A indragi monogramele brodate este intr-un anume fel a cauta o alta cale de a intelege istoria, istoria mica, istoria nescrisa, istoria alor nostri.
Mi s-a intamplat in multe randuri, inca din vremea cand bunicii imi mai erau in viata, sa dau peste cate un lucru ori sa am la indemana multe obiecte, textile in special, cu monograme. Cautam de fiecare data sa dezleg semnificatia acelor incolaciri de cusaturi, sa identific literele si sa duc pana la capat investigatiile legate de cei ale caror nume erau "incrustate" acolo. Lenjerii, prosoape de baie, stergare de bucatarie si mai cu seama batiste. Indiferent ca erau din in, bumbac ori matase, de marime mai mica ori mai mare, cu sau fara decoratiuni florale, cusaturile acelea mi-au parut dintotdeauna de o finete fara seaman. Nici cea mai sofisticata rochie sau cel mai delicat guler de dantela nu puteau echivala cu crampeiul de tesatura pe care erau "sculptate" numele unor oameni.
Intrand in detaliile aparitiei si utilizarii monogramelor brodate din vechime, aflam ca pe la inceputul secolului al XIX-lea, a sti sa brodeze era o dovada de educatie aleasa pe care doamnele din inalta societate se straduiau sa o impuna fiicelor lor. Iar daca pentru burghezia feminina broderia devenea o pasiune, transformandu-se adesea in arta, pentru fetele sarace insemna o sursa de venit. Se luptau sa coasa cat mai bine, cat mai mult pentru a castiga putinii banuti pe care doamnele mai putin pricepute sau mai comode din fire ii plateau pentru acest mestesug.
Dincolo de originea decorativa atribuita monogramelor brodate, aflam ca era vorba si de utilitatea lor. In vremurile acelea, cand regulile de igiena nu erau ca cele de azi, lenjeria de casa se schimba mai rar (cam la 2 saptamani), iar curatarea ei se facea la trecerea din sezonul cald in cel rece si invers, deci de doua ori pe an. Este lesne de dedus necesitatea de a avea pe de o parte suficient de multe seturi de schimb, iar apoi existenta unei metode de identificare necesare trimiterii rufelor la lavanderie. De aici utilitatea "lenjeriilor marcate".
Inscriptionarea respectiva cuprindea initialele numelui si ale prenumelui (prenumelor) pentru tinerele domnisoare sau ale sotului si sotiei, in cazul unui cuplu casatorit.
Sa nu uitam de alcatuirea trusoului unei fete de maritat, pentru care se lucra uneori timp de 10 ani si care cuprindea elemente atat de lenjerie pentru casa, cat si de lenjerie de corp foarte bine stabilite. Astfel aflam ca lenjeria de casa trebuia sa insumeze 18 perechi de cearsafuri, 30 fete de perna, 2 seturi de sorturi, 8 seturi de servete de bucatarie, 4 seturi de prosoape, 5 fete de masa cu 5 seturi de servete de masa. Setul era de obicei o duzina. Lenjeria de corp a tinerei mirese cuprindea printre altele (24 camasi, 8 combinezoane (furouri), 8 corsete, 8 jupoane) si 48 batiste.
Exista un cod bine definit care impunea reguli clare asupra continutului, marimii si pozitiei pe care monogramele le puteau avea in functie de obiectul textil pe care urmau sa fie brodate. De exemplu se stia exact cand trebuia centrata, la ce distanta de margine, pe care latura sau in care colt urma sa fie amplasata broderia. Indiferent de tipul scrierii ( gotic, roman, englez sau fantezie) marimea trebuia respectata intocmai: 12 mm pentru batiste, 16 mm pentru lenjeria de corp, 23 mm pentru servete, prosoape, fete de masa, ajungand pana la 43 - 90 mm pentru lenjeria de pat.
Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, obiceiurile oamenilor deopotriva. Nu mai e nevoie de o broderie care sa deosebesca lenjeriile noastre de ale altora, fiecare are in casa masina de spalat care poate curata zilnic prosoapele sau fetele de masa, toata lumea foloseste batistele de hartie si tot asa... Cat despre trusoul fetelor de maritat, ce sa mai vorbim, caci aici subiectul e atat de vast, de la dureros la incredibil dar, din pacate, adevarat. Asta in fericitul caz in care este cunoscut termenul de "trusou".
Ma gandesc totusi ca monogramele brodate ar trebui sa nu dispara, daca nu din sentimentalismul unor mame care au apucat sa doarma candva in lenjeriile bunicii ori sa-si stearga lacrimile cu batiste adevarate, macar din pretuirea unui soi de arta sau a amintirilor de in, bumbac sau matase ale celor ce s-au dus.
[nicu alifantis - scrisori nedesfacute]
