Cu sufletul, cu gandul si cu ingerii alaturi de Cristi Minculescu

Cristi Minculescu este operat astăzi

Solistul trupei Iris va primi astăzi, o parte din ficatul soţiei sale, Rodica Minculescu într-o operaţie ce va dura în jur de 8- 10 ore.

Cristi Minculescu a plecat săptămâna trecută în Germania. El suferă de o boală ereditară, moştenită de la tatăl său, polichistică hepato-renală.
Medicul anestezist Dorel Săndesc, şeful Clincii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Timiş va face parte din echipa de anestezişti care va participa la intervenţia chirirgicală a lui Cristi Minculescu.
Solistul trupei Iris va rămâne internat în spital între trei şi patru săptămâni, iar recuperarea va dura aproximativ două luni.
Europa FM s-a decis să-i fie alături lui Cristi Minculescu, oferindu-i sprijinul moral de care are nevoie orice persoană care trece printr-o grea încercare.
Toţi care vor să-l susţină pe celebrul artist pot trimite un SMS la 0728.111.222, număr cu tarif normal, sau pot intra pe europafm.ro şi să scrie mesajul lor de încurajare, gândurile urmând că ajungă la trupa Iris!
Click aici pentru a-i transmite un mesaj lui Cristi Minculescu

(sursa: EUROPA FM)

"Ne-am trimis si noi ingerasii sa fie alaturi de el. Sa-i de-a Dumnezeu sanatate si multi ani inainte, iar la primul concert viitor vom fi in primul rand. Marta, iti promit de fata cu atata lume!"

Fara cuvinte

Teama de ... primavara fara culoare

Ieri am tras o spaima pe cinste. E intr-un fel, metastaza unei boli care a evoluat in timp, in ani sau in luni, sau in saptamani... Am concluzionat ca finalul e asta, finalul de care ma temeam si pe care in strafundurile sufletului il presimteam: sa ajung din om, ne-om. Adica?!
Ieri nu am putut sa rad, nu am putut sa plang.

Un peron intreg de oameni aproape hohotea cu privirile atintite in ecranele de deasupra capetelor, iar eu priveam disperata fetele lor. Muschii fetei se luptau sa iasa din inclestare si nimic nu se clintea pe o figura de piatra. "Vreau si eu!", as fi strigat, ca sa ma ajute cineva, dar...

Vestea ca Marta s-a taiat foarte rau, ca nu i se mai oprea sangele de mai bine de un sfert de ora, ca era singura pe deasupra, m-ar fi pus, intr-o stare a mea obisnuita, cel putin pe plans, daca nu si pe tremurat. Am pazit telefonul, am vorbit, am asteptat si iar am sunat si m-am sudat de un colt de perete, apoi de acoperisul de dincolo de fereastra, mintea nu mi s-a dus nicaieri, fiindca nici nu cred ca mai era pe aici, prin mine. Aveam o stare dementa de ducere departe de realitate. La un moment dat m-am dezmeticit, dar lacrimile?...

Nu cred ca e posibil. Toata lumea ma stie de prea sensibila, de exagerat de fraiera, de plangacioasa/bocitoare incurabila. Ei, uite ca gata! Mi-au secat si lacrimile. E tot un desert de-a lungul, de-a latul, de-a adancul, de-a... De-a inaltul nu, ca s-a prabusit de-o vreme. E o sfarseala care vine din orice si de oriunde. Oare?!

Ma urasc pentru ca scriu toate astea aici. Mai exact, pentru ca le scriu si aici. De fapt ma urasc pentru multe, dar chestia asta cu jurnalul public, online, la vedere... nu mi-a fost niciodata prea pe suflet. D-aia si declarasem la inceputuri ca nu o voi face. Uite ca nu m-am tinut de promisiune.

Recunosc ca de multe ori m-am intrebat cum de pot oamenii sa-si etaleze asa, dinaintea tuturor, dinaintea lumii intregi starile, gandurile, sentimentele, suferintele... Da, asta e, suferintele.

