Sarbatori cu SANATATE, liniste si vise implinite!!

Gand

Anul asta am intarziat cu urarile. Constat cu durere ca an dupa an Craciunul e tot mai trist, desi de fiecare data sper in regasirea frumusetii lui de care nu as vrea sa ma despart niciodata. Anul asta as fi fugit de lume, dar e aici ceva care ma tine legata bine, asa incat nu mi-a ramas decat sa incerc a mima macar un Craciun fericit. Am primit un gand, doua de la oameni dragi, de la prieteni si colegi, dar... am asteptat cu sufletul la gura sa se intample minunea, care, asa cum trebuia sa ma fi gandit demult nu avea cum sa se intample. M-am ridicat din fotoliul in care ma prabusisem de o vreme, am alergat dupa brad, l-am impodobit mai frumos ca niciodata, am asezat cadoul de la Mos sub el si i-am urmarit ei bucuria.


Fie un Craciun cu sanatate - pentru noi si pentru toata lumea!

Multumesc din suflet!

Note ramase pe semnul de carte

Feeria noptii se intinde pe stradute mici, cu cafenele si baruri cochete, unde, la lumina lumanarilor indragostitii asculta jazz in surdina, unde turistii din toate colturile lumii se uita curiosi pe la ferestre, ca mai apoi sa-si continue drumul spre zonele “belle-vedere” din care sa poata privi visatori panorama Parisului.

***

Terasele improvizate inunda trotuarele, cu mesele lor aranjate pe un singur rand, cu scaunele puse pe o singura parte, asa incat, in vreme ce beau o cafea sau un pahar cu vin, perechile de toate varstele sa poata urmari promenada trecatorilor.

Nimeni nu se grabeste, nimeni nu tipa, totul pare de un calm ireal si de o eleganta discreta, rara.

***

Sena nu e deloc agitata. Se mai lasa tulburata doar din timp in timp de trecerea vapoarelor-restaurant, de pe care lucirile lumanarilor se oglindesc in intunecimea apelor.

***

Pare ca totul se petrece in alta lume.

Oglinda

Nu, nu era o oglinda pentru trupuri, era una pentru suflete.

Se privi in ea si oglindirea ii aparu asa: ... Nu o surprindea nimic. Simtea dinauntru atatea si de atat de mult timp, incat oglinda nu-i transmitea nici o noutate. Era acolo sufletul ei brazdat, fisurat, frant; era ea insasi, asa cum se cunostea bine, ea goala, fara haine, fara carne, fara nimic din ceea ce ar putea vedea lumea. Pe un colt de mobila veche, matuita, patata de vreme, din imediata vecinatate a oglinzii, se odihneau chipurile alor ei. Se gandea ca erau si ei un soi de detectoare, mai ceva ca oglinda pe care o avea in fata. O clipa, dar numai o clipa se jena gandindu-se ca Ei stiu tot si ca, probabil o judeca, asa cum si-i amintea de morali, de conservatori, de... exagerati uneori.
Oglinda nu avea cum sa o vorbeasca nici de rau, nici de bine. I se adresa doar ei, atentionand-o asupra unei bucati de suflet mai afectate decat alta.

Se recunostea perfect in imaginea aceea. Nu se speria de nimic din ceea ce ar fi putut insemna prevestirile din cristal. Stia ca erau atatia pe lume cu radiografii asemanatoare cu a ei, altii mult mai grav diagnosticati de oglinzile lor, iar altii, cei mai tristi pesemne, care nu stiau sau nu aveau curajul sa se caute si care-si duceau ranile fara a le mai pasa ... pana unde. Fusese si ea tentata adesea sa se lase prada nepasarii, dar pare-se ca firea o facea mai grijulie. Nu numai. Isi dorea din toata fiinta ei sa se vindece, la fel cum ar fi fost in stare sa faca orice pentru a-i vindeca si pe altii.
Altii?... Se intrista din nou. Altii nu credeau in ea, altii si-o imaginau ca pe altele, altii ramaneau la fel de departe din nepasare, din teama, din ... greseala. Tot din greseala si ea le trimitea gandurile ei, vesti despre starea sanatatii sufletului ei, despre cum ba se mai vindeca, ba intra iar in coma. Nu ar fi trebuit sa o faca pentru a nu le alimenta proastele interpretari. Ii scuza de fiecare data. Stia ca ei nu se pot transforma in oglinzi pentru suflete si ca inaintea lor ea nu reprezenta decat un trup comparabil cu un altul, un morman de carne rumena, posibil bine mirositoare, starnitoare de simturi primare si atat.

