapa duritatile maturitatii noastre confuze.
Ii asvarlim pe terenurile de sport, sa-si fortifice muschii si-i ducem la cinematograf, ca sa vada orice si ne jenam sa le explicam. Amutim de pudoare de vorba.
La sarbatori, le dam daruri. Jucarii, care tin o zi. Ne facem o datorie sadica de a-i purta pe la vitrine, unde sunt insirate tinichele vopsite si hartii colorate fara gust.
A scris undeva Anatole France, ca cea mai placuta lectura e lectura unui catalog. El probabil s'a gandit la catalogul librariilor. La noi, lectiunile acestea sunt si mai rare, si mai funeste. Dar sunt fara indoiala cautate cataloagele pe care le distribuie magazinele cu jucarii. Aceastea sunt de cele mai multe ori singurile daruri cu care se fac bucuriile copiilor. Cu ele isi perd copiii vremea si nu supara parintii. Ele insufletesc iluziile, se deprind cu calculele, caci copiii iau parte activa la socotelile traiului zilnic si sentimentul lor de prematura ingrijorare sporeste dezamagirea. In fata unui atare sentiment, Mos Craciun nu mai e unchiasul sfatos venit din inaltul cerului, prin nameti de zapada sa aduca jucarii copiilor cuminti. Magia lui Mos Craciun s'a dus.
*
Sarbatoarea Craciunului ramane legata de bucuria zapezii, pentru jocul cu sania si placerile patinatului. Pentru copii, ca si pentru adolescenti si chiar pentru adulti, - pentru cei cari au sensibilitatea poeziei iernii.
Dar iarna are pentru toata lumea o importanta, - casi vara - asupra comunicativitatii.
- Ce frig e azi!
Asa se incepe convorbirea intre cunoscuti si necunoscuti. Si apoi dela frig, se sparge ghiata si se deapana impresiile cu aceiasi banalitate, cu care se implinesc toate indatoririle.
Si totusi si la Craciun, ca si in zilele celelalte sunt copii fara ghete si fara bucuria jucariilor. Si parinti la fel. Drama provocata de comparatii in zilele de sarbatoare ramane mai adanc intiparita. Revolta se traduce in oftaturi si prin aceleasi flexiuni umilitare de glasuri, la usile, la care se bate timid, si se raspunde cu aroganta.
Nu stiu, daca dascalii si parintii, cari vor sa-si educe copiii astfel, ca sa inteleaga suferinta si sa-i faca sa stie ce-i bunatatea reala, n'ar trebui sa-i plimbe in zile de sarbatoare, prin cartierele, unde locuesc sarmani.
Metoda intuitiva si invatamantul direct sunt singurele temeiuri de desvoltare morala. Acolo, in fata caselor razamate de cate un stalp ca sa nu cada, ar vedea copiii, in cata amaraciune se sbat alti copii, cari nu stiu ce-i sarbatoarea. Acolo s'ar deprinde sa inteleaga datoria de a ajuta.
De Sarbatorile Craciunului e legat si elogiul lacomiei la mancare. Si de sigur si la bautura.
Fara indoiala, ca elogiul il fac practic si aplicat cei cari au. Cei cari n'au inghit in sec.
O, elogiu mancarii.
Carne si fructe, prajituri si feluri multe de mancare. Vinuri si licheururi. Cafea si iar licheururi. Randuirea mancarurilor e o arta. Asezarea lor pe masa e decoratiune.
Pofta de a manca, dar mai exact lacomia la mancare, e un aspect al senzualitatii.
Ati auzit suspine mai sincere si mai profunde ca acestea:
- Ce nenorocire, ca s'a ars friptura!
- Ce pacat ca Maria a gresit prajitura!
Nu stiu, daca s'a pastrat mai cu ardoare vreo traditie ca aceea a mancarilor de Craciun: sarmale si carnati.
Sarmaua e legamentul traditional pentru festinul bucuriei crestine, Nasterea Mantuitorului.
*
Asa dar de Craciun, cadouri si mancari.
Irozii au intrat in cadrul politicei cu tot vicleimul democratiei.
Sorcova si colinda sunt episoade autentice.
Grija de copii are aspect de deprindere mecanica.
Si totus, se aude par'ca departe, ecoul cantecului simplu, invatat din tata in fiu:
Hai, sculati, sculati
Voi, boeri bogati,
C'au venit colindatori...
Si ecoul se intinde. Corul vocilor fragede de copii rasuna. Mai tare, mai tare. Am fost si noi copii. Am cantat si am urat si noi. N'au inghetat amintirile. O infiorare din vremea, cand invatam colinda.
Ce bine era, cand nu eram sceptici.
Ne placea monotonia ritmului colindei.
Daca ne-am sili azi sa intelegem maimult bucuriile copilariei. Daca ne-am stradui sa punem mai multa sentimentalitate in manifestari. Si daca am fi mai lirici in cugetare."
B. Cecropide
Ilustratiunea Romana; Numar de Craciun, 1929

La sfarsitul unei zile incepute in magia unei zapezi discrete, la sfarsitul unei zile in care am mai si cantat colinde, am mai si impodobit, dar mai mult am visat la sarbatorile de iarna, m-am trezit dinainte cu cateva lecturi "din alte vremuri". Am extras din biblioteca o colectie legata de jurnale "Ilustratiunea Romana" si am gasit ceva (cum gasesc adesea) in ton cu simtirile si gandirile momentului. Nu m-am putut abtine si am transpus aici articolul care, desi pe alocuri e departe de realitatea zilelor noastre, pastreaza un fond demn "de bagat la cap". Iertare pentru expresia deloc slefuita cu care am incheiat.

vineri, 11 decembrie 2009

MIRCEA CARTARESCU - Când ai nevoie de dragoste


când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.


când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Cand esti singur, chiar nu poti sa scapi de singuratate orice ai face. Iar cand iubesti, celalalt se face ca nu simte. Asa se ajunge la a fi ... nimeni.

duminică, 22 noiembrie 2009

Io ma duc la alegere, monşer. 'Mneata ai fost?

Duminica, 22 nov. 2009

Am onoarea sa va recomand
sa mergeti la alegere. Ma feresc de onoarea de a va recomanda vreun candidat marcant. E totusi musai sa mergem caci 'mnealor, chiar si ametiti si zdruncinati dupa atatea drumuri electorale si dupa atata combatut, nu pregeta la deranjul de a face act de prezenta. Fiecare zice ca de mers, merge struna, fiecare se prezinta drept cel mai onorabil, fiecare are cate o arma politica in maneca si fiecare merge la sigur, ma'ntelegi?! Si de noi 'om lipsi, 'mnealor, stimabilii s'or duce sa se aleaga, iara noi 'om fi iar spectatori. Asa ca, hai la alegere, monser, macar in majoritate, daca nu in unanimitate!



sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Nicolae Iorga



In loc de indemn la vot, in loc de impartasirea propriilor impresii despre candidatii la prezidentiale, sau despre viitorul Romaniei care sta si in mainile noastre, am ales sa postez aceste imagini de arhiva. Sper sa fie un mesaj bine inteles si sa nu primesc injurii cat sa-mi taie cheful de a ma mai deplasa maine la urna. Lehamitea e la cote superioare, sperantele la minimum posibil, dar sa facem tot ceea ce poate tine de noi, cei mici dar multi. Cam asta s-ar intelege prin solidaritate.

Doamne ajuta poporul asta, dandu-i conducatori cinstiti inainte de toate!

P.S. Nu stiu (de fapt cam stiu, dar ma fac ca ploua) daca cu sau fara legatura cu atentia pe care ar trebui s-o acordam alegerilor, am in fata "Antologia rusinii" dupa Virgil Ierunca, o carte pe care as recomanda-o cu mare drag si pe care o puteti gasi in librariile Humanitas.

vineri, 13 noiembrie 2009

GHEORGHE DINICA, vesnic marele DINICA

Acoperind cele trei categorii: VREMURI (simbolul unor vremuri) - OAMENI (mari)- VIETI, (rare) aceasta postare are doar rolul de a exprima respectul pentru cel care a intrat in categoria INGERI.

marți, 10 noiembrie 2009

VASILIU BIRLIC - Vizita (Caragiale)

Umor de calitate, opera de valoare, interpretare de exceptie. Nume ... DE RENUME!

Nu mai departe ieri povesteam cuiva despre starea de indispozitie la propriu pe care mi-o da umorul care ne este oferit de la o vreme. Televiziunea, cu zeci de canale intrecandu-se in audiente, ne ofera acelasi lucru la categoria "umor" sau "divertisment" (dar aici sunt incluse si mizeriile de concursuri, emisiuni pe care le-as exclude prin lege). De la "Divertis", la "Mondeni", "Carcotasi", "Voua"... noua ne aud urechile aceleasi poante, aceleasi expresii, etc. Toti isi schimba formatul, dar si formula, migrand in goana dupa bani de la unpost la altul, pastrand insa continutul. Personajele lor se cunosc si ele: Basescu, Becali, Boc si blonde (sau brune) "varza la creierii capului" si altele pe care ma ingretosez amintindu-mi-le. Ajungi sa-ti roiasca asemenea vorbe prin cap de-a binelea, tot auzindu-le mai mult fara voie decat cu. Da, nu te obliga nimeni sa te uiti. Esti mare, poti schimba canalul, nimeni nu te opreste. Dar zic: pe bietii copiii nostri, care acum invata sa vorbeasca, sa "butoneze", cine-i invata cand trebuie sa schimbe canalul. Si dincolo, pe canalul celalalt ce gasesc?! Desene animate si filme pentru copii, traduse prin dublare (de ce nu subtitrate, caci sunt filme care se adreseaza varstelor cunoscatoare de carte), dar in care expresiile "de cartier" sunt la ele acasa. E drept, ca unele productii dezvolta imaginatia si imbogatesc vocabularul, dar la un cuvant bun, sunt poate cinci proaste, asa ca...

In fine, nici in pelicula de mai sus nu apare un copil prea educat, dar se vede clar cui apartine vina.

