luni, 29 martie 2010
Saptamana Patimilor cu vremuri, oameni si vieti
marți, 23 martie 2010
MINULESCU - A XI-a poruncă
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...
joi, 11 martie 2010
A avea sau a nu avea DREPTUL LA VIATA ...
sambata, 13 martie 2010
Mai multe despre PRETUL VIETII LUI ANDREI
vineri, 12 martie 2010
Datele la zi ale cazului lui Andrei, exprimate metodic, la rece, cu calm, cu intelegere deplina
http://andreidumitrescu.blogspot.com/
marți, 9 martie 2010
OCTAVIAN GOGA
Moştenire
Într-un amurg primăvăratic, / Într-un amurg cu flori de tei, / Tu mi-ai trimis întâia rază / Din ochii mari şi farisei... /// Eu nu ştiam unde ţi-e calea / Şi nu ştiam de unde vii, / Solie mândră rătăcită / La pragul unei curţi pustii. /// O clipă te-am simţit aproape / Ca strălucirea unui fulg. / Te-ai dus apoi - şi eu zadarnic / Aş vrea din minte să te smulg. /// Dar cu fiorul clipei mute, / De-atunci eu sufletu-mi alint, / Ea-mi ţese zbuciumul de-aievea / Şi-mi ţese visele ce mint. /// Mă-ntreb: ce soartă rea mă face / Un rob de-a pururi să-ţi rămân, / Să-şi ard-o veşnicie-n mine / Făclia dorului păgân? /// Pesemne noi odinioară / În alte lumi ne-am cunoscut / Şi-n noua întrupare-aducem / Un strop din vechiul nostru lut. /// Tu vii cu vechea stăpânire / În fulgerul unei priviri, / Pe când pe mine mă supune / Blestemul tristei moşteniri.
Cântecele mele
Eu vă chem din visuri, / Vă cobor din stele, / Vă alint în taină, / Cântecele mele - / Ca-ntr-un cuib, v-adorm în suflet, cântecele mele! /// Ciripiţi acolo, / Păsăruici golaşe, / Ciripiţi şi creşteţi / Ca un prunc în faşe - / Plângeţi şi zâmbiţi la sânu-mi, ca un prunc în faşe. /// Pe deasupra voastră / Împletesc cunună / Razele de soare, / Razele de lună - / Câte nu vă spun, şirete, razele de lună? /// Într-o zi vă-nşală / Zările albastre, / Vă despart de mine / Aripile voastre - / Cine-mi poate spune drumul aripilor voastre? /// Rătăciţi departe, / Paseri călătoare, / Nu vă ştie cuibul - / Îl mai ştiţi voi oare? / Pribegind în lumea largă, mă mai ştiţi voi oare? /// Bate-n streşini ploaia, / Cuibul vechi vă cheamă, / Părăsit şi singur, / Cuibul se destramă - / Fără ciripitul vostru, cuibul se destramă!
O ramură întârziată
Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată, / Când toamna palidă coboară, / Într-o grădină despoiată, / O ramură întârziată / Ce-a înflorit a doua oară? /// Nu te-ai oprit atunci în cale / Să te întrebi: ce taină, oare, / Ascund înţelepciunii tale / Înfriguratele petale, / Ca mâine stinse, fără soare?... /// Şi dac-o blândă-nduioşare / Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina, / Cum stai aşa, întrebătoare, / Uitându-te la biata floare, / Ai înţeles a cui e vina? /// E raza, care toamnei mute / I-a dat fiorul primăverii. / Şi-n preajma morţii abătute / A picurat, pe neştiute, / Un strop din cântecu-nvierii...
Rugăciune
Rătăcitor, cu ochii tulburi, / Cu trupul istovit de cale, / Eu cad neputincios, stăpâne, / În faţa strălucirii tale. / În drum mi se desfac prăpăstii, / Şi-n negură se-mbracă zarea, / Eu în genunchi spre tine caut: / Părinte,-orânduie-mi cărarea!
În pieptul zbuciumat de doruri / Eu simt ispitele cum sapă, / Cum vor să-mi tulbure izvorul / Din care sufletul s-adapă. / Din valul lumii lor mă smulge /Şi cu povaţa ta-nţeleaptă, / În veci spre cei rămaşi în urmă, / Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.
Dezleagă minţii mele taina / Şi legea farmecelor firii, / Sădeşte-n braţul meu de-a pururi / Tăria urii şi-a iubirii. / Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina / Şi zvonul firii-ndrăgostite, / Dă-i raza soarelui de vară / Pleoapei mele ostenite.