Probabil ca nu e omul modern cel care-si expune sufletul pe blog, ci bolnavul, suferindul acestui secol. Numai el, in cautarea unui tratament terapeutic, a unei noi retete antidepresive, numai el poate sa-si smulga sufletul dinauntru, ca sa-l intinda pe patul virtual pentru un consult amanuntit. Si, vine unul, altul, mai in serios, mai la misto, vede, citeste, isi mai da si cu presupusul, si? Cine ce asteapta? Daca nu vede si nu pricepe cine trebuie, aiurea, iti mai dezbraci si bietul suflet degeaba! Nu ajuta la nimic si te mai vezi si citit de orisicine. Te mai si rade unul, altul, ca ia uite-o si p-asta, nu e normala, auzi, sa nu poata sa rada, auzi sa vrea sa planga, auzi...

Mare prostie, mare!

Dar cu sufletul meu cum ramane? Hai, dati-va cu presupusul, daca tot m-am dedat la d-astea! O sa o dati in bara, eu stiu, pentru ca habar n-aveti ce e acolo. Nici eu nu mai stiu cateodata, dar voi, niste straini din 2, 3 zari atat de-ndepartate. Deci?!

Sunt un om viu - NICHITA STANESCU

Sunt un om viu.

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.

Abia am timp să mă mir că exist, dar

mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,

pentru că

am o idee din ce în ce mai bună

despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine

şi firul ierbii,

dintre mine şi lei,

dintre mine şi insulele de lumină

ale stelelor.

Dintre mine şi numere,

bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:

iau în serios iarba,

iau în serios leii,

mişcările aproape perfecte ale cerului.

Şi-o rană întâmplătoare la mână

mă face să văd prin ea,

ca printr-un ochean,

durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare

mi s-a tras marea înţelegere

pe care-o am pentru Ulise - şi

bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina

un pământ pustiu, rotindu-se

în jurul soarelui...

(Poate şi fiindcă există pe lume

astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi

râd rar, având mereu câte o treabă,

ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,

pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela

de-a şti,

de-a descoperi

harta universului în expansiune,

în timp ce-ţi priveşti

o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,

pe care l-ai rătăcit

şi nici măcar un anunţ, dat

cu litere groase,

nu-ţi oferă vreo şansă

să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii

plin de hieroglife,

şi ceea ce pot comunica

acum, aici,

după o descifrare anevoioasă,

dar nu lipăsită de satisfacţii,

e un poem închinat păcii,

ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,

când îmi ridic tâmpla din perne,

să se lungească-n urma mea pe paturi

moartea,

şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,

peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu

oprit.

Nici după fiecare pas,

în golul dinapoia mea rămas,

nu vreau

să urce moartea-n sus, asemeni

unei coloane de mercur,

bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,

de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită

în pământ şi-n pietre şi în schelării,

magnetic, timpul, clipită cu clipită,

gândurile mi le-nalţă

ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită

în pământ şi-n pietre şi în schelării.

Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,

s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,

lasă-l aşa cum este, răzimat

între două bătăi ale inimii mele,

ca între Tigru

şi Eufrat.

Arta lui BRANCUSI

"Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece."

În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.

Risipei se deda florarul - LUCIAN BLAGA

Ne-om aminti cândva târziu

de-aceasta întâmplare simpla,

de-aceasta banca unde stam

tâmpla fierbinte lânga tâmpla.

De pe stamine de alun,

din plopii albi, se cerne jarul.

Orice-nceput se vrea fecund,

risipei se deda Florarul.

Polenul cade peste noi,

în preajma galbene troiene

alcatuieste-n aur fin.

Pe umeri cade-ne si-n gene.

Ne cade-n gura când vorbim,

si-n ochi, când nu gasim cuvântul.

Si nu stim ce pareri de rau

ne tulbura, piezis, avântul.

Ne-om aminti cândva târziu

de-aceasta întâmplare simpla,

de-aceasta banca unde stam

tâmpla fierbinte lânga tâmpla.

Visând, întrezarim prin doruri -

latente-n pulberi aurii –

paduri ce ar putea sa fie

si niciodatã nu vor fi.

O poezie + melodie "cadou" - Intamplare simpla (NicuAlifantis ):http://www.youtube.com/watch?v=OhJt5GzD-2U

Pe langa casa omului

De la targ, acasa, din casa in gradina, din gradina inauntru. Vietate pe langa casa omului. Si... mai fara cuvinte...

O destindere de sambata seara, purtatoare (sper) de somn dulce

Scotocind prin calculatorul personal, am dat peste acest filmulet, primit cu vreo cativa ani in urma de la un prieten si care imi produce de fiecare data aceeasi stare de bine.

Doresc, cu aceasta ocazie, sa ma declar public o fana a tuturor celor cu imaginatie creatoare de frumos si nou, indiferent de formele de exprimare. Arta frate! cu alte cuvinte.

Bucurati-va si voi, chiar daca este foarte posibil sa fi vazut asemenea secvente de o gramada de ori!

NU MERGE!!!

Offf! S-a dus iar somnu' linistit. Am vrut sa fac si eu o treaba si...se vede treaba ca nu-s in stare. Ori sunt bata, ori careva de la S.C.BLOGGER S.A. sau S.R.L. vrea sa ma falimenteze. S-o fi dus vreunul sa ma cante ca bat campii in vazul lumii si... Sau poate ca filmuletul meu era expirat, ca doar cat sa mai fie valabila si frantura asta de expunere?!

Deci si prin urmare, n-am decat sa va trimit link-ul, spre a vedea singuri cam "ce pot face doua maini dibace" plus o imaginatie din acelea cum ziceam mai sus.

http://www.sandfantasy.com/videoclips.htm

Mai mult...ce sa fac si eu?... Astept eventual vreun prieten sau un necunoscut in treacat p-aici, care, impresionat de zbaterile mele spre descoperirea tainelor blogaritului, sa-mi dea o mana de ajutor sau o palma dupa ceafa. Multam anticipat!

Trup Amar - ANA BLANDIANA

Miros de trup abandonat de suflet

Sub soarele nerusinat,

Miros de trup pe care

Carnea creste,

In care sangele bolboroseste

Si, intr-un fel de harnica furtuna,

Celula cu celula se-mpreuna...

Nu te-apropia, nu ma atinge,

Amar mi-e trupul si otravitor,

Cu soarele prelins la subsuori,

Cu fluturi beti de mine, rascoliti

Din larve sfaramate de dorinti

Pe care nu pot sa le-ncapa.

Fugi!De bratele profanatoarei cruci

In care, fericita, ma urasc.

Nu-mi respira miasma-mbatatoare,

Cand sufletul ma paraseste-n soare

Ca sa te prind si sa te rastignesc.

Din seria: "La o cafea cu lapte si cu poezie". Insomniile continua. Ma duc deci la o cafea cu lapte, de dupa-amiaza si spre justificarea nedormirii.

Intru colorare...

Intru colorarea situatiei, intru pastelarea atmosferei, dar mai cu seama intru inviorarea spiritului liber sa munceasca sambata prin gospodarie, am trecut (spre derutarea publicului) de la insomnii la visul de dinainte. Cam asa era pe coclaurii pe unde am bantuit azi-noapte. Cam "belea", nu?!
Saptamana viitoare chiar ma duc la intalnire cu florile astea. Promit! Sunteti martori.

Insomnii

Desteptata din visul in care in noaptea asta urcam pe un munte pe care nu-l cunosc, presarat cu flori si tare invaluit in lumina. Nici urma de nor. Un senin de infinit de zare senina.
E clar ca mi-e prea dor. Innebunesc pana si exprimarile.
Incalzi-s-ar odata, venir-ar vremurile bune, dar-ar Domnu' soare, bocanci noi si bucurie-n suflet!

