El este Orizont, bunul, frumosul si blandul nostru nou prieten. L-am cunoscut azi si am simtit, asa..., un fel de dragoste la prima vedere. Marta parca ar fi calarit de cand se stie, iar eu..., am indraznit la sfarsitul lectiei ei sa rog sa incerc si eu. In copilarie mi s-a mai intamplat de 2-3 ori, dar e asa mult de atunci... ca am avut mari emotii. Totusi, mi-am amintit de visul meu din vremea in care o purtam pe Marta in pantece, cand, fiind la un pas de a cumpara o casa la tara, cu exagerat de mult teren, ma vedeam deja crescand cai si eram convinsa ca si copiii mei vor calari la fel de bine ca si mine. :) ... sau :( ... Pana la urma nici casa aia nu a fost sa fie..., nici copiii multi pe care ii visam..., nici calutii mei in curtea si in grajdurile casei ... A ramas undeva, se vede treaba, in sufletul meu bolnav de visare, ... macar visul. Azi, mi l-am vazut insa cu ochii treji, larg deschisi, razand si stralucind de fericire. Bineinteles ca nu ne vom opri aici.Orizont-ul ne asteapta. Veniiiiim!!! Venim cu morcovi, cu mere si cu zahar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu