Nostalgii

Azi, in metrou, am auzit o discutie intre un el si o ea, proaspete cunostinte, in curs de cunoastere reciproca insa. El se interesa: "Spune-mi mai multe despre tine!" " Nu prea am ce spune", i se raspunse."Sa zicem", insista partea masculina, "pe o scara de la 1 la 10 incearca sa incadrezi starea ta actuala in plan profesional, social, sentimental..."Ea, zambind: "Stau binisor!"

Am cazut pe ganduri si pana la birou m-am tot analizat. Ce as raspunde la asemenea intrebari? Ca vietii mele sociale i-as acorda vreo 7 puncte, ca celei profesionale intre 3 si 4, iar ca la cea sentimentala m-as opri. Ei da, o doamna adevarata nu vorbeste prea mult despre acest subiect. Iar daca se insista, fara un 10 nu se poate.

M-am gandit cat de "calculate" ne-au devenit vietile, cate procente, cate zecimale, cate zerouri ne definesc ca oameni... Ca-s multumita sau ba de ceea ce sunt, de unde am ajuns, sau de ce mi-am mai planificat sa fac in urmatorii ani..., da, ma gandesc de cateva ori pe an, la propria-mi aniversare, la cea a copilulului, in postul Pastelui, sau in noaptea de Revelion. Niciodata insa nu am curaj sa trag linie sub fiecare dintre cele doua coloane. Mai mult de teama ca nerealizarile, ar putea fi mai mari decat multumirile. De fiecare data cand ajung la asemenea analize de caz mi se face dor de copilarie, de perioada fara griji majore si scormonitoare analize de constiinta. Mi-e dor iar.

Mi-e dor de jocul de-a pititea,

de cataratul prin copaci,

sa sar prin paturi

pan' se rupe un arc.

Mi-e dor si de bataile cu perne,

de tabere de iarna sau de vara,

de mersul pe jos la scoala

indiferent de vremea de afara,

de lungile plimbari cu bicicleta

pana la cazemata din padurea Paulesti.

Mi-e-un dor imens de glasul mamei

ce ne chema vara, tarziu in casa

si de inghetatele Polar pe 75 de bani.

Mi-e dor de vremurile in care

imi tremura mana in mana unui "el"

si imi frigeau obrajii

dupa un sarut furat

si nu stiu ce as mai da

pentru intaiul meu jurnal

disparut odata cu mama,

desi ea sigur nu-l putea lua.

Si multe doruri imi mai inunda sufletul, dar uneori prind bine, ca-i prea gol acolo. Dar d-aia-i suflet, si asa e prospectul lui de functionare. De garantia lui nu prea am citit niciunde si nici pe la metrou n-am auzit. Doar Dumnezeu cred ca stie, iar eu, biet pamantean...nimic.