Alungă patimile mele, / Pe veci strigarea lor o frânge, / Şi de durerea altor inimi / Învaţă-mă pe mine-a plânge. / Nu rostul meu, de-a pururi pradă / Ursitei maştere şi rele, / Ci jalea unei lumi, părinte, / Să plângă-n lacrimile mele.
Dă-mi tot amarul, toată truda / Atâtor doruri fără leacuri, / Dă-mi viforul în care urlă / Şi gem robiile de veacuri. / De mult gem umiliţii-n umbră, / Cu umeri gârbovi de povară... / Durerea lor înfricoşată / În inimă tu mi-o coboară.
În suflet seamănă-mi furtună, / Să-l simt în matca-i cum se zbate, / Cum tot amarul se revarsă / Pe strunele înfiorate; / Şi cum sub bolta lui aprinsă, / În smalţ de fulgere albastre, / Încheagă-şi glasul de aramă: / Cântarea pătimirii noastre.
luni, 8 martie 2010
duminică, 7 martie 2010
MARIN SORESCU - Scrisori din camera de alături
Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Să haituiasca Baraganul
("Baragan" - loc unde viscoleste,
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)
Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta... Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau să colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar... si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. "Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata."
"O, ador florile de gheata", să zici,
"Unde-ai gasit-o?" Hai să iesim putin.
"Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?"
Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri...
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si "Hai să mergem", zic.
"Unde?"
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.
Tot în tren sintem? Tot.
sâmbătă, 6 martie 2010
marți, 2 martie 2010
DANTE ALIGHIERI - Vita Nuova (Viata Noua)
Se-arată demnă, nobilă apare
cînd doamna mea pe careva salută,
încît sta de cutremur limba mută,
priviri a cuteza nu-s ochii-n stare.
Îi e umilitatea-nveşmîntare
cînd laude aude-n mers, tăcută;
din cer parcă miracolul se mută
ca pe pămînt să-l vadă fiecare.
De frumuseţe ea se-arată plină
încît prin ochi, mir inimii strecoară,
de neînchipuit cui nu-l încearcă.
Şi, de pe buze, blînd, un suflu parcă
suav şi plin de dragoste-apoi zboară,
dînd sufletului dulce-ndemn: “Suspină!”.
Vorbele mele alaturi de capodopera de mai sus ar putea fi deranjante, bruiajul din spatele unei melodii care altminteri ar purta auditoriul intr-o alta lume. Nu stiu insa de ce nu rezist si risc cateva randuri. Poate pentru preatinerii care n-au ajuns inca la Dante, dar care sigur nu vor putea ajunge la maturitate fara a afla despre Dante si Beatrice. Acesta este unul dintre cuplurile fara de care dragostea nu ar putea fi definita, este una dintre perechile istoriei acestei lumi zamislite de Dumnezeu din si intru iubire. Nu-s eu cea in masura a expune date exacte si corecte totodata despre cei doi, dar indemn cu toata inima catre cartile rezultate in urma cunoasterii si studiului adevaratilor oameni de litere. De la ei aflam ca cei doi s-au intalnit doar de 2/3 ori si ca nu si-ar fi vorbit niciodata, ca iubirea tanarului Dante pentru Beatrice Portinari a inceput cand acesta avea numai 9 ani (ea avand 8 ani si 4 luni) si nu s-a sfarsit nici dupa moartea acesteia, la varsta de 24 de ani, ca nici casatoria si nici familia pe care a avut-o mai tarziu nu au reusit sa faca din aceasta fiinta draga altceva decat iubirea vietii lui, un adevarat simbol al binecuvantarii divine. Povestea lor e una cat se poate de reala, chiar daca in viziunea generatiilor de astazi ar putea parea numai o creatie literara. "Vita Nouva", un minunat volum de dragoste, impleteste sonetele (31) cu proza intru ilustrarea iubirii ideale a lui Dante, ce traia continuu intensitatea sentimentelor pentru cea deja pierduta, dar vesnic conducandu-l spre revelatia parcurgerii drumului catre Dumnezeu, drumul iubirii. In volumul aparut la Humanitas datele cronologice localizeaza evenimentul scrierii acestei carti intre anii 1294-1295 (1292-1293 dupa alte surse). Eu nu tin atat de mult la date... mai ales atunci cand fascinatia continutului este una ca aceasta.