Se intoarse si ea la propriile-i simturi. Se privi din nou in oglinda, cautandu-se pe ea omul, sau fiara, sau nimicul. Tot sufletul se arata mai clar, in vreme ce faptura aparea doar in constiinta ei. Se vedea la fel de bine, tanjind dupa o farama de dragoste adevarata, dupa o vorba simpla, dupa o floare pe care sa nu si-o mai cumpere singura, dupa o imbratisare pe un peron- la plecare sau la venire, dupa atat de multe... Se privea si visa la trairi de acum un veac sau de peste alte doua. Timpul parea atat de departe. Parea izolata in prezentul trist pe care il avea in oglinda, iar trecutul si viitorul nu mai aveau nici o forma, nici un continut. Simti o imbratisare care ii taie respiratia, o caldura si un sarut care o purtara in alte lumi. Se bucura gandind cat de puternic ii era visul. Inca o mai facea sa simta cate ceva. Nu avea insa vreun semn ca era o reminiscenta a trecutului sau o premonitie demna de sperante.
Se trezi plangand dupa coltul de cer sau de pamant pe care sa-l poata arata cu degetul intr-un apus si un rasarit de soare.

Ramase impietrita. Marturisise totul. De fapt, bucata aceea de cristal o facuse sa se vada asa cum era. Nu-si accepta greseala de a fi recunoscut toate astea desi nimeni altcineva decat oglinda nu o indemnase sa o faca.
Fugi sa-si puna carnea pe ea si sa se acopere cu o patura groasa. Sa se cuibareasca in coltul celalat al camerei si sa taca, sa taca, sa taca... Creada fiecare ce o vrea. Ea nu se mai jena sa bantuie asa goala prin lume, fara haine, fara carne, doar cu sufletul la vedere, pana ce or pricepe toti cu cine au de-a face.

Tristeti

Trandafirii de pe urma...

Yves Montand - Les roses de Picardie

In amintirea altor vremuri-oameni-vieti...
indraznind a visa la cele viitoare

Si toate astea numai ...

pentru ca cerul e albastru
de unde si gandul ca intr-un cer orange, verde sau violet
lucrurile ar putea sta mai ... fara lacrimi

"Intr-un cer violet ..."

Tie

Sunt Nimeni desi uneori ma simt Cineva.
Ma stii de undeva, nici nu mai stim de unde,
Parca te-am zarit si eu demult
La un colt de lume vie sau
Intr-o pagina de viata abstracta.
Mi te imaginez mereu acolo,
Ocupat cu d'ale tale, d'ale Lumii ori ne-Lumii.
Stii bine ca nu te voi chema
Chiar daca buzele mele freamata
Ca pentru ele insele: "Vinooo..."
Astept miracolul prin care o vei face tu.
Trec zilnic pe la tine, iti las la usa o prajitura,
Un ceai cald de fructe de padure;
Vinul bun l-am pus la pastrare.
Ma bucur sa te aud dincolo de poarta,
Sa te vad dincolo de zid...
Mirosul de vant si de ceata razbate
Din locurile pe unde treci.
Plec de fiecare data cu o lacrima grea
De fericire amestecata cu tristete,
Care sta acolo peste zi,
Pentru ca seara, tarziu, sa o stergi
Cand vin sa ma cufund in bratele tale
Sa te aud soptindu-mi ca prin in vis:
"Dormi in liniste!"
Un alt mod de a zice: "Odihneste-te in pace!"
Parea ca ai inteles bine cata nevoie am
De Liniste, de Aer, de Lumina,
Doar ca de acolo, din zarea ta
S-au anulat toate zborurile spre Pamantul meu,
Fiindca s-a aflat pan' si acolo
Ca aici e totul rece, negru...
Asa-i de cand e lumea, pamantul.
Caldura o purtam inauntru-mi,
O mai simt si acum uneori.
E precum lava unui vulcan cuminte,
Zacand in craterul adanc,
Calculand continuu cand si cum sa erupa
Asteptand semnul care sa comande revarsarea
Dar nedorind sa produca pagube materiale
Si nici intr-un caz umane.
I-am auzit pe unii vorbindu-ma pe la colturi
Ca n-ar fi rau sa-mi donez caldura.
Ar fi o oarecare sursa de energie
Pe care bineinteles ca nu o vor pomeni
Revistele lor de specialitate -
Cercetatorii se ocupa mereu cu altceva.
Eu insa ma gandesc ca
Tu, doar tu ai putea sa o transformi in
O mie noua sute nouazeci si noua
De cuvinte datatoare de viata.

Inserare

Inserare

de toamna.