Acu', ca sa uitam de "necazuri d'astea", sa ne mai destindem un pic si cu alte productii cu si despre Birlic:

D'ale carnavalului http://www.youtube.com/watch?v=pDx7H-w2Fq0&feature=PlayList&p=ECF3828F114660C3&index=0

Directorul nostru http://www.youtube.com/watch?v=-F5pBlN9osY&feature=related

Centenar Birlic http://www.youtube.com/watch?v=0e2w5GU89CA&feature=related

vineri, 6 noiembrie 2009

N. LABIS - Dans (N. ALIFANTIS - Cearcan)

Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...

joi, 5 noiembrie 2009

Capri intre veacuri

Musica: Claude Debussy (1862-1918), Prélude "Les collines d'Anacapri" (Premier livre des Préludes, 1909 - 1911); Pianista: Aldo Ciccolini

Immagini:

1) Capri vista dalla Costiera Amalfitana

2) Capri dai dintorni di Sorrento-Massa Lubrense (Giacomo Brogi 1860-1881 ca.)

3) Capri vista dalla costiera (Giorgio Sommer 1880 ca.)

4) Sbarco di visitatori alla Grotta Azzurra (Carlo Brogi 1890 ca.)

5) Marina Grande (Giorgio Sommer 1880 ca.)

6) Marina grande (Roberto Rive 1880 ca.)

7) Panorama di Capri con Castello del Barbarossa (Carlo Brogi 1890 ca.)

8) Faraglioni (Giorgio Sommer 1870 ca.)

9) Marina Grande (Giorgio Sommer 1880 ca.)

10) Approdo di Marina Grande (Giorgio Sommer 1870 ca.)

11) Marina Grande (Giorgio Sommer 1880 ca,)

12) Ragazza di Capri a Marina Piccola (Giorgio Sommer 1880 ca.)

13) Panorama (Giacomo Brogi 1860-1881 ca.)

14) Panorama con vista dell'Albergo Pagano (1860-1881 ca.)

15) Capri (Giorgio Sommer 1890 ca.)

16) Pergolato dell'Albergo Pagano (Giacomo Brogi 1860-1881 ca.)

17) Due donne di Capri (Giorgio Sommer 1880 ca.)

18) Contadini di Capri (Giorgio Sommer 1880 ca.)

miercuri, 21 octombrie 2009

Modigliani+Shubert+Zimerman=ARTA

Vizionati picturile lui Modigliani (portrete de femei), pe muzica de Franz Schubert, in interpretarea lui Krystian Zimerman si bucurati-va de o zi superba de toamna! Sper sa mai apuc o raza, doua pe bulevardul cu castani la orele apusului. Acum gata! Pauza s-a terminat. Inapoi la "cash flow", desi, mai nou apar la departamentul "Productie". Asa ca ma voi ambitiona si voi produce in dupa-amiaza asta ceva "hand-made" pentru targul de Mos Nicolae. Ce ziceti de asa o surpriza?

marți, 6 octombrie 2009

Un copil de altadata - Shirley Temple si ... "palavrageli dintr-una-ntr-alta"


Pot sa visez la un alt job? Candva am avut un mic atelier de croitorie, unde o mare parte a productiei o constituiau hainutele pentru copii - unicate cu aer de altadata. E drept ca fetitele ocupau primul loc, caci lor le poti inventa atatea minunatii, de la ele asteptandu-te la imagini de mici printese. Nu printese doar de un carnaval, de o serbare sau de o aniversare, ci printese de toata ziua. Visam candva o Scoala de fete, avand in minte povestirile bunicii de pe vremea pensionului, completate cu idei in pas si cu vremurile. La o asemenea scoala copilele ar fi invatat nu doar sa pretuiasca hainele de calitate (adevarata calitate, nu cea data de eticheta/firma), ci sa stie si cum sa le poarte. Visele nu devin intotdeauna realitate. Am reusit treaba cu atelierul, dar din varii motive nu a durat prea mult. Am tot sperat sa ma intorc la afacere, dar nu am facut mai nimic pentru a-mi finaliza intentia. M-am ocupat de printesele mele, Maria, mai apoi Marta. Incerc inca sa o invat pe cea mai mica dintre ele cam cum se poarta o domnisoara adevarata. Cea mare mi-a intors deja dosul, ca sa inteleg ca s-au dus vremurile alea. Raman in asteptarea intoarcerii ei de cine stie cand, cu sau fara sfaturi despre maniere elegante. Ma mai amagesc un timp (cat?) cu gandul ca cealalta va creste altfel. Iluzii, ca toate celelalte din capul meu.

Sa revin la propozitia de inceput! Alt job? Da. Ma voi angaja croitoreasa, designerul, coafeza si nu mai stiu ce profa de dans, muzica, limbi straine a Martei. Un job temporar, desigur. Sa vad cat va fi dispusa domnita sa ma tina.

http://www.youtube.com/watch?v=oJp6VqDGKe4&NR=1

joi, 17 septembrie 2009

Femei de cariera


" Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta si bombănea: "Ştii bancu' ăla cu Iţic?". N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încît, la o adică, să reiasă că eu de fapt cîntam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să cîstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să cîstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti şi pe mine să cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta văicăreală, se repede la el: mă, Itic, pe cuvînt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!".
Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Aşa şi eu, dragă: tocmai am făcut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămîn gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi botul cu ruj."
Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1.45 să luăm lunch-ul si să facem un copil?
Mă uitam la ea cu ceva ce fusese pînă de curînd admiraţie, dar deja nu mai eram sigură: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate şi performanţă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promouşăn, targhet, ăuaernes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică şi de bărbatii care cred că femeile sînt inferioare.
Avea un soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect.
Cînd au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinti şi cu socri cu tot, şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 şi pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 şi pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lăsa şi lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea şi el, mînca uscătura. Apoi se strecura în pat lîngă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trişa, seara nu făcea duş, nu mai avea timp. Făcea doar dimineaţa.
Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îsi făceau test de sarcină la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai sefă şi de cîstigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezoluţia rămînea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting.Pe ea, ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe vremuri, cînd erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi desenase două ovare şi niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.
Femeile s-au opintit cîteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca nişte tîmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Sefii pleacă de vineri la prînz şi-i mai vezi luni după-masă, cînd se deşeaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atît din coate şi-ai făcut ulcer de cînd mănînci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrătici şi te trezesti ţipînd. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7.30 si la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strîmb si-ti stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las putin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai cînd ţi-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales, îti dă şi răgazul să-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţesti muncind cinci zile pe săptămînă si să ameţesti în bar două zile pe săptămînă. Ăsta e raportul minim rezonabil.Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneste cu lapte praf, soţul o iubeste leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămînă (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mîncare la copii, spală vase şi-o asteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd operează el pe creier şi mai face şi lectii cu ăia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia că se poate orice. Că sotul, copilul, ciobănescul german şi siameza asteaptă oricît, ei latră la unison cu mîndrie că au o directoare în familie.
Cînd ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le întelegi masochismul, pînă la urmă. Pericolul dospeşte abia cînd femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4.00 de la uzină, apoi vrea mîncare cu sos, maiouri cît de cît curate şi putin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divortul part-time si facilitează hîrjoana extraconjugală a bărbatului constrîns de hormoni.
Cînd constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bîzîie că pe bonă o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucuresti cînd termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lîngă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa cînd te cerea ăla de nevastă, şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbesti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti!
Apropo, cînd ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea cînd ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roată şi fir cîrlionţat. Vasăzică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citită a fost "Notiuni de introducere în cibernetică", ultima ieşire în natură a fost pe ierbuţa de la Romexpo, cînd ti-a venit delegaţia din Danemarca, ultima dată cînd ai găsit alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot şi odată i-ai făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu două măsuri mai mici, fiindcă atît purta cînd te-ai angajat, ultima dată cînd ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată cînd ai făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitaseşi să-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus bărbatului din viata ta "te iubesc" de-o veşnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui să i-o şuieri în timp ce-ţi tai pieliţa de la unghii, imediat după ce-l ameninţi să nu cumva să uite să-ţi cumpere tampoane cu aripioare şi adeziv, că-ţi vine sigur diseară sau mîine.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viată le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, cînd o tăiasem de la şedinta de redacţie, lăsînd vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer si m-au chemat vecinii să strîng apa.
Mi-a rămas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cînd habar n-aveau că intraseră deja în direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Pînă cînd vom pricepe omeneşte tîlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim."

Multumesc Madalinei Constantin pt textul complet si lui Petrica Mihalache pt mail-ul "de atentionare". Vreau sa-i multumesc si dlui. Dinescu, pot? Nu pot, pentru ca ar fi o prostie crasa. Cititi comentariul la postare. Intre timp am mai aruncat si eu un ochi si...IERTARE!

Eu zic doar ca astea sunt, din nefericire, vremurile pe care le traim. Nu pentru ca ne-ar forta cineva sa le traim asa, ci pentru ca asa alegem sa o facem. Am scris adesea despre dragoste, despre familie, despre copii, despre viata, am strigat in felul meu in fel si chip, dar cati au auzit?! Cati s-au facut ca nu aud?! Cati nu au vrut sa auda?! Dovezile despre viata si oamenii de altadata trec adesea drept glume, daca nu drept note de prostie in contextul actual...
Inchei cu una birjareasca: Mama ei de cariera!
In urma comentariului primit am modificat titlul, stergand numele lui Dinescu, deoarece nu as vrea sa mai prostesc si pe altii. Oamenii trebuie sa stie exact ce, de unde citesc. Eu am luat plasa. Nu-l sterg in totalitate, considerand ca sunt destule adevraruri ale contemporaneitatii oglindite in ele.

marți, 8 septembrie 2009

Trestia revoltata - NINA BERBEROVA


" In viaţa fiecăruia se întîmplă ca, dintr-o dată, poarta trîntită în nas să se întredeschidă, zăbrelele să se dea la o parte, nu-ul definitiv să nu mai fie decît un poate, lumea să se transfigureze, un sînge nou să ne curgă prin vine. Aceasta-i speranţa. Am obţinut o amînare. Verdictul unui judecător, al unui medic, al unui consul e amînat. O voce ne anunţă că totul nu-i încă pierdut. Tremurînd, cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, trecem în încăperea următoare, unde sîntem rugaţi să aşteptăm înainte de a fi aruncaţi în abis. [...]


