marți, 10 noiembrie 2009

VASILIU BIRLIC - Vizita (Caragiale)

Umor de calitate, opera de valoare, interpretare de exceptie. Nume ... DE RENUME!

Nu mai departe ieri povesteam cuiva despre starea de indispozitie la propriu pe care mi-o da umorul care ne este oferit de la o vreme. Televiziunea, cu zeci de canale intrecandu-se in audiente, ne ofera acelasi lucru la categoria "umor" sau "divertisment" (dar aici sunt incluse si mizeriile de concursuri, emisiuni pe care le-as exclude prin lege). De la "Divertis", la "Mondeni", "Carcotasi", "Voua"... noua ne aud urechile aceleasi poante, aceleasi expresii, etc. Toti isi schimba formatul, dar si formula, migrand in goana dupa bani de la unpost la altul, pastrand insa continutul. Personajele lor se cunosc si ele: Basescu, Becali, Boc si blonde (sau brune) "varza la creierii capului" si altele pe care ma ingretosez amintindu-mi-le. Ajungi sa-ti roiasca asemenea vorbe prin cap de-a binelea, tot auzindu-le mai mult fara voie decat cu. Da, nu te obliga nimeni sa te uiti. Esti mare, poti schimba canalul, nimeni nu te opreste. Dar zic: pe bietii copiii nostri, care acum invata sa vorbeasca, sa "butoneze", cine-i invata cand trebuie sa schimbe canalul. Si dincolo, pe canalul celalalt ce gasesc?! Desene animate si filme pentru copii, traduse prin dublare (de ce nu subtitrate, caci sunt filme care se adreseaza varstelor cunoscatoare de carte), dar in care expresiile "de cartier" sunt la ele acasa. E drept, ca unele productii dezvolta imaginatia si imbogatesc vocabularul, dar la un cuvant bun, sunt poate cinci proaste, asa ca...

In fine, nici in pelicula de mai sus nu apare un copil prea educat, dar se vede clar cui apartine vina.

Acu', ca sa uitam de "necazuri d'astea", sa ne mai destindem un pic si cu alte productii cu si despre Birlic:

D'ale carnavalului http://www.youtube.com/watch?v=pDx7H-w2Fq0&feature=PlayList&p=ECF3828F114660C3&index=0

Directorul nostru http://www.youtube.com/watch?v=-F5pBlN9osY&feature=related

Centenar Birlic http://www.youtube.com/watch?v=0e2w5GU89CA&feature=related

9 comentarii:

Aurelian spunea...

Nu mai urmaresc tv-ul de ceva ani buni; doar in treacat, si foarte rar, cand mai "dau" pe la cineva si il are cocotat chiar in fata mea. Dar imi amintesc foarte bine, ceva ce-ai remarcat si tu, si anume: copiii astia chiar nu mai au la ce sa se uite, si sa invete lucruri care nu-i sunt date e tava, pe orice canal. Tin minte ca acum multi ani cand ai mei au "bagat cablul", aveam Cartoon Network in engleza, nimic subtitrat, nimic dublat in nici o alta limba, ci ENGLEZA si iar engleza. De acolo am invatat cel putin 70% din engleza pe care nu ne-au predat-o niciodata la scoala, sau o cunosteam deja cand ne-au fost prezentate parti din ea, la scoala; 'engleza de la mama ei'. Si erau si alte canale, daca stau sa-mi mai amintesc, dar fara sa lungesc prea mult subiectul, si ma refer la canale precum: RTL, Pro 7 (sieben), SAT, s.a., care m-au ajutat la fel de mult in ale limbii germane, care imi era predata in acelasi timp la scoala. M-a ajutat odata tv-ul, ii sunt recunoscator, dar acum am urcat spre alte locuri, ca sa nu le spun nivele. Toate la timpul lor, dar acum nu mai este timpul pentru ele, pentru ei, pentru noi. Cineva ar putea face un gest frumos si sa arda cutia aia de tot. Si ea si altele...

Roxana Creanga spunea...

Nu cred ca ti-ai dori s-o arda, pe ea, pe cutia-televizor. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce miros ar fi. Iti amintesc ca nu mai e lemn, ci plastic. Ca in numeroase alte cazuri, materialul natural a fost inlocuit cu produsi sintetici, mult mai de soi insa. Aceasta e lumea in care traim. Comentarii, domnule?!

Aurelian spunea...

Ar mai fi un pont: mult conservant!

Roxana Creanga spunea...

...sau bine inchise la gura si puse in bain-marie pana-si schimba culoarea. Apoi, acoperite cu o patura groasa, lasate sa se raceasca. N-am zis nimic de rau. E finalul oricarei retete de conserve, nu?!

Aurelian spunea...

Conservele-s inchise poate, dar in final tot se vor strica...
Adauga in schimb, in fiecare zi, putin praf de pe un raft, sa crezi c-au mai cazut petale, dar cand te uiti in oglinda sa te privesti mereu aceeasi...

Roxana Creanga spunea...

Da, iar trebuie sa-ti dau dreptate. Cu oglinditul... ce sa zic? In sticla nu-mi mai place sa ma vad, caci imi vad ochii mult prea tristi, iar ochii erau, dupa mine, expresia sufletului meu. In ape... ajung din ce in ce mai rar si tare dor imi e de ape. Doar ca oglindirea chipului e una neinsemnata, iar ce a sufletului, cea de pret dealtfel, nu-si mai gaseste oglinda. Am insa un picur mic, un strop de roua (Marta) in care sper ca ma voi oglindi cu bucurie toata viata.

Aurelian spunea...

Fie ca acel picur de roua, de care zici, sa creasca incet - dar sigur - intr-un iaz, fluviu, as continua cu mare sau ocean, dar oare ar fi prea mult sa o vezi astfel, chiar incepand de acum? Adica, ca pe apa in care esti Acasa, te oglindesti, caci a picurat din tine, si in care esti tu, de alta data? Poate mai fericita decat apele de azi, ieri, maine...
Stiu ca nu stiu multe, dar stiu ca planeta asta, in momentul de fata, prezinta mult prea multa caldura decat putem duce (sau mai stii, poate o putem duce, doar ca n-avem idei, sau uneori curaj s-o facem si pe aia), incat e menita sa usuce tot ce mai e ud pe-acest pamant, poate chiar si sfant...
Hai sa n-o lasam sa faca asta si sa ne amintim ca oglinda in care ar fi frumos sa (mai) privim, e cea de azi, nu cea de ieri, nu cea de maine... Cea de azi si cea de-Acasa...
Ai un dar si tine-l minte.

A. spunea...

P.S.

O sincera apreciere pentru cele scrise pe "S.A."! Sincer, si chiar "foarte sincer", n-am mai auzit/citit de la cineva (nu oricine) un sumar atat de concentrat al unui "mic ocean", cum imi place sa-i spun.
In acest caz, meritul (caci este un merit, in ochii mei) de a-ti fi dedicat acest ocean, iti apartine in totalitate, caci pentru suflete cu ochi (nu doar cu oglinzi), suflete ce-asculta alte suflete, dincolo de cuvinte (fie ele si primitive), suflete cu maini, sa inoate liber, suflete ale caror picioare au urmat si mai urmeaza cozi, sclipiri de stele, s.a., a fost si conceput, iar tot prin ele va si inota, creste - sper(am)-, cu timpul.

(nu stiu cum sa o exprim, asa ca asta-i prima versiune)


Un zambet larg.

Roxana Creanga spunea...

Stiu, vei spune ca nu trebuie sa-ti multumesc, dar daca asa simt, nu ma poti opri. Si asta pentru ca nu ai cum sa nu multumesti cuiva care-ti mai aduce o farama de speranta, de bucurie, de suflet. Atunci cand simti ca nimeni nu se mai gandeste la tine, e mai mult decat placut sa gasesti cateva randuri pe zi, fie ele si de la o persoana necunoscuta, cu mult mai tanara (cred ca nu ma insel), de care nu cu mult timp in urma m-as fi ferit. Nu-mi placeau "necunoscutele" (nu ca acum m-as omora dupa asta). In cazul tau insa, pare totul ca si cunoscut, adevarat, curat, si mai cu seama foarte profund. As mai scrie, dar probabil ca o voi face in "Jurnal". Sper sa nu dispari sau sa te transformi, cum se intampla de la o vreme cu cei care-mi aduc mai intai fericiri. Si MULTUMESC!