* * *
Intr-o seara de toamna ...

Paul Verlaine (1844-1896) - Chanson d'automne

Les sanglots longs
Des violons
De l'automne
Blessent mon coeur
D'une langueur
Monotone.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l'heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure

Et je m'en vais
Au vent mauvais
Qui m'emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

Aristide Maillol (1861-1944) - La nuit

Seara inainte de ... "Noapte". Pasi marunti, osciland intre melancolie si extaz. Drum fara tinta. Simturi si simtiri la limite indescriptibile. Freamat in culoare, nemiscare in forma. Ganduri, trairi, imaginatie, visare ...

Istorie impletita cu arta, comori fara de care lumea ar fi fost doar un taram sterp. Si toate acestea in miezul unei "Toamne", marea opera pe care autorul ei nu o semneaza niciodata, dar in fata careia ramanem intotdeauna inmarmuriti in contemplare.

Silueta neagra, ghemuita, intr-o tacere rece singulara, inconjurata de zgomotul linistitor al fosnetului dimprejur. Trepte pe care talpile urca tematoare, spre a nu strivi vreo ultima suflare de frunza prabusita. Dincolo, sus, un suspin imaginar izvorat paradoxal din neclintirea trupului daltuit.

Maiestria redarii nu doar a formelor, ci si a starii, transmite nevoia femeii de bronz de a fi atinsa, de a i se desclesta bratele sprijinite pe genunchii adunati, de a i se ridica cu blandete fruntea cazuta in tristete, de a fi privita si de a-i fi ascultat sufletul graind.

Intr-un colt, la doar cativa pasi distanta, o banca goala purtand inscriptia marturiei suferintei ei. Parea ca asteptase acolo, mult, atat de mult incat trecusera secole de cand nimeni nu venise sa o vada, de cand nimeni nu o mai auzise razand, de cand nimeni nu-i mai atinsese rotunjimile dezgolite, de cand ... nimeni ... Se retrasese pe cubul de piatra de unde isi plangea zilele, anii, epocile. Doar frunzele cazand ii mai mangaiau din vreme in vreme trupul, in toamna asta, si-n alta, si-n altele...

In alt colt, morman de nesuflare, adunat de vant si imprastiat iar, gramada de frunze trecute peste ea in vartejuri timpurii fara sa fi putut alina vreuna din durerile sale.

Perdea galbena de increngaturi retezate periodic, lasand sa patrunda doar farame de lumina dinspre lumea de dincolo, dinspre lumea vie, spre femeia din "Noapte".

Mai multe despre Maillol si muza sa, aici.

Théodore Rousseau - L'allée des châtaigniers

Cateva randuri despre ceea ce se poate petrece in spatele unui tablou

atu

singurătatea mea.
marele meu atu
în faţa lumii în care trăiesc,
viciul meu,
ascuns adânc,
până în străfundurile
fiinţei mele,
mă-ndeamnă să-mi aştept
pacea şi împăcarea,
întocmai ca bătrânul grec,
care, pe malul mării,
îşi privea tăcut corăbiile înecate
de ultimul măcel
al sufletului său.

[nicu alifantis - scrisori nedesfacute]

Norah Jones - Broken

Björk ft. Thom Yorke - I've seen it all

Björk & Thom Yorke

...
I've seen it all, I've seen the dark
I've seen the brightness in one little spark.
I've seen what I chose and I've seen what I need,
And that is enough, to want more would be greed.
I've seen what I was and I know what I'll be
I've seen it all - there is no more to see!
...

Fenomene simple

Fenomenele cele mai simple, cele mai elementare ale Naturii sunt susceptibile de infinit de multe interpretari. Cu cat fenomenele devin mai complexe, cu atat posibilitatile de variata interpretare se imputineaza. De aceea, marii poeti se intorc mereu la cele simple.
[Lucian Blaga - Aforisme - Din duhul eresului - Humanitas - 2008]

* *
*

Il pleure dans mon coeur
Comme il pleut sur la ville ;
Quelle est cette langueur
Qui pénètre mon coeur ?

Ô bruit doux de la pluie
Par terre et sur les toits !
Pour un coeur qui s'ennuie,
Ô le chant de la pluie !

Il pleure sans raison
Dans ce coeur qui s'écoeure.
Quoi ! nulle trahison ?...
Ce deuil est sans raison.

C'est bien la pire peine
De ne savoir pourquoi
Sans amour et sans haine
Mon coeur a tant de peine !

