O figura acoperita cu un sal taranesc trece agale pe bulevardul Saint-Germain. Salul ii atarna de pe umeri. Uriasa palarie de fetru ii acopera pe jumatate fata, nu i se vede chelia, nici fruntea extrem de lata, aproape inspaimantatoare. Intra din cafenea in cafenea si continua sa bea. Se intoarce apoi la hotelul ieftin din rue Royer Collard, unde locuieste, si scrie urmatoarele:
"strada alunecoasa, asfalt crapat, canale murdare,
iata drumul meu - si tinta e raiul."
Daca Verlaine n-ar fi existat ca personaj real, nascocit ar fi putut apare numai in imaginatia geniala al unui Dostoievski. Un poet cu o asemenea viata dedublata, n-a mai fost zamislit! Se prefacea a fi cinic dar era plin de gingasie. A imbratisat atitudinile cele mai extremiste, cele mai inspaimantatoare pentru burghezi, desi in strafundul sufletului sau, Verlaine a ramas un pocait plin de suferinta si blande remuscari. In perioada razboiului si a Comunei, tremura sa nu-si piarda umila slujba de la primarie. Era slab si impulsiv, chefliu si papugiu, poet pornograf, care se inclina sfintei Fecioare, era un Villon modern, frate cu Baudelaire, inaintasul lui Apollonaire. Verlaine a slujit toate idealurile si le-a tradat pe toate. A ramas credincios doar poeziei, muzicalitatii versurilor diafane, melodiei lirice implantata in culorile unui Watteau. Sufletul delicat, misterios voalat, dar in acelasi timp framantat, decadent (dupa expresia sa!), blestemat al poetului nu poate fi caracterizata mai bine decat relatand intamplarea petrecuta dupa o noapte de chef, cand a fost in stare sa intre intr-o bisericuta goala din Cartierul Latin tipand:
- Ei, parinte, vino ca vreau sa ma spovedesc!
Batranul ingrijitor, trezit de zgomotul facut de poet, a incercat sa-l dea afara pe chefliu.
- Ai fi in stare sa ma lasi sa mor nespovedit? E ceva mai ingrozitor decat in '93 (poetul se referea la anul 1793). Dar dumnezeii lor, eu vreau sa ma impac cu domnul nostru Isus!
Verlaine s-a purtat minunat cu Mathilde, sotia care l-a parasit: i-a daruit cei douazeci si sapte de mii de franci gasiti in salteaua mamei sale. Ce gest! Aceasta epava, mereu cu burta goala, care isi ducea viata de azi pe maine, a renuntat la o avere din care ar fi putut trai vesel si fara griji pana la sfarsitul vietii. El, care vanduse volumul "Poezii alese" la doi editori in acelasi timp, el, care se intorsese odata la redactia revistei "Art et Critique" reclamand ca i s-a dat o bancnota falsa de zece franci drept remuneratie.
- Dati-ne-o inapoi, va dam alta, spuse secretarul de redactie.
- Pai acum n-o mai am, am plasat-o cu greu...
Altminteri a avut si un "secretar", pe vestitul Bibi la puree, pe care il trimitea mereu sa intervina pe langa ultima sa iubita, Eugenie Krantz, care nu-l putea suferi. Odata, vrand sa puna capat unei discutii cu iubita sa, a tras un foc de revolver (nu se dezmintea faptul ca era fiu de ofiter din Metz). Din fericire n-au fost victime si nici urmari ca acelea din 1873, cand l-a ranit pe Rimbaud. L-au dus doar la camera de garda a politiei din piata Pantheonului de unde a fost eliberat, fara dificultati, de catre unul dintre editorii sai. Verlaine, "faunul divin", despre care Ady Endre scria: "sufletul sau pacatos plange pentru toti acei pe care aceasta societate rea, mincinoasa si ucigatoare i-a schilodit", manca, atunci cand reusea sa aiba cativa banuti, in cantina murdara din rue de la Huchette. Cand primea un onorariu mai mare, ramanea imediat fara bani, lasandu-se jefuit cu o naivitate copilareasca de ortacii sai boemi. Acestia storceau si ultimul banut de la poetul beat, caruia ii puneau apoi un chipiu de hartie pe cap, jucand hora in jurul sau, in sunetele unor cantece care il preamareau pe generalul Boulanger. Zbatandu-se in ghearele ordinarei Eugenie, proiecta sa se "redreseze" cu succes in teatru sau in opereta. Din toate incercarile n-a iesit decat o prozaica piesa intr-un act care a fost prezentata la cafeneaua "Procope". Situata in rue de l'Anciene Comedie, la nr. 13, aceasta este prima cafenea a Parisului si una dinrte cele mai vechi institutii de acest gen din lume, fiind in acelasi timp cafenea literara. A fost fondata in 1689, exact cu o suta de ani inaintea revolutiei franceze de catre un nobil din Palermo, Francesco Procopio dei Cotelli.
In Cartea de onoare a cafenelei "Procope" figureaza nume ca acelea ale lui d'Alembert si Diderot; aici a luat nastere ideea Enciclopediei, aici isi sorbea Vltaire cele optsprezece cafele negre, aici facea bancuri Talleyrand, aici discutau Herbert si Robespierre, aici visa tanarul Bonaparte, in 1792, si tot aici a fost lansata lozinca asaltului asupra palatului Tuileries, care a dus la proclamarea republicii.
Steaua cafenelei "Procope" a stralucit si in secolul al XIX-lea: veneau Musset, George Sand, Barbey d'Aurevilly, Villiers de l'Isle-Adam, Valles si Gambetta, apoi Teilhalde, Coppee si France.
La doi ani dupa reprezentatia piesei "Madame Aubin" , de la "Procope" (asa se intitula piesa lui Verlaine), in ziua de 8 ianuarie 1896, poetul a murit in cea mai deplina singuratate , in rue Descartes, la numarul 37. Ceremonia funebra a avut loc in biserica Saint Etienne du Mont. In cortegiul funerar puteau fi vazuti Coppee, Barres si Mallarme. Furioasa Eugenie a provocat si aici scandal: nu voia s-o lase pe rivala sa, Filomena, la fel de ordinara ca si ea, sa patrunda in biserica (pentru aceste doua femei a scris poetul versurile zglobii din "Cantece pentru ea", 1891 si "Ode in cinstea ei", 1893). "A fost o inmormantare corecta, scria Carco; desi sicriul modest cu care au fost transportate ramasitele pamantesti ale "sarmanului Lelian" spuneau ca pentru prima oara in viata sa nenorocita, acest betiv s-a purtat cu pompa, seriozitate si demnitate". Verlaine se odihnea in sfarsit in "marea noapte neagra", pe care o dorea inca din 1873.
"Marea noapte neagra
se asaza pe inima mea moale
sa doarma toate desfatarile
sa doarma toate dorintele!"
(Un boem incorijibil - Vol. Montmartre, Montparnasse, Cartierul Latin de Bajomi Lazar Endre, Editura Meridiane, Bucuresti, 1975 - editie prescurtata)
Declarat ca facand parte dintre "poetii blestemati" (alaturi de Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Stephane Mallarmé) datorita vietii sale boeme, Paul Verlaine ramane unul dintre simbolurile poeziei universale.
