joi, 29 iulie 2010
marți, 27 iulie 2010
Sa imbatranim frumos!
El este Nelu, Nelu al meu, Nelu de la Predeal, Nelu - care tine pe Nati,
Nati a mea, Nati - sora lu' bunica-miu Emil,
Emil al meu, Emil - tata lu' Coralia,
Coralia a MEA, Coralia - mama MEA.
Nelu e, care va sa zica, un stra-unchi prin alianta din partea mamei si e predelean cel putin de cand il stiu eu. Tatal lui, "Domn' Tata" s-a insurat cu o italianca frumoasa, mama lui si au avut trei copii: pe Lili, pe Nelu si inca un baiat care a murit foarte de tanar, al carui nume imi scapa.
Nelu a implinit saptamana trecuta o gramada de ani, nici macar nu cred ca mai conteaza cati. Ceea ce mi se pare minunat este ca arata asa cum il vedeti la cei ... destui peste 80 de ani ai sai.
A fost meteorolog o viata - 5 ani la statia meteo de la Omu ('49-'54) si inca 40 in Predeal, la statia de pe Cioplea. Schior medaliat an de an pana acum 2-3 ani, cand a hotarat sa nu mai concureze din motive... din cateva motive. Nu, nu ca nu ar mai fi putut, asta in nici un caz.
Nelu face parte din viata mea si din majusculele incredintate copilariei mele. Vacante intregi am fost "partenera" lui de drumetii, indiferent de anotimp.
Vara stateam la ei cel putin o luna, iarna aproape toata vacanta, primavara la fel, iar incepand de prin clasa a 7-a mergeam la Predeal chiar si in timpul scolii. Pe vremea aia se invata si sambata. Mama ma astepta cu rucsacul pregatit in hol, dandu-mi timp doar sa ma schimb si sa inghit ceva pe fuga. Plecam la gara, luam primul tren si uneori (iarna) ajungeam pe intuneric la Predeal, unde Nelu ma astepta la gara bucuros. Asta se petrecea sambata seara, iar duminica porneam in zori pe munte, de unde ne intorceam spre seara, cand iar abia mai aveam timp sa ajung pe graba la gara.
Vara, in zilele in care era liber (lucra la ture la statie), drumetiile erau lungi. Ne sculam pe la 4-5, luam trenul (caci nu bateam numai muntii din preajma) si cand se lumina mai bine de ziua incepeam urcusul. Nu aveam voie sa facem pauze sau in orice caz, chiar daca ne opream sa ne mai tragem sufletul, nu trebuia sa ne asezam cumva. Ragazul dura 1-2 minute, vreme in care primeam cate o patratica de glucoza si atat. Ajunsi pe creasta, admiram imprejurimile, sorbindu-i vorbele ce descriau muntii, vaile, flora si "semnele meteorologice", scoteam ce aveam prin traista (chestii d'ale gurii, dar foarte "cu masura"), ne racoream cu cate o gura, doua de apa si: "La drum, copii!"
N-am spus ca Nelu si Nati nu au avut copii, copiii lor, dar au fost intotdeauna innebuniti dupa cei ai rudelor, ai prietenilor, ai orisicui. Asa ca in aceste vacante despre care pomeneam, "gasca" era destul de mare: eu si sora-mea, Andrei, nepotul unei prietene de la Bucuresti, Brandusa, nepoata altei prietene de la Sibiu, Bogdan, nepotul lu' tanti Lili tot de la Bucuresti, Claudiu, nepotul Spiridonestilor, vecinii de peste drum, si altii, si altii.
Nelu era fericit cu noi. Si noi cu el.
E si azi la fel de bucuros cand are oaspeti si cand iese insotit la plimbare. Azi ii au si pe Tamina si Marius care sunt ca si copiii lor.
In zilele in care lucra, aveam "traseul" stabilit de cu seara. Bineinteles prin imprejurimi si numai pe carari marcate. Nu am precizat ca atunci cand mergeam cu el, nu prea aveam treaba cu marcajele. Nelu era in munti ca la el in gradina.
Nici pe ploaie nu stateam in casa. Cizme de cauciuc, pelerine de ploaie si eventual umbrele, fiecare cu umbrela lui, daca Nati insista innebunita ca "ne scoate pe coclauri pe asa o vreme" si gasea el un traseu mai putin noroios. Era minunat!!
Muntele era minunat, timpul era minunat (oricare ar fi fost el), Nelu era minunat.
Nelu e la fel de minunat si astazi.
Sambata, mergand la ei cu Marta, am plecat la Susai. Nu mai fusesem de mult, iar cea mica niciodata. Am plecat singure, caci el avea treaba prin oras. Pe Polistoaca, pe la jumatatea drumului, ne-a prins din urma. Noi mai cascam gura dupa flori, dupa melci, dupa scorburi, cand la un moment dat il vedem in urma noastra. Doamne, cat m-am bucurat!! A mers cu noi. I-am facut o gramada de poze. I le-am aratat si i-au placut. Nu-s prea grozave, eu stiu, dar mai mult... n-am fost in stare. La un moment dat nu m-am putut abtine si l-am imbratisat cat am putut de strans, l-am pupat si mi-au dat lacrimile de emotie. Nu prea pomeneam pe vremuri "sentimentalisme" d'astea. Doar eram "oamenii muntilor", frumosi, puternici, nu flescaituri tremurande de emotii ieftine.
Am retrait parca in clipele acelea toata copilaria si adolescenta mea, m-am invartit cu ochii inchisi, cu capul lasat pe spate si cu mainile intinse, asa cum faceam pe fiecare varf de munte cand fierbeam de fericire, m-am ridicat la cer si m-am intors pe ierburile aspre, am cantat si m-am bucurat pana la ultima suflare, ... ultima suflare ... pe care candva, cand va fi sa fie ceasul, mi-as dori sa mi-o dau intr-o asemenea stare de BINE.
Sa imbatranesc frumos si sa mor fericita!
Iar Nelu sa ma duca pe muntii din toate lumile, in toate anotimpurile si-n toate vesniciile.
Nati a mea, Nati - sora lu' bunica-miu Emil,
Emil al meu, Emil - tata lu' Coralia,
Coralia a MEA, Coralia - mama MEA.
Nelu e, care va sa zica, un stra-unchi prin alianta din partea mamei si e predelean cel putin de cand il stiu eu. Tatal lui, "Domn' Tata" s-a insurat cu o italianca frumoasa, mama lui si au avut trei copii: pe Lili, pe Nelu si inca un baiat care a murit foarte de tanar, al carui nume imi scapa.
Nelu a implinit saptamana trecuta o gramada de ani, nici macar nu cred ca mai conteaza cati. Ceea ce mi se pare minunat este ca arata asa cum il vedeti la cei ... destui peste 80 de ani ai sai.
A fost meteorolog o viata - 5 ani la statia meteo de la Omu ('49-'54) si inca 40 in Predeal, la statia de pe Cioplea. Schior medaliat an de an pana acum 2-3 ani, cand a hotarat sa nu mai concureze din motive... din cateva motive. Nu, nu ca nu ar mai fi putut, asta in nici un caz.
Nelu face parte din viata mea si din majusculele incredintate copilariei mele. Vacante intregi am fost "partenera" lui de drumetii, indiferent de anotimp.
Vara stateam la ei cel putin o luna, iarna aproape toata vacanta, primavara la fel, iar incepand de prin clasa a 7-a mergeam la Predeal chiar si in timpul scolii. Pe vremea aia se invata si sambata. Mama ma astepta cu rucsacul pregatit in hol, dandu-mi timp doar sa ma schimb si sa inghit ceva pe fuga. Plecam la gara, luam primul tren si uneori (iarna) ajungeam pe intuneric la Predeal, unde Nelu ma astepta la gara bucuros. Asta se petrecea sambata seara, iar duminica porneam in zori pe munte, de unde ne intorceam spre seara, cand iar abia mai aveam timp sa ajung pe graba la gara.
Vara, in zilele in care era liber (lucra la ture la statie), drumetiile erau lungi. Ne sculam pe la 4-5, luam trenul (caci nu bateam numai muntii din preajma) si cand se lumina mai bine de ziua incepeam urcusul. Nu aveam voie sa facem pauze sau in orice caz, chiar daca ne opream sa ne mai tragem sufletul, nu trebuia sa ne asezam cumva. Ragazul dura 1-2 minute, vreme in care primeam cate o patratica de glucoza si atat. Ajunsi pe creasta, admiram imprejurimile, sorbindu-i vorbele ce descriau muntii, vaile, flora si "semnele meteorologice", scoteam ce aveam prin traista (chestii d'ale gurii, dar foarte "cu masura"), ne racoream cu cate o gura, doua de apa si: "La drum, copii!"
N-am spus ca Nelu si Nati nu au avut copii, copiii lor, dar au fost intotdeauna innebuniti dupa cei ai rudelor, ai prietenilor, ai orisicui. Asa ca in aceste vacante despre care pomeneam, "gasca" era destul de mare: eu si sora-mea, Andrei, nepotul unei prietene de la Bucuresti, Brandusa, nepoata altei prietene de la Sibiu, Bogdan, nepotul lu' tanti Lili tot de la Bucuresti, Claudiu, nepotul Spiridonestilor, vecinii de peste drum, si altii, si altii.
Nelu era fericit cu noi. Si noi cu el.
E si azi la fel de bucuros cand are oaspeti si cand iese insotit la plimbare. Azi ii au si pe Tamina si Marius care sunt ca si copiii lor.
In zilele in care lucra, aveam "traseul" stabilit de cu seara. Bineinteles prin imprejurimi si numai pe carari marcate. Nu am precizat ca atunci cand mergeam cu el, nu prea aveam treaba cu marcajele. Nelu era in munti ca la el in gradina.
Nici pe ploaie nu stateam in casa. Cizme de cauciuc, pelerine de ploaie si eventual umbrele, fiecare cu umbrela lui, daca Nati insista innebunita ca "ne scoate pe coclauri pe asa o vreme" si gasea el un traseu mai putin noroios. Era minunat!!
Muntele era minunat, timpul era minunat (oricare ar fi fost el), Nelu era minunat.
Nelu e la fel de minunat si astazi.
Sambata, mergand la ei cu Marta, am plecat la Susai. Nu mai fusesem de mult, iar cea mica niciodata. Am plecat singure, caci el avea treaba prin oras. Pe Polistoaca, pe la jumatatea drumului, ne-a prins din urma. Noi mai cascam gura dupa flori, dupa melci, dupa scorburi, cand la un moment dat il vedem in urma noastra. Doamne, cat m-am bucurat!! A mers cu noi. I-am facut o gramada de poze. I le-am aratat si i-au placut. Nu-s prea grozave, eu stiu, dar mai mult... n-am fost in stare. La un moment dat nu m-am putut abtine si l-am imbratisat cat am putut de strans, l-am pupat si mi-au dat lacrimile de emotie. Nu prea pomeneam pe vremuri "sentimentalisme" d'astea. Doar eram "oamenii muntilor", frumosi, puternici, nu flescaituri tremurande de emotii ieftine.
Am retrait parca in clipele acelea toata copilaria si adolescenta mea, m-am invartit cu ochii inchisi, cu capul lasat pe spate si cu mainile intinse, asa cum faceam pe fiecare varf de munte cand fierbeam de fericire, m-am ridicat la cer si m-am intors pe ierburile aspre, am cantat si m-am bucurat pana la ultima suflare, ... ultima suflare ... pe care candva, cand va fi sa fie ceasul, mi-as dori sa mi-o dau intr-o asemenea stare de BINE.
Sa imbatranesc frumos si sa mor fericita!
Iar Nelu sa ma duca pe muntii din toate lumile, in toate anotimpurile si-n toate vesniciile.
luni, 26 iulie 2010
Bijuterii
Nu pun pret pe aur, nici pe argint, nici de diamante... Nu stiu sa deosebesc o piatra pretioasa de o "facatura". Iubesc podoabele din lemn, din lut si ... din ROUA. Sunt pe cat de simple, pe atat de ... inconfundabile.
miercuri, 21 iulie 2010
Dragostea - Mircea Cărtărescu
1
deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.
mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.
mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe safaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.
umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.
2
era o corabie din pânză de păianjen.
călătorea pe marginea curcubeului negru
ca pe marginea unei batiste cu chenar.
mama vedea în jur norii de staniol
care îi reflectau chipul.
din când în când, bombardierele americane
se încurcau în cuiburile de păianjen
ale tambuchiului, ale bocaportului
dar mama, la etravă
le apuca delicat între degete
şi le lansa apoi, descurcate şi zbârnâind
ca pe nişte modele din balsa şi celofan.
încă era curajoasă, deşi în corpul de porţelan
picurase stropul de sânge.
deşi părului ei săpat în diamant
i se tociseră vârfurile.
deşi sub bluza ei de gumă arabică
i se arcuiseră sânii.
încă era curajoasă
încă era orbitoare.
.
.
.
...
căci dragostea este totul
iar totul este făcut mai ales din nimic.
deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.
mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.
mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe safaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.
umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.
2
era o corabie din pânză de păianjen.
călătorea pe marginea curcubeului negru
ca pe marginea unei batiste cu chenar.
mama vedea în jur norii de staniol
care îi reflectau chipul.
din când în când, bombardierele americane
se încurcau în cuiburile de păianjen
ale tambuchiului, ale bocaportului
dar mama, la etravă
le apuca delicat între degete
şi le lansa apoi, descurcate şi zbârnâind
ca pe nişte modele din balsa şi celofan.
încă era curajoasă, deşi în corpul de porţelan
picurase stropul de sânge.
deşi părului ei săpat în diamant
i se tociseră vârfurile.
deşi sub bluza ei de gumă arabică
i se arcuiseră sânii.
încă era curajoasă
încă era orbitoare.
.
.
.
...
căci dragostea este totul
iar totul este făcut mai ales din nimic.
Poezia intreaga aici.
Intre timp - uri...
"Les caracteres de ce temps -L'avocat"A nu se confunda cu:
Robert Henri (1865-1929)
marți, 20 iulie 2010
duminică, 18 iulie 2010
Nesiguranta
Pamantul de sub picioare se pierdea printre ganduri.
Un pas...,
inca unul...,
si inca unul..., si...
...Oprirea poate insemna repaus, ajungere, asteptare, teama, oboseala,
... ori pura si simpla prezenta la apel.
Pe urma s-ar putea ca lucrurile sa o ia de la capat.
...Totul depinde de calauzirea pasilor.
De acolo siguranta sau
pierderea de sub picioare...
marți, 13 iulie 2010
Bucurestiul de altadata si ...
Cheama-ma intr-o zi
la intalnirea perechilor de ochi,
la ora aceea, mult dupa miezul zilei,
la care perechile de ochi
isi intersecteaza conurile vizuale
intrand fiecare in campul celeilalte,
facand schimb de lumini si intunecimi
cu cel ce sta dinainte,
intinzandu-si unele altora mainile
intru chemare si gasire...
Cheama-ma intr-o noapte
la intalnirea perechilor de maini,
la minutul acela, putin inainte de miezul noptii,
la care perechile de maini
isi unesc epidermele
patrunzand fiecare in senzitivul celeilalte,
facand schimb de caldura si raceala
cu cel ce sta dinainte,
intinzandu-si unele altora gandurile
intru chemare si gasire...
Cheama-ma intr-o zi
la intalnirea perechilor de ganduri,
la minutul orei din zi si din noapte,
la care perechile de ganduri
isi compun povestile
dansand fiecare in dansul celeilalte,
facand schimb de bucurii si tristeti
cu cel ce sta dinainte,
intinzandu-si unele altora visele
intru chemare si gasire...
Cheama-ma!
Intersecteaza-ma! Uneste-ma! Compune-ma!
la intalnirea perechilor de ochi,
la ora aceea, mult dupa miezul zilei,
la care perechile de ochi
isi intersecteaza conurile vizuale
intrand fiecare in campul celeilalte,
facand schimb de lumini si intunecimi
cu cel ce sta dinainte,
intinzandu-si unele altora mainile
intru chemare si gasire...
Cheama-ma intr-o noapte
la intalnirea perechilor de maini,
la minutul acela, putin inainte de miezul noptii,
la care perechile de maini
isi unesc epidermele
patrunzand fiecare in senzitivul celeilalte,
facand schimb de caldura si raceala
cu cel ce sta dinainte,
intinzandu-si unele altora gandurile
intru chemare si gasire...
Cheama-ma intr-o zi
la intalnirea perechilor de ganduri,
la minutul orei din zi si din noapte,
la care perechile de ganduri
isi compun povestile
dansand fiecare in dansul celeilalte,
facand schimb de bucurii si tristeti
cu cel ce sta dinainte,
intinzandu-si unele altora visele
intru chemare si gasire...
Cheama-ma!
Intersecteaza-ma! Uneste-ma! Compune-ma!
Ajutoare pentru sinistrati
Intorcandu-ma in seara asta de la Gara de Sud spre casa, via Bulevardul cu castani, am zarit undeva, pe partea stanga a drumului, intre primul si al doilea rond, un cort unde se aduna ajutoare pentru sinistrati. Am dat fuga sa va anunt si sa va rog sa dati sfoara-n urbe (printre Ploiesteni), fiindca nu stiu cata lume e la curent si sunt convinsa ca multi ar duce una-alta, dupa puteri, pentru bietii oamenii cei fara de casa, masa, haine... dar nu stiu unde, cum, cand.Campania de colectare initiata de Primaria orasului se desfasoara in alte 6 centre pe care le gasiti aici.
duminică, 11 iulie 2010
Undeva, intr-un colt de lume...
... si ca-n orice colt de lume, in vreme ce nobilimea se rasfata cu licori fine si miresmele meselor cu oaspeti ce ramaneau peste noapte in zecile de dormitoare ale vilelor de vacanta, cei ce traiau de azi pe maine aveau si ei bucuriile lor. S-au nascut saraci, au fost crescuti saraci, unii nici macar in vis nu au indraznit sa se vada alt fel. Si-au gasit insa umorul care sa le coloreze vietile si care sa-i ajute sa-si tina capul sus.In acelasi spirit toscan, pentru o atmosfera de duminica mai calda, va ofer o melodie traditionala in interpretarea Caterinei Bueno. Auditie placuta!
Duminica insorita!
joi, 8 iulie 2010
Din suflet...
"Con toda el alma, Hortensia"
Nu stim cine a fost Hortensia, dar nici nu conteaza prea mult in clipa asta. O calatorie in timp, pe alte meleaguri, poate incepe chiar acum. Eu m-as duce insa putin si printr-o iarna de peste cativa ani... Mi-e dor de mare, dar mi-e si mai dor de niste Sarbatori cu miros de mere coapte cu stafide si scortisoara... Tot calatorie in timp ar fi si asta.
marți, 6 iulie 2010
luni, 5 iulie 2010
Cantec de ... lemn
... iar de departe, privirea aceea
sfredelea adanc,
zambind a NU-pricepere nimic,
apasand tot mai adanc
rana deschisa, care
trecea prin fiecare an,
prin fiecare cerc al vietii seculare,
sapand carare viermilor
si negraind povestea,
care facuse sa se crape pe din doua
pe din trei si pe din multe
scoarta care candva fusese
o mandrete de vesmant
peste o podoaba de viata
cu inelele intregi
si fara de drumeaguri stramte
pentru gaze reci, daunatoare.
... iar de aproape, privirea aceea
parea sa mestereasca un bandaj,
dar era doar o iluzie de fasa
prea tarzie si prea devreme
pentru cat de impamantenita
era rana aceea deschisa.
... iar de departe, privirile toate
cantau la unison ciuntirea,
izolarea ranii deschise care
in cunostinta de cauza
se simtea contagioasa si
parasea padurea vie
dorindu-i sa ramana intreaga.
duminică, 4 iulie 2010
Portelan si trandafiri printre stropi
Ploua iar. A plouat si peste noapte. Zorii au venit dupa vise stranii intrerupte adesea de suspine. Prin fereastra intredeschisa razbateau picuri purtati de un vant nebun. I-am simtit pe umeri, pe frunte, pe gat. N-am vrut sa inchid geamul. Ar fi fost sansa caderii intr-un somn adanc. Ma temeam. Doream raceala ploii stingand fierbinteala gandurilor.
Astfel, de indata ce s-a luminat de ziua, mi-am luat o inka fierbinte si doi biscuiti si am incercat sa ma adun dintre ploi si sa ma astern pe hartie. Am mazgalit cu nimicuri cateva hartii si...
Aburul scria ceva pe aerul rece. Nu reuseam sa deslusesc alfabetul.
As fi fotografiat ceasca aceea si scrierea de deasupra ei, dar acumulatorii nu au vrut.
Mi-a venit ideea de a scotoci printre vechituri. Imi aminteam ca mai avusesem candva initiativa asta si-mi iesise ceva...
Cautari fara rezultat.
Am rasfoit apoi " paginile de dimineata" si am gasit o frumusete de cesti de portelan. Iar de aici la trandafirii mei, a fost doar un salt mic, sprinten, inviorat, ... ca dupa ploaie.
Si asa a inceput o duminica "la adapost" intru prelunga, sfasietoare, nerostita aDORare. Si va trece si ea si va mai veni o saptamana, si alta duminica si ...
Dar ce ziceti de un vals?!
P.S. Sunt flori pe care le iubesc mai mult decat pe trandafiri, dar... de exemplu, le mananca melcii.
Astfel, de indata ce s-a luminat de ziua, mi-am luat o inka fierbinte si doi biscuiti si am incercat sa ma adun dintre ploi si sa ma astern pe hartie. Am mazgalit cu nimicuri cateva hartii si...
Aburul scria ceva pe aerul rece. Nu reuseam sa deslusesc alfabetul.
As fi fotografiat ceasca aceea si scrierea de deasupra ei, dar acumulatorii nu au vrut.
Mi-a venit ideea de a scotoci printre vechituri. Imi aminteam ca mai avusesem candva initiativa asta si-mi iesise ceva...
Cautari fara rezultat.
Am rasfoit apoi " paginile de dimineata" si am gasit o frumusete de cesti de portelan. Iar de aici la trandafirii mei, a fost doar un salt mic, sprinten, inviorat, ... ca dupa ploaie.
Si asa a inceput o duminica "la adapost" intru prelunga, sfasietoare, nerostita aDORare. Si va trece si ea si va mai veni o saptamana, si alta duminica si ...
Dar ce ziceti de un vals?!
P.S. Sunt flori pe care le iubesc mai mult decat pe trandafiri, dar... de exemplu, le mananca melcii.
sâmbătă, 3 iulie 2010
NICI VORBA DE CONCERT DE GALA
Noroc ca am sunat ca sa ma informez un pic mai mult, ca sa descopar ca nu se mai petrece decat festivitatea de decernare a premiilor azi, ora 11.
Concertul anuntat peste tot pentru ora 17.00, s-a petrecut ASEARA, la ora 19.00 (parca).
I-am multumit dlui. X-ulescu pentru intristare si am dat fuga sa anunt si aici inainte de a mai pune pe careva pe drumuri.
Noi am decalat cu o zi iesirea, asa ca stim exact ca maine o sa traim si o sa vedem Sinaia si o sa-l ascultam pe Enescu la el acasa.
Concertul anuntat peste tot pentru ora 17.00, s-a petrecut ASEARA, la ora 19.00 (parca).
I-am multumit dlui. X-ulescu pentru intristare si am dat fuga sa anunt si aici inainte de a mai pune pe careva pe drumuri.
Noi am decalat cu o zi iesirea, asa ca stim exact ca maine o sa traim si o sa vedem Sinaia si o sa-l ascultam pe Enescu la el acasa.
Dor de sambata
Dupa dorurile mele de la categoria "telenovelistice", gasiti si ceva "mai serios" aici:
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE CHITARĂ CLASICĂ SINAIA - ROMÂNIA, ediţia a XIV-a
Concertul de Gala « five o’clock la Castel »
va avea loc:
Sambata 3 iulie, ora 17.00 la Palatul “Foisor”
Si cum nu cred ca voi ajunge, ma voi multumi cu atat. Doar ca, tot scriind aici si dincolo, mai ca-mi vine sa las si pe maine cate una-alta din treburile programate si sa fug. Mai e ceva timp pana la 5 p.m. Sa-mi urez: "Spor!" si "Curaj!"
P.S. Daca ajungeti in Sinaia, treceti si pe la "casa lui Enescu" din cartierul Cumpatu. Mie imi umple sufletul de fiecare data cand ma pierd prin ea.
P.S. Daca ajungeti in Sinaia, treceti si pe la "casa lui Enescu" din cartierul Cumpatu. Mie imi umple sufletul de fiecare data cand ma pierd prin ea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