Monogramele - un alt fel de istorie

A indragi monogramele brodate este intr-un anume fel a cauta o alta cale de a intelege istoria, istoria mica, istoria nescrisa, istoria alor nostri.
Mi s-a intamplat in multe randuri, inca din vremea cand bunicii imi mai erau in viata, sa dau peste cate un lucru ori sa am la indemana multe obiecte, textile in special, cu monograme. Cautam de fiecare data sa dezleg semnificatia acelor incolaciri de cusaturi, sa identific literele si sa duc pana la capat investigatiile legate de cei ale caror nume erau "incrustate" acolo. Lenjerii, prosoape de baie, stergare de bucatarie si mai cu seama batiste. Indiferent ca erau din in, bumbac ori matase, de marime mai mica ori mai mare, cu sau fara decoratiuni florale, cusaturile acelea mi-au parut dintotdeauna de o finete fara seaman. Nici cea mai sofisticata rochie sau cel mai delicat guler de dantela nu puteau echivala cu crampeiul de tesatura pe care erau "sculptate" numele unor oameni.


Intrand in detaliile aparitiei si utilizarii monogramelor brodate din vechime, aflam ca pe la inceputul secolului al XIX-lea, a sti sa brodeze era o dovada de educatie aleasa pe care doamnele din inalta societate se straduiau sa o impuna fiicelor lor. Iar daca pentru burghezia feminina broderia devenea o pasiune, transformandu-se adesea in arta, pentru fetele sarace insemna o sursa de venit. Se luptau sa coasa cat mai bine, cat mai mult pentru a castiga putinii banuti pe care doamnele mai putin pricepute sau mai comode din fire ii plateau pentru acest mestesug.
Dincolo de originea decorativa atribuita monogramelor brodate, aflam ca era vorba si de utilitatea lor. In vremurile acelea, cand regulile de igiena nu erau ca cele de azi, lenjeria de casa se schimba mai rar (cam la 2 saptamani), iar curatarea ei se facea la trecerea din sezonul cald in cel rece si invers, deci de doua ori pe an. Este lesne de dedus necesitatea de a avea pe de o parte suficient de multe seturi de schimb, iar apoi existenta unei metode de identificare necesare trimiterii rufelor la lavanderie. De aici utilitatea "lenjeriilor marcate".
Inscriptionarea respectiva cuprindea initialele numelui si ale prenumelui (prenumelor) pentru tinerele domnisoare sau ale sotului si sotiei, in cazul unui cuplu casatorit.
Sa nu uitam de alcatuirea trusoului unei fete de maritat, pentru care se lucra uneori timp de 10 ani si care cuprindea elemente atat de lenjerie pentru casa, cat si de lenjerie de corp foarte bine stabilite. Astfel aflam ca lenjeria de casa trebuia sa insumeze 18 perechi de cearsafuri, 30 fete de perna, 2 seturi de sorturi, 8 seturi de servete de bucatarie, 4 seturi de prosoape, 5 fete de masa cu 5 seturi de servete de masa. Setul era de obicei o duzina. Lenjeria de corp a tinerei mirese cuprindea printre altele (24 camasi, 8 combinezoane (furouri), 8 corsete, 8 jupoane) si 48 batiste.
Exista un cod bine definit care impunea reguli clare asupra continutului, marimii si pozitiei pe care monogramele le puteau avea in functie de obiectul textil pe care urmau sa fie brodate. De exemplu se stia exact cand trebuia centrata, la ce distanta de margine, pe care latura sau in care colt urma sa fie amplasata broderia. Indiferent de tipul scrierii ( gotic, roman, englez sau fantezie) marimea trebuia respectata intocmai: 12 mm pentru batiste, 16 mm pentru lenjeria de corp, 23 mm pentru servete, prosoape, fete de masa, ajungand pana la 43 - 90 mm pentru lenjeria de pat.


Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, obiceiurile oamenilor deopotriva. Nu mai e nevoie de o broderie care sa deosebesca lenjeriile noastre de ale altora, fiecare are in casa masina de spalat care poate curata zilnic prosoapele sau fetele de masa, toata lumea foloseste batistele de hartie si tot asa... Cat despre trusoul fetelor de maritat, ce sa mai vorbim, caci aici subiectul e atat de vast, de la dureros la incredibil dar, din pacate, adevarat. Asta in fericitul caz in care este cunoscut termenul de "trusou".
Ma gandesc totusi ca monogramele brodate ar trebui sa nu dispara, daca nu din sentimentalismul unor mame care au apucat sa doarma candva in lenjeriile bunicii ori sa-si stearga lacrimile cu batiste adevarate, macar din pretuirea unui soi de arta sau a amintirilor de in, bumbac sau matase ale celor ce s-au dus.

Privind imprejur ...