Aforisme - SENECA

Înţelepciunea este arta vieţii.
Sărac nu este cel care are puţin, ci acela care îşi doreşte mai mult.
Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac cu linguşiri.
Câtă plăcere are în sine o simplitate sinceră, care se are numai pe sine de podoabă, care nu-şi acoperă cu nimic firea.
O mare parte din bunătate presupune să doreşti să fii bun.Nu este bunătate dacă eşti ceva mai bun decât cel mai rău.

Gloata este cel mai prost interpret al adevărului.

Este mai uşor să excluzi pasiunile dăunătoare decât să le stăpânesti, si să negi acceptarea lor decât să le controlezi după ce au fost acceptate.

Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!
Eu posed cu adevărat doar ceea ce am dăruit.
Pentru aceasta m-am ascuns şi am închis uşile, ca să pot fi de folos la mai mulţi.

Unii trăiesc fără niciun ideal, fără nicio ţintă : trec prin lume ca nişte fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.

O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea dotorată neglijentei. Şi dacă vei voi să bagi de seamă, vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viaţă, făcând altceva.
Nu vrem să trăim, nici să murim; ne stăpânesc sila de viaţă şi teama de moarte.
Prin greutăţi, către stele.
Greşeşti, dacă crezi că numai pe mare limita dintre moarte şi viaţă este foarte redusă : în orice loc intervalul este deopotrivă de îngust. Este adevărat că moartea nu se arată pretutindeni atât de aproape ; dar ea este pretutindeni tot atât de aproape.

Fictiune?!...

Atat de aproape...

De la granita dintre taramuri totul, dar absolut totul apare sub o alta lumina. Probabil lumina venita de dincolo... Ochiul se transforma intr-un obiectiv cu performante inimaginabile, ce reuseste sa surprinda pana la cel mai aparent insignifiant detaliu fiecare figura, fiecare sunet, fiecare umbra, fiecare tresarire. Asa se face ca nicio masca nu mai poate transforma un chip, niciun decor indelung mesterit nu mai reuseste sa induca altceva decat realitate, pura, neinduplecata, izbitoarea realitate. Fiecare fiinta, lucru, intamplare isi are lipita eticheta dupa care incepe trierea: bune, exceptionale..., rele, mizerabile...

Un pas, cateva secunde si... Intunericul se traduce in lumina, gandul e totuna cu fapta, bucuria se permuta in tristete.

Dar culorile?! Culorile nu mai sunt culori. Le ineaca haul sau le sufoca lumina. Ce se petrece cu miile de tonuri, de nuante? Culorile simtindu-se inlaturate se razvratesc si-n lupta lor cu multi morti si raniti reusesc sa aduca totul inapoi. Dincoace.

Dincoace de soare e viaţa.

Dincolo de viaţă sunt îngerii.

Dincoace sunteţi voi.

Dincolo de subînţelesuri suntem noi.

Dincoace, ca si dincolo,

doar vorbe, gânduri, vise…

Microtexte

In urma cu vreo doua saptamani, am descoperit "Microtexte"-le, o revista a lui Michael Haulica (vezi colierul de perle al bunicii) cu ... microtexte. M-am jucat si eu si i-am trimis cateva incercari. Azi mi-a publicat una: http://microtexte.wordpress.com/.

Daca vreti sa incercati, va urez "spor!" si..."inspiratie!", nu inainte de "distractie placuta!"

Mie cam atat mi-a iesit:

Dor de duca

Incaltat bocancii grei, spre a calca sigur, apasat. Saltat rucsacul. Indesat bine suflet deja evaporat. Soarele statea inca ascuns. Cerul, nu!Imagine fugara
Coliba de chirpici fu trezită de şuieratul trenului. Curtea dormita sub umbra rufelor impecabile. În sărăcia lor, le rămăsese doar curăţenia.Decor
Plaja era pustie. Marea se involbura disperata de absenta lor. Scoicile stiau ca iubirea a schimbat decorul. Acum e pe culmi de munte. Mana
Mainile vorbesc despre om. Rau! Nu va uitati la mainile mele! Ochii mei vorbesc destul. Imi rostesc sufletul in toate graiurile.

P.S. Am uitat sa va dau amanunte. Aceste texte trebuie sa contina aprox. 135-140 de caractere (adica litere, semne de punctuatie, pauze, etc.). Va lamureste Michael pe blog.

Ziua MAMEI

Sirena salvarii sau a pompierilor ma trezi din nu stiu ce vis de 8 Martie. Privirea imi cazu pe aceeasi ferestra prospat vopsita, pe acelasi zid inalt peste care sta lipita o fasie de cer la fel de innorat. Mirosul freziilor umple binefacator incaperea. Atat. Din biblioteca se aud baladele pe care le tot ascult din zori: "Don't cry" - Guns'n Roses, "Stairway to Heaven" - Led Zeppelin ...
Dupa ce am mai facut un tur de camera, puctand ce si cum as mai putea face saptamana asta intru definitivarea lucrarilor de zugraveala, vopsire, amenajari interioare, m-am desprins de pat si am coborat mai aproape de pamant. Marta viziona un film pentru copii, savurand linistea pe care si ea si-o doreste de atatea ori. "Vezi ca ti-am pregatit ceva. Ai sa gasesti curand surpriza!"

Asa e. Dupa ce am aruncat o privire prin curte, convingandu-ma ca ar fi de iesit pe bulevard, daca..., am venit la calculator sa-mi mai verific mail-ul. Gata, s-a terminat ziua. Gata si cu felicitarile de "Ziua Internationala a Femeii". Am gasit, insa surpriza copilului: o poezie descoperita pe net in ton cu evenimentul:

De ziua ta

De ziua ta maicuta buna
Acum cand primii ghiocei au inflorit,
Ti-aduc in dar o binecuvantare
Si-un buchet de flori cu soare-nzapezit.

Si sarutandu-te iti spun “Multi ani cu Domnul!”
Cum e urarea noastra din strabuni.
Si-as vrea sa stii ca-mi esti draga,
Cum nimenea nu-mi este-n lumea-ntreaga.

Mi-am amintit de surprizele pe care le faceam la randu-mi in copilarie. Mi-am amintit cat de fericita era mama la fiecare "tablou pictat si inramat special pentru ea", sau de cosurile cu flori la care lucram cate o saptamana impletind, lipind, etc., apoi de esarfele crosetate pe care tot de la ea invatasem sa le fac. Nu mai vorbesc de "alt fel de surprize": in vreme ce parintii ieseau la o plimbare sau la un restaurant, o mobilizam si pe sora-mea si organizam o "curatenie generala" menita a modifica ordinea lucrurilor in dulapuri, vitrine, biblioteca si de a umple casa cu flori. Una si mai grozava a fost intr-un an, cand am adunat si copiii vecinilor "de la etajul 4" si am pregatit un program artistic pentru mame. Si cum regizorul isi poate oferi si rolul principal, am incheiat cantarile si recitarile cu "o compozitie proprie - chitara + voce". Dupa lacrimile spectatoarelor, s-a tras concluzia ca a fost un real succes.

Marta mea, acum ma intorc la tine. Iti multumesc din suflet pentru poezia dedicata si astept nerabdatoare prima ta auditie la viola. Pot sa plang de pe-acum?!

Tot scriind uite ca se facu aproape noapte. Mai iesim din cusca azi, ca se termina ziua? Nu pentru sarbatorit 8 Martie, ci pentru o limpezire a creierului nitelus cam incarcat si pentru o relaxare a trupului cam multicel obosit dupa sfarsitul asta de saptamana. De intrat in vreun local public, nu incape vorba. Detest chefurile intre muieri care probabil ca au inceput deja la ora asta. Doresc sa inhalez aer curat, mult aer curat. Vineri, cand ma intorceam de la gara, bulevardul era plin de indragostiti. Ma gandesc ca poate e ceva molipsitor p-acolo. Plec!

In asteptarea zilei de maine

Tot dupa soare... Si Soarele... nimic.

Da Doamne, caldura iara!

Creatie si frumos in rostirea romaneasca - CONSTANTIN NOICA

"Prin formaţia sa, dor are în el ceva de prototip: este o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părţi, ca multe alte cuvinte româneşti cu înţeles adânc şi specific. Reprezintă o contopire şi nu o compunere. S-a contopit în el durerea, de unde vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din durere, nici nu pricepi bine cum."

M-am oprit la citatul asta din cufarul cu citate d'ale lui Noica pe care le consider "cam de suflet" dintr-un amestec de cateva zeci de doruri... Of, dorurile astea, care-mi tot dau tarcoale de cand tot nu mai vine primavara! Voua nu va e dor de nimic/nimeni?

Nostalgii

Azi, in metrou, am auzit o discutie intre un el si o ea, proaspete cunostinte, in curs de cunoastere reciproca insa. El se interesa: "Spune-mi mai multe despre tine!" " Nu prea am ce spune", i se raspunse."Sa zicem", insista partea masculina, "pe o scara de la 1 la 10 incearca sa incadrezi starea ta actuala in plan profesional, social, sentimental..."Ea, zambind: "Stau binisor!"

Am cazut pe ganduri si pana la birou m-am tot analizat. Ce as raspunde la asemenea intrebari? Ca vietii mele sociale i-as acorda vreo 7 puncte, ca celei profesionale intre 3 si 4, iar ca la cea sentimentala m-as opri. Ei da, o doamna adevarata nu vorbeste prea mult despre acest subiect. Iar daca se insista, fara un 10 nu se poate.

M-am gandit cat de "calculate" ne-au devenit vietile, cate procente, cate zecimale, cate zerouri ne definesc ca oameni... Ca-s multumita sau ba de ceea ce sunt, de unde am ajuns, sau de ce mi-am mai planificat sa fac in urmatorii ani..., da, ma gandesc de cateva ori pe an, la propria-mi aniversare, la cea a copilulului, in postul Pastelui, sau in noaptea de Revelion. Niciodata insa nu am curaj sa trag linie sub fiecare dintre cele doua coloane. Mai mult de teama ca nerealizarile, ar putea fi mai mari decat multumirile. De fiecare data cand ajung la asemenea analize de caz mi se face dor de copilarie, de perioada fara griji majore si scormonitoare analize de constiinta. Mi-e dor iar.

Mi-e dor de jocul de-a pititea,

de cataratul prin copaci,

sa sar prin paturi

pan' se rupe un arc.

Mi-e dor si de bataile cu perne,

de tabere de iarna sau de vara,

de mersul pe jos la scoala

indiferent de vremea de afara,

de lungile plimbari cu bicicleta

pana la cazemata din padurea Paulesti.

Mi-e-un dor imens de glasul mamei

ce ne chema vara, tarziu in casa

si de inghetatele Polar pe 75 de bani.

Mi-e dor de vremurile in care

imi tremura mana in mana unui "el"

si imi frigeau obrajii

dupa un sarut furat

si nu stiu ce as mai da

pentru intaiul meu jurnal

disparut odata cu mama,

desi ea sigur nu-l putea lua.

Si multe doruri imi mai inunda sufletul, dar uneori prind bine, ca-i prea gol acolo. Dar d-aia-i suflet, si asa e prospectul lui de functionare. De garantia lui nu prea am citit niciunde si nici pe la metrou n-am auzit. Doar Dumnezeu cred ca stie, iar eu, biet pamantean...nimic.