Incă din prima mea tinereţe, consi­deram că fiecare om pe lumea asta îşi are al său no man's land, unde îşi este propriul lui stăpîn. Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu în­seamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din cînd în cînd, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o sea­ră pe săptămînă, sau o zi pe lună. [...] Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina imprejurarilor, va descoperi intr-o buna zi cu surprindere, ca nu s-a intalnit niciodata cu el insusi. [...]
In acest no man's land, unde preva­lează libertatea şi misterul, se întîmplă uneori lucruri uimitoare. Intîlneşti aici oameni ce se aseamănă, reciteşti o carte cu o acuitate cu totul specială, asculţi o muzică cum n-ai mai ascultat-o nici­odată. Aici, datorită liniştii şi singură­tăţii, eşti străbătut uneori de cîte un gînd ce îţi va schimba existenţa, te va salva sau te va pierde. Se poate întîmpla, de asemenea, ca unii să plîngă sau să bea, să-şi amintească de ceva de mult uitat, sau — pur şi simplu — să-şi cer­ceteze picioarele goale, sau să încerce să-şi facă o cărare pe capul chel, sau să răsfoiască o revistă ilustrată, cu fete pe jumătate dezbrăcate şi luptători mus­culoşi. De fapt, ce ştiu eu despre asta? De altfel, nici nu vreau să ştiu nimic, în copilărie şi chiar în tinereţe (desigur şi la bătrîneţe), nu simţim întotdeauna nevoia acestei a doua existenţe. Dar să nu credem că ea este o sărbătoare, şi că tot restul vieţii reprezintă cotidianul. Graniţa este între viaţă aşa cum e ea şi existenţa secretă."


Din colectia CARTEA DE PE NOPTIERA (Editura Humanitas) am dat peste "un foarte scurt, dar a multe cuprinzator" roman de dragoste. Sentimente si intamplari descrise cu simplitate, conturand imaginea unui taram secret, taramul in care fiecare se intalneste cu sine insusi, locul unde nu mai exista stapani, unde umbrele sau luminile raman numai ale tale.

duminică, 6 septembrie 2009

Ploaie in cor!



In loc de spectacol. Daca nu va vine sa iesiti din casa pe o vreme ca asta, poftiti in sala. Tot de ploaie veti da, dar... merita.

joi, 3 septembrie 2009

Maternita - LUCIA DERIGHETTI






duminică, 30 august 2009

Capitala tuturor in... alb - negru





Din pacate imaginile acestea au mai mult negru, dar au totusi claritatea lor. Voi reveni cu unele mai luminoase.

vineri, 28 august 2009

Singuratate si destin - E.M. CIORAN



" Sunt eu? Nu sunt eu? Raman perplex in fata anilor, a evenimentelor si a atator cuvinte cu sens si fara sens. Cum sa nu fiu contaminat de un inepuizabil orgoliu, de credinta in sine si de victoria asupra fricii de ridicol? Adevarul este ca credeam in mine, ca-mi aranjasem o soarta si ca tensiunea interioara era intretaiata de un vartej in acelasi timp rafinat si salbatec. Secretul meu era simplu: n'aveam simtul masurii. In fond aceasta-i cheia oricarei vitalitati. - Paris 16 Julie 1990"

Recitesc aceasta carte dupa ce am descoperit oarecum un alt Cioran in "Scrisori catre Wolfgang Kraus 1971-1990", carte aparuta recent la Humanitas in traducerea, alcatuirea si cu adnotarile profesorului George Gutu. O recomand.

miercuri, 26 august 2009

M-am intors!


Dupa un post negru fortat de imprejurari externe, dar mai cu seama interne, in care am sperat luminarea drumului virtual pe care pornisem, dupa indelungi si repetate pendulari intre a inchide totalmente spatiul meu oferit tuturor si nimanui, si a-l remobila, redecora, restructura, dupa atata tacere, M-AM INTORS CU GANDURI NOI.

Asadar, SUNT!

Mi-au crescut ramuri (bloguri noi colaterale, la care va voi da trimiteri in curand). Crengile libere, dar atat de strambe ale sufletului si mintii mele acopera albastrul incolor al unor taramuri unde am cutezat sa ma aventurez. Aici s-a facut prea mare mizerie , asa ca voi muta tot ce se poate dincolo, astfel incat lucrurile sa fie cat mai asezate.

Habar n-am daca asta imi va aduce mai multi oaspeti sau ma vor parasi definitiv cu totii (stiu ca asa e legea firii - NIMIC NU E VESNIC, nimic in afara de iluziile mele).

Vede-vom sau vede-voi cine, pe unde, cand, de ce o mai aparea...

marți, 26 mai 2009

OANA PELLEA - Jurnal


Din categoria "Oameni rari", sau pur si simplu "OAMENI", Oana Pellea, aschia care nu a sarit departe de trunchi, ci care nu poate fi desprinsa de el, lanseaza volumul

"JURNAL", publicat de Editura Humanitas

Joi, 28 mai, ora 18.00
la Libraria Carturesti - Ceainarie
Str. Arthur Verona, nr. 13

La eveniment participa distinsa si din suflet pretuita doamna Ioana Parvulescu si domnul Radu Paraschivescu, care vor vorbi despre cartea Oanei Pellea.

"Rog politicos a nu fi bănuită de nimeni de ipocrizie. În cazul meu e şi mai complicat, fiind vorba de un jurnal. Jurnal ce acoperă 6 ani din viaţă. Apar mama, tata, oameni, amintiri, imagini, experinţe, înţelegeri, dureri, bucurii. Am consemnat pentru mine fără gînd de publicare vreodată. Am consemnat şi nu l-am mai citit. Am încercat şi mi-a picat greu la suflet. L-am aruncat într-un “file” în stînga ecranului."

marți, 19 mai 2009

Vise...visuri si visari...

joi, 14 mai 2009

Am bocanci noi!!!!!!






Mi-am cumparat bocanci noi. Acum astept urmarea, pentru ca nici nu ma gandesc sa-i tin in cutie. Am vrut sa ma incalt de azi cu ei, dar m-am gandit ca si asa se vorbeste de posibile disponibilizari si... sa nu dau motiv de "probleme de sanatate mintala". Asa ca m-am gandit la doua variante de actiune:
1. Cadouri pentru restul familiei de Constantin si Elena in aceeasi nota plimbareata si "drum bun, Crengilor, pe coclauri!", sau:
2. Inscriere intr-un club de montagnarzi (am selectat deja cateva adrese) si: "va rog frumos sa ma scuzati, dar... eu v-am propus, v-am oferit, v-am asteptat, dar daca nu si nu..."
Sa vedem, pana se hotarasc oamenii, cum era montagnardul de altadata si ce ne asteapta prin muntii patriei (deocamdata).
Una peste alta, iata ca visul deveni intr-o zi realitate...Sa vedem cu restul viselor cum va fi.

vineri, 8 mai 2009

Alta calatorie in timp

Picturi din sec. XVII-XVIII, pe muzica de Mozart.

Dedicatie bunei mele prietene la implinirea unei varste inca fragede.

LA MULTI ANI, draga, iubita si pretioasa mea prietena! MULTI CU SANATATE, DRAGOSTE SI PACE!

marți, 5 mai 2009

Meditand


” Ia un zambet
si daruieste-l celui
care nu l-a avut niciodata.
Ia o raza de soare
si trimite-o acolo unde
domneste intunericul.
Descopera un izvor de apa
si spala-l
pe cel ce traieste in noroi
Ia o lacrima
si pune-o pe obrazul celui
ce n-a plans niciodata.
Ia curajul si pune-l in inima celui
care nu stie sa lupte.
Descopera viata
si povesteste-o celui
care nu o intelege.
Ia speranta si traieste in lumina.
Ia bunatatea
si da-o celui care nu stie sa dea.
Descopera iubirea
si arat-o lumii….”

Mahatma Gandhi.


vineri, 24 aprilie 2009

Poesie - CESARE PAVESE


Peisaj [VIII]

Amintirile incep odata cu inserarea
sub rasuflarea vantului sa-si ridice chipul
si sa asculte glasul raului. Apa
in bezna-i acceasi, ca-n anii ce-au murit.

In tacerea beznei urca un clipocit
prin care strabat glasuri si rasete departate;
se-alatura acestui freamat o culoare inselatoare
de soare, de tarmuri si de priviri limpezi.
O vara de glasuri. Fiece chip cuprinde
asemeni unei roade parguite o savoare pierduta.

Fiecare privire intoarsa pastreaza un gust
de iarba si de lucruri patrunse de soare, in seara
de pe tarm. Pastreaza un suflu al marii.
Precum o mare nocturna-i aceasta umbra nedeslusita
de temeri si fiori stravechi, pe care cerul o atinge usor
si-n fiecare seara se intoarce. Glasurile moarte
se aseamana cu frangerea acelei mari.

Mit

Veni-va ziua cand tanarul zeu va deveni om,
fara sa sufere, cu zambetul mort al omului
care a inteles. Si soarele trece departe
inrosind plajele. Veni-va ziua cand zeul
nu va mai sti unde erau plajele de altadata.

Te trezesti intr-o dimineata ca vara a murit
si in ochi mai navalesc straluciri
ca si ieri, si in urechi vuietul soarelui
devenit sange. S-a schimbat culoarea lumii.
Muntele nu mai atinge cerul; norii
nu se mai aduna ca fructele; in apa
nu se mai stravede nicio piatra. Trupul unui om
ganditor se pleaca, unde respira un zeu.

S-a ispravit cu soarele mare, cu mirosul de pamant,
cu strada libera, impestritata de oameni
ce ignorau moartea. Nu se moare vara.
Daca disparea careva, era in loc zeul tanar
care traia pentru toti si ignora moartea.
Peste el tristetea era o umbra de nor.
Pasul lui uimea pamantul.

Acum
oboseala domneste peste toate madularele omului,
fara chin: oboseala blanda din dimineata
care incepe o zi cu ploaie. Plajele intunecate
nu-l cunosc pe tanarul care, altadata, era de ajuns
sa le priveasca. Nici marea vazduhului nu palpita
la suflarea lui. Fata omului se lungeste
a resemnare cand zambeste pamantului.

Superbe versurile originale, cele in limba italiana. Le gasiti in volumul amintit alaturi de traduceri. Lectura placuta!

joi, 23 aprilie 2009

Bucuria altor vremi, sau bucuria altora?!...


Dupa ce l-am ascultat pe Joshua Bell interpretand "Ladies in Lavender", ( http://www.youtube.com/watch?v=LeugstvSonM&feature=related ) am ajuns si la Brahms Hungarian Dance No 1, care m-a purtat in alta lume... Multumesc. Chiar trebuie sa multumesc cuiva pentru descretirea fruntii ridate excesiv de la o vreme.
Acum ma pregatesc pentru "Primavara" lui Vivaldi. Visinul din curtea mea a nins deja, iar mixandrele se bucura de cateva zile de soare. Vreau si eu!!! Urati-mi sa ma mai bucur! Mi-e dor...
Auditie placuta!


duminică, 19 aprilie 2009

Hristos a inviat!


Lumina de dincolo de sacrificiu, speranta linistii si a mantuirii sufletelor.

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Inradacinare

M-am trezit intr-o buna zi
infipta intr-un deal, pe-o culme,
ori intr-o vale parca,
sau in nisipul divin al malului marii...
cine-si mai aminteste
si de ce si-ar aminti,
oricum, undeva in pustiu,
departe de lume.
Prinsesem radacini intr-o stare,
intr-un gand, intr-o vreme.
Doar ca vremea nu era a mea,
era vremea vremea altora.
Ramuri subpamantene lungi,
puternice,prelung rasfirate-n adancuri
se strecurau printre pietre,
prin nisip, pietris si pamant galben
in cautarea altor ramuri.
Gandeau pare-se ca celelalte ramuri
ar fi trebuit sa fie acolo,
calde, vanjoase, inmugurite chiar
in asteptare.
Pustiu. Liniste acuta.
Si iar, si tot, si inca pustiu.
In dansu-i senzual, serpuitor prin goluri,
lemnul meu nobil se lasa de bunavoie
ros de viermi, de gaze negre,
insecte fara ochi, fara urechi,
dar mai ales fara sentimente.
Chiar nu pricep bietele vietati cu aripi?
m-am revoltat contra ipocriziei lor.
Radacinile mele simt, traiesc, sunt vii,
vorbesc chiar in graiul radacinilor,
rostesc ode, canta arii intregi,
e drept... numai in limba pamantului
si-n dialectul iubirii.

Asa deci, intr-o alta buna zi,
cu coroana sublumeasca
obosita de lunga si trista-i cautare,
saturata de seva efemera
oferita cu picatura de solul exilului,
am zis:
Asta e soarta radacinilor mele!
Lasati-le macar in linistea pamantului!

joi, 16 aprilie 2009

Concert pentru Andrei


INVITATIE
la
CONCERT UMANITAR

Elevii si profesorii Liceului de Arta Ploiesti va invita
astazi, joi, 16 aprilie, ora 16.00
la Winmark Grand Center Ploiesti
la « Concert pentru Andrei ».
Necazul lui il puteti afla de pe blogul
http://andreidumitrescu.blogspot.com/
ANDREI are nevoie de NOI toti !

Nu, nu va canta Andrei de data asta, ci copiii de la Liceul de Arta, care nu stiu ce sa mai faca, pe unde sa mai umble pentru a-l ajuta pe colegul si prietenul lor. Ar trebui sa luam toti exemplu de la ei. Au inteles prea bine totul, si s-au pus pe treaba, cu tot sufletul, acoperind lumea cu glasurile lor pline de speranta.
ANDREI are nevoie de NOI toti!


duminică, 12 aprilie 2009

Pamantul deocamdata - MIRCEA VINTILA



P.S. Click totusi pe Andrei! In Duminica Floriilor inca o rugaciune din tot sufletul pentru sanatatea lui.

...iar pentru toti sarbatoritii, flori si La multi ani!

joi, 9 aprilie 2009

Tot cu Andrei in primul rand

Cand am creat acest blog, imi propusesem "chestii rafinate". A nu se intelege ca e cine stie ce de capul meu, dar ma straduiesc si eu cat pot sa nu dau prilej de rusine familiei, prietenilor, cunoscutilor, ba, daca as putea, sa ajung acolo...undeva...candva... Am scris un titlu mare :Vremuri Oameni Vieti, urmand a aduce aici petice de cultura din alte timpuri, din vietile oamenilor ce merita a reprezenta simboluri, etaloane, icoane chiar. E drept ca m-am abatut adesea si ca am trecut spre vremurile astea, spre viata mea de pilda, care nefiind justificat a umbri fondul, natura initial gandita. Dar cum nimeni nu-i perfect, eu nici atat nu pot sa fiu, eu, marele nimeni care nu mai are putere a ridica privirea din pamant. Asa se face ca indiferent ca imi va fi sau nu cu iertare haosul rezultat in spatiul asta, cale de intoarcere nu e. Ba, iata-ma din nou ocolind culmile culturii, pentru a cobora in josul vietii, al lumii, undeva foarte aproape de pamant, aici, intre oamenii de rand.
Dintre pamanteni deci, l-am luat de manuta pe Andrei, pentru prima data la noi in casa la aiversarea Martei, apoi la o sedinta cu parintii si copiii la scoala, apoi la el acasa si iata cum paradoxal de usor (pentru unii) copilul asta mi-a intrat in suflet. N-as mai vorbi despre faptul ca mare parte din sufletul meu are o eticheta :"loc bun pentru copii". Multi am visat, putini mi-au fost dati, de altii n-am avut parte...

Suferinta unui copil nu are dupa mine echivalent si nici justificare. Boala lui nu o pot vedea decat ca pe un semn de la Dumnezeu intru trezirea, intru indelung zgaltairea acelora care s-au pierdut. Atat. Un semn. Daca Dumnezeu ne da un copil, el nu trebuie decat sa traiasca, sa creasca, nicidecum sa se piarda. D-aia ni-l da, nu? Ciudateniile de care tot auzim, grozaviile de boli aparute tot mai des la copii, vin din...nu stiu, din greseli omenesti, din grave erori de calcul, din abateri impardonabile de la definitia fiintei. Iertare! De aici mai departe am limite, limite clare, pe care fara jena le fac publice.

Si daca aici am spus "gata.stop.eu nu mai inteleg.de aici incolo lucrurile ma depasesc mental.", asta nu inseamna ca m-am oprit din gandit, din meditat (ei da, ma straduiesc sa mai si meditez macar pe inserat...). Ce mai inseamna suferinta uneia ca mine, alaturi de cea a lui Andrei?! Ce surogat pare durerea sufletului meu fata in fata cu durerea parintilor lui! Aici nu mai sunt legi de comparatie. E doar penibilul unei situatii scapate de sub control...

Si ca intotdeauna, ramane speranta, ea singura gata sa se lupte chiar si cu morile de vant, ea, care inchide ochii ultima, ii inchide dupa ce au obosit de atata scurmat in pamant.

Vino, Doamne, ridica-ne privirea din nou spre soare! Da-ne speranta vie care sa ne lumineze caile, mintile, sufletele! Iarta a cata oara pacatele celor mari, dand viata cu sanatate celor mici!

luni, 6 aprilie 2009

Alaturi de Andrei si de ai lui





Andrei, colegul Martei, un copil pana mai ieri ca toti copiii, s-a transformat intr-un ghemotoc de suferinta, de durere, de disperare, si asta in doar cateva saptamani. O boala cu o denumire greu de scris, greu de citit - Osteosarcom telangiectatic (ce bine totusi ca s-au inventat termeni d-astia care sa pacaleasca copiii) - i-a intunecat primavara, pe care o dorea plina de nazbatii alaturi de copiii colegi si prieteni. Tot ea l-a purtat mai mult nevrand, decat vrand, prin colturi de jalnica tara romaneasca, prin cabinete medicale prin care doctori de toate felurile isi dadeau cu presupusul, neasumandu-si niciunul nimic. "Duceti-l cat mai repede dincolo de Oradea!", fura cuvintele care reunira intr-o definitie mai mult decat clara "meniul" pus pe tava de ministerul sanatatii din tara nimanui si-a tuturor prapaditilor. "Dar unde?", intrebara doi parinti disperati, care pana mai alaltaieri nu stiau sa-l fi durut vreodata ceva pe cel mic. Liniste... Cine si de unde sa scoata o lista cu clinici de specialitate din strainataturi, o alta lista cu medici de profil, o inca alta cu preturi pentru interventii chirurgicale de tipul ...?! Poate vreun alt parinte greu incercat, caruia copilul nu i-a mai trait ca sa apuce operatia, sau altul fericit ca fiul lui e astazi bine, chiar daca purtand proteza in locul osului eliminat odata cu tumoarea. Da, asa a aparut familia Raitmaer, care a trecut cu doar un an in urma prin aproximativ acelasi calvar. Vlad, fiul lor, e bine acum, iar parintii lui au intins 4 maini deodata parintilor lui Andrei, spre a le oferi tot ce puteau oferi. Necazul e ca niciun caz nu e identic cu un altul si ca Andrei are coastele afectate, nu piciorul si ca nu se stie inca daca acea clinica din Bologna poate sa-l gazduiasca si pe el (se pare ca in cazul lui..., nu prea). Ce face copilul intre timp? Se lupta cu otravurile citostaticelor, se razboieste cu depresiile cauzate de atmosfera de la Fundeni, se da batut inaintea branulelor care nu-i dau voie sa doarma pe burta si ... vrea mai repede acasa, vrea la scoala, vrea sa scape.
Acum un lucru e clar: nu are cum sa scape de unul singur, cum nu au cum sa scape nici de trei singuri. Asa ca, alaturi de mama, tata si puiul lor, pe pamantul acesta devenit mizerabil in loc de stramosesc, venim sa ne adunam unul cate unul intru scapare! Andrei are nevoie de noi toti!
  • Operatie in Germania sau Marea Britanie
  • Cost aproximativ: 80.000 euro
  • Pentru donatii:
  • RO97BTRL03001201A88379XX (RON)
  • RO72BTRL03004201A88379XX (EUR)
  • Beneficiar: Dumitrescu Gilda Ileana
  • Banca Transilvania, Str Malul Rosu Nr. 126 Bl 10F, Ploiesti

Cum sa va multumesc mai bine decat dorindu-va sanatate si sa va pazeasca Dumnezeu!