Tot cu Andrei in primul rand

Cand am creat acest blog, imi propusesem "chestii rafinate". A nu se intelege ca e cine stie ce de capul meu, dar ma straduiesc si eu cat pot sa nu dau prilej de rusine familiei, prietenilor, cunoscutilor, ba, daca as putea, sa ajung acolo...undeva...candva... Am scris un titlu mare :Vremuri Oameni Vieti, urmand a aduce aici petice de cultura din alte timpuri, din vietile oamenilor ce merita a reprezenta simboluri, etaloane, icoane chiar. E drept ca m-am abatut adesea si ca am trecut spre vremurile astea, spre viata mea de pilda, care nefiind justificat a umbri fondul, natura initial gandita. Dar cum nimeni nu-i perfect, eu nici atat nu pot sa fiu, eu, marele nimeni care nu mai are putere a ridica privirea din pamant. Asa se face ca indiferent ca imi va fi sau nu cu iertare haosul rezultat in spatiul asta, cale de intoarcere nu e. Ba, iata-ma din nou ocolind culmile culturii, pentru a cobora in josul vietii, al lumii, undeva foarte aproape de pamant, aici, intre oamenii de rand.

Dintre pamanteni deci, l-am luat de manuta pe Andrei, pentru prima data la noi in casa la aiversarea Martei, apoi la o sedinta cu parintii si copiii la scoala, apoi la el acasa si iata cum paradoxal de usor (pentru unii) copilul asta mi-a intrat in suflet. N-as mai vorbi despre faptul ca mare parte din sufletul meu are o eticheta :"loc bun pentru copii". Multi am visat, putini mi-au fost dati, de altii n-am avut parte...

Suferinta unui copil nu are dupa mine echivalent si nici justificare. Boala lui nu o pot vedea decat ca pe un semn de la Dumnezeu intru trezirea, intru indelung zgaltairea acelora care s-au pierdut. Atat. Un semn. Daca Dumnezeu ne da un copil, el nu trebuie decat sa traiasca, sa creasca, nicidecum sa se piarda. D-aia ni-l da, nu? Ciudateniile de care tot auzim, grozaviile de boli aparute tot mai des la copii, vin din...nu stiu, din greseli omenesti, din grave erori de calcul, din abateri impardonabile de la definitia fiintei. Iertare! De aici mai departe am limite, limite clare, pe care fara jena le fac publice.

Si daca aici am spus "gata.stop.eu nu mai inteleg.de aici incolo lucrurile ma depasesc mental.", asta nu inseamna ca m-am oprit din gandit, din meditat (ei da, ma straduiesc sa mai si meditez macar pe inserat...). Ce mai inseamna suferinta uneia ca mine, alaturi de cea a lui Andrei?! Ce surogat pare durerea sufletului meu fata in fata cu durerea parintilor lui! Aici nu mai sunt legi de comparatie. E doar penibilul unei situatii scapate de sub control...

Si ca intotdeauna, ramane speranta, ea singura gata sa se lupte chiar si cu morile de vant, ea, care inchide ochii ultima, ii inchide dupa ce au obosit de atata scurmat in pamant.

Vino, Doamne, ridica-ne privirea din nou spre soare! Da-ne speranta vie care sa ne lumineze caile, mintile, sufletele! Iarta a cata oara pacatele celor mari, dand viata cu sanatate